Darius Vâlcov, trimis în judecată în al doilea dosar, pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Darius Vâlcov
Autor: | | 1 Comentarii | 169 Vizualizari

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de DNA, pentru luare de mită şi trafic de influenţă, în dosarul în care a fost pus sub control judiciar şi în care este acuzat că ar fi primit 4,2 milioane de lei de la oameni de afaceri care derulau contracte cu Primăria Slatina sau cu SC Compania de Apă Olt.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Darius Vâlcov, la data faptelor primar al municipiului Slatina şi ulterior senator, pentru două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada noiembrie-decembrie 2012, Darius Vâlcov i-a pretins unui om de afaceri - denunţător în cauză - aproximativ 10% din sumele încasate de societatea unui om de afaceri de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie - 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranşe, de la frma respectivă, printr-o societate intermediară, suma de 2.146.270 lei, astfel încât denunţătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările realizate.

Fațade contra șpăgi

Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice şi execuţia lucrărilor pentru izolarea termică a faţadelor a 131 de blocuri din Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA. Procurorii mai arată că în aceeaşi manieră a procedat Vâcov şi în cazul unui alt contract încheiat de Primăria Slatina cu o altă societate comercială, privind reabilitarea Centrului istoric al oraşului, preţul contractului fiind de 7.726.919 lei fără TVA. Astfel, în luna iunie 2012, Vâlcov a pretins de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, 10% din valoarea contractului, în schimbul semnării respectivului act de către autoritatea contractantă şi efectuării la timp a plăţilor, iar ulterior a primit prin intermediul unor persoane suma totală de 450.000 de lei.

Totodată, în 23 iulie 2014, între S.C. Compania de Apă Olt S.A. şi aceeaşi firmă s-a încheiat un contract de lucrări având ca obiect ”Continuarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi apă uzată în aglomerările Potcoava şi Scorniceşti”, preţul licitat contractat fiind de 17.000.000 lei fără TVA.

Mita în tranșe

”Ulterior, înaintea datei de 27 august 2014, (data emiterii primei facturi către S.C. Compania De Apă Olt S.A.), administratorul firmei respective a fost contactat de o persoană din cercul de apropiaţi ai lui Darius Vâlcov, care i-a comunicat că acesta din urmă îi pretinde 10% din valoarea contractului respectiv pentru «a interveni la conducerea companiei în vederea efectuării la timp a plăţilor aferente contractului», lucru cu care omul de afaceri a fost de acord. Suma de 1.700.000 lei (echivalentul unui procentaj de 10%), pretinsă în modalitatea descrisă mai sus, urma să-i fie remisă inculpatului după primirea de către societatea respectivă a unui «avans mai mare pentru lucrările efectuate», acesta urmând să depună diligenţele necesare în acest sens”, mai arată DNA.

Astfel, în lunile septembrie 2014 şi februarie 2015, Vâlcov a primit, în două tranşe, de la omul de afaceri, tot prin intermediari, suma pretinsă iniţial.

Altă victimă

Pentru aceleaşi lucrări, Vâlcov a pretins şi primit anterior de la un alt om de afaceri 20% din valoarea contractului. După primirea banilor, contractul respectiv a fost reziliat, fiind atribuit, în 23 iulie 2014, omului de afaceri de la care a pretins şi primit suma de 1.700.000 lei.

Suma totală primită de Darius Vâlcov în urma săvârşirii celor trei infracţiuni de corupţie se ridică la 4.296.270 de lei.

În cauză, procurorii anticorupţie au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri (piese de mobilier folosite la amenajarea hotelului pe care Darius Vâlcov îl are în municipiul Slatina), în valoare de 393.457,58 lei şi asupra sumei de 264.460 lei existente în contul unei societăţi pe care Vâlcov o controla prin interpuşi. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de menţinere a măsurilor preventive şi asigurătorii dispuse în cauză. În 16 noiembrie, Darius Vâlcov a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA în acest dosar.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...