Date statistice recente privind nivelul de îndatorare al economiei chineze arată o datorie privată cu un ritm de creștere cel puțin îngrijorător. Încă din luna ianuarie, când bursele se clătinau amenințător, datoria era cotată la peste 28 de trilioane de dolari, pe care autoritățile de la Beijing vor trebui să o gestioneze într-un context economic tot mai nefavorabil.
Companiile din China au acumulat între 2009 şi 2014 datorii pentru a se dezvolta mai rapid, dar și pentru a-și menține ritmul autoimpus al unei creșteri economice cu două cifre, în orice caz pentru a asigura Chinei creşterea de 6,5% real pentru a susţine creşterea demografică din această ţară şi 8% raportat la o inflaţie din ce în ce mai mare.
Raportul datorie privată/PIB a urcat cu 75 % din 2008. Situația la zi arată și mai îngrijorător, astfel că datoria privată a Chinei este de 160% din PIB, în vreme ce pasivul total urcă la 260 % din PIB și nu pare să fi atins încă plafonul superior. La nivelul creditului, companiile private încep să acceseze tot mai greu credite, în ciuda deschiderii pentru injectarea masivă de lichiditate în economie.
Dacă în timpul crizei economico- finaciare din 2008, Beijingul a deschis robinetului creditării, alimentând astfel creșterea economică atunci când austeritatea bântuia economiile occidentale, după acel moment creditarea nu a fost nici domolită, nici limitată, astfel atât populația, cât și companiile au continuat să se împrumute şi au atins niveluri importante ale datoriilor. E adevărat că majoritatea economiştilor discută în variante macroeconomice considerând că vorbim despre o datorie preponderent internă, deci cu efecte majore de reaşezare economică internă şi nu de impact economic extern al Chinei.
Ne puteți urmări și pe Google News
Însă această reaşezare economică, chiar şi într-o economie dirijată, nu este un fapt care să se petreacă peste noapte şi fără costuri. O scăderea bruscă a motoarelor economiei, cu efecte de hard landing, ba chiar de stagnare pe termen mediu, nu poate fi evitată, mai ales dacă principiile economiei de piaţă se aplică, datoriile sunt solicitate la plată sau se declară falimentul unor asemenea companii îndatorate, ba chiar datoria e preluată la datoria publică. Beijingul se află astăzi în postura de a alege între inițierea procedurilor de aterizare forțată ori forțarea motoarelor economice, cu riscul asociat al unei prăbușiri.
Situația Chinei naște încă multă confuzie, fiind greu de înţeles cum este posibil să deruleze programe de investiții strategice atât de agresive (vezi portul Pireu, Rompetrol, lanţuri hoteliere de lux în Statele Unite), în vreme ce analiștii se întrec în predicții dintre cele mai sumbre. China este fără îndoială un caz complex, ce nu poate fi reprezentat în culori ferme, ci mai curând în nuanțe intermediare. În momentul de față, aproape jumătate din sumele datorate către bănci sunt înghițite exclusiv sub formă de dobândă, în vreme ce primele 1.000 cele mai mari companii chineze datorează sub formă de dobândă băncilor mai mult decât profiturile înregistrate (before tax).
Beijingul a injectat numai în 2015 200 de miliarde de dolari în piața de capital pentru o opri vria, în vreme ce credite în valoare de 65 de miliarde de dolari au fost deja marcate ca neperformante. În același context, fraudele financiare au lăsat investitorii fără 20 de miliarde de dolari, iar exodul de capital continuă să crească ajungând doar în ultimele 12 luni la 600 miliarde de dolari. Peisajul este completat de bula imobiliară, pe care statul a agravat-o în mod indiscutabil prin încercarea de a transforma acest sector într-o insulă de co-generare a creșterii PIBului, însă rezultatul este că datoria s-a dublat în raport cu dinamica economică.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
