PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Alte sporturi

Daniela Silivaș: „Sportul nu mai e o prioritate pentru copii și părinți”

Autor: Andrei Călin | duminică, 13 martie 2016 | 3 Comentarii | 934 Vizualizari
Daniela Silivaș, probă de rezistență pe „Puntea Suspinelor” FOTO: FACEBOOK/ DANIELA SILIVAS
Fosta campioană olimpică a explicat de ce România a regresat într-un domeniu în care conta pe vremuri. Eroina de la Seul dă exemplul americanilor, mari amatori de mișcare

Daniela Silivaș (43 de ani) rămâne un nume cu rezonanță în sportul românesc, chiar dacă fosta mare gimnastă trăiește în SUA de 25 de ani. La Seul (Coreea de Sud), în 1988, sportiva născută la Deva a făcut legea în concursul de gimnastică din cadrul Jocurilor Olimpice și a câștigat șase medalii: trei de aur (paralele, bârnă și sol), două de argint (individual compus și la echipe) și una de bronz (sărituri).



Șapte note de 10 la Seul

Avea 16 ani și devenise, la propriu, urmașa Nadiei Comăneci. Fermecată de evoluțiile „Zeiței de la Montreal”, Daniela decisese să se apuce de gimnastică, la fel cum procedaseră foarte multe dintre colegele ei de generație. La Seul, Silivaș și-a egalat idolul și pentru că a fost notată de șapte ori cu 10, performanță reușită doar de Nadia, în 1976, la Montreal. „La fel ca multe alte fetițe de vârsta mea, și eu eram impresionată de Nadia Comăneci. Era pe buzele tuturor. Am început gimnastica la vârsta de cinci ani și jumătate. A fost grea viața de sportivă, dar atunci când mi-am îndeplinit visul de-a deveni campioană, nimic altceva n-a mai contat. Toată munca depusă a meritat. La Seul a fost multă bucurie, pentru cele trei medalii de aur, dar am fost și dezamăgită pentru că nu am cucerit aurul la individual compus”, a declarat Daniela Silivaș pentru EVZ.



Daniela Silivaș a câștigat șase medalii la Jocurile Olimpice de la Seul


În 1991, campioana olimpică s-a retras din activitate și s-a stabilit în SUA, la Atlanta. S-a căsătorit cu Scott Harper, manager, iar cei doi au doi băieți - Jadan Scott (11 ani) și Rylan Bryce (5 ani), și o fetiță, Ava Luciana (9 ani). „La început mi-a fost greu să mă acomodez, dar America a devenit casa mea. Mă simt bine aici și încerc să vin în România, în fiecare an, în vară”, ne-a mai spus Daniela Silivaș-Harper.


FOTO: Daniela Silivaș Harper crește tinere talente ale gimnasticii din SUA



Fata visează să-i calce pe urme

Fosta gimnastă și-a îndrumat copiii către sport, iar Ava Luciana face gimnastică de performanță. „Sportul românesc este în declin pentru că nu mai este o prioritate pentru copii și părinți. Sper că situația se va schimba și părinții vor înțelege că e important să faci sport, chiar dacă nu ajungi să faci carieră. În SUA, sportul e foarte important pentru adulți și copii, chiar dacă nu toți ajung să performeze. Toată lumea face mișcare. În plus, americanii știu să-și prețuiască sportivii și antrenorii”, spune Daniela. În prezent, fosta campioană antrenează la un club de gimnastică, Jump Star Gym din Sandy Springs.


Tag-uri: Daniela Silivaș, Seul, sua, nadia comaneci, evz, Jocurile Olimpice de la Seul, Atlanta, Daniela Silivaș-Harper, Jump Star Gym




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITESTE ACUM