Daniel Pancu trimite SĂGEȚI către suporterii Stelei: „Am un orgasm când fac asta”

Daniel Pancu trimite SĂGEȚI către suporterii Stelei: „Am un orgasm când fac asta”

Rapidul a triumfat, aseară, în jocul cu Steaua din Ghencea, acolo unde giuleștenii s-au impus cu scorul de 1-0, grație reușitei lui Gecov, din minutul 60.

La finalul întâlnirii, Daniel Pancu, veteranul formației de lângă Podul Grant, a vorbit despre gestul său din momentul schimbării. În acel moment, căpitanul rapidist a înjurat echipa adversă, împreună cu fanii giuleșteni.

Pancu a recunoscut faptul că de fiecare dată când scandează împotriva Stelei îi face plăcere.

„Era foarte important pentru noi să câştigăm măcar un punct, pentru că ştiţi foarte bine în ce situaţie ne aflăm. E victoria suporterilor, care au dominat fondul sonor azi. Am făcut primul pas cu dreptul, pentru moral, pentru entuziasm, pentru faptul că vom juca cu stadionul plin etapă de etapă. Eu, în mod normal, ar fi trebuit să fac o plângere la UEFA când am venit cu Beşiktaş şi au fost nenumărate scandări. Am evitat, am crezut că se potolesc şi este plăcerea mea maximă. Am un orgasm când fac asta. Au trecut nişte ani, dar şi ce dacă? Să îşi vadă de comportamentul lor, fac ce vreau eu. Îmi asumam şi cartonaşul galben, da.

Ne puteți urmări și pe Google News

Azi nu erau cu denumirea oficială, eu i-am înjurat pe vechiul nume. Am jucat cu FCSB, nu cu Steaua. Nu ştiu ce scria pe tabelă. Am fost foarte bucuros, dar ce îmi aud urechile... Sunt şi eu om. Asta mi-e reacţia”, a declarat Pancu, la Digi Sport.