PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Economie

Datoria externă a României a depășit 90 de miliarde de euro din 1989 până în prezent

Autor: | | 6 Comentarii | 1561 Vizualizari
Datoria Romania a depasit 90 de miliarde de euro
Economia României s-a schimbat mult de la Revoluţia din 1989. Date ale Institutului Naţional de Statistică arată că numărul de salariaţi a scăzut aproape la jumătate, în timp ce numărul de pensionari a crescut. Iar datoria externă a depăşit 90 de miliarde de euro.

S-au întâmplat însă şi lucruri bune: A crescut Produsul Intern Brut, la fel şi numărul de locuinţe, şi avem mai mulţi licenţiaţi.

Produsul Intern Brut al României este de aproape patru ori mai mare faţă de cel din 1989, dar, cu toate acestea, ocupăm penultimul loc în Uniunea Europeană, în faţa Bulgariei.

Principala diferenţă a economiei de astăzi, faţă de cea de acum 26 de ani, este că s-au înmulţit firmele cu capital privat, faţă de cele aflate sub controlul statului român, potrivit statisticilor.

Anii de criză financiară şi-au pus amprenta şi asupra forţei de muncă. După 1990, nu s-au mai făcut foarte multe angajări. Atât din cauza privatizărilor, dar şi a desfiinţării a multor companii de stat. Rezultatele arată că numărul de salariaţi a scăzut la aproape jumătate. În schimb, a crescut numărul de pensionari.

Statisticile mai arată că doar jumătate din populaţia aptă de muncă are statut de salariat.

Deşi a crescut numărul celor cu studii superioare, ţara noastră este în urma altor state europene, unde media este de 24 de procente. A crescut şi numărul de locuinte, însă doar cu 10 la sut de la Revoluţie încoace. Piaţa construcţiilor din România valorează aproape 9 miliarde de euro, anual.

La capitolul Sănătate, cifrele statisticienilor arată că numărul de paturi din spitale a scăzut cu mai mult de o treime în ultimii 26 de ani.

Şi natalitatea a ajuns la cel mai redus nivel de după război. În 2014 s-au născut cu 40% mai puţin bebeluşi decât în anul 1990.

În materie de preferinţe alimentare, românii s-au schimbat mult din 1989 până în prezent.

Consumul de carne a scăzut cu 4 la sută, iar specialiştii sunt de părere că acesta este cea mai şocantă schimbare, având în vedere că înainte de '89 magazinele erau goale..

Şi consumul de unt este de trei ori mai scăzut. Pe de altă parte, consumul de bere s-a dublat, iar cel de margarină s-a triplat.

Citeste si:


Tag-uri: datorie romania, datorii externe romania, 90 milioane euro
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Datoria externă a României a depășit 90 de miliarde de euro din 1989 până în prezent.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi