De 1 Mai, UNPR a sărbătorit cinci ani de la înființare

De 1 Mai, UNPR a sărbătorit cinci ani de la înființare

UNPR a sărbătorit ieri, de 1 Mai, cinci ani de la înființarea partidului, la manifestarea desfășurată în Piața Obor fiind prezenţi aproximativ 20.000 de oameni, care au participat şi la un concert de muzică populară, cu vițel la proțap, mici, fasole cu cârnați și bere

 Președintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat că formațiunea sa a reprezentat în ultimii ani un partener corect și loial, având ca prioritate dezvoltarea României. „Sprijinim Guvernul Ponta și pe președintele nostru Klaus Iohannis. (...) Am fost parteneri corecți și loiali și onoarea este pentru noi cel mai important blazon pe care trebuie să ni-l respectăm”, a spus Oprea în faţa participanţilor. El a mai declarat că, în 2016, UNPR va avea un million de membri şi că proiectele formațiunii politice precum taxa de solidaritate și taxarea marilor averi sunt de interes național. La rândul său, secretarul general al UNPR, Neculai Onțanu, a declarat că formațiunea politică este un partid al interesului național, care trebuie să își păstreze vocea inconfundabilă și demnitatea. La eveniment au mai luat cuvântul președintele organizației de tineret, Cezar Stancu, senatorul Ion Toma, deputații Gheorghe Emacu, Valeriu Steriu și Laurențiu Chirvăsuță, dar și primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.

La aniversarea UNPR a fost invitat și cântărețul de muzică populară Aurel Tămaș, care a susținut un concert.

Ne puteți urmări și pe Google News