De ce e România INVADATĂ de mere din Polonia. Cum NE BAT polonezii la producţia de fructe şi legume

De ce e România INVADATĂ de mere din Polonia. Cum NE BAT polonezii la producţia de fructe şi legume

Oricât ne-ar conveni sau nu, merele din Polonia sunt prezente în aproape fiecare supermarket sau hypermarket românesc, la preţuri de două sau chiar de trei ori mai mici decât cele ale celor produse local. Dar, cu o suprafaţă agricolă cu doar 10% mai mare ca a României, polonezii reuşesc performanţa de a fi în top 3 al producătorilor europeni de fructe şi legume.

Potrivit datelor statistice ale Institutului European de Statistică, România are o suprafaţă agricolă de circa 13,7 milioane hectare, în timp ce Polonia deţine aproximativ 15,3 milioane hectare. 

Şi totuşi, unul din patru mere produse anul trecut în Uniunea Europeană a fost obţinut în Polonia (25% din totalul producţiei UE de mere). Tot Polonia a fost liderul clasamentului când vorbim de producţia de cireşe, dar şi pe un neaşteptat loc doi la producţia de căpşune, potrivit datelor Eurostat pe 2015 consultate de Evenimentul Zilei. Iată şi alte clasamente, cu locurile ocupate de România:

A. Principalii producători de FRUCTE:

Ne puteți urmări și pe Google News

Poziţie clasament    Ţară    Procent din producţia UE     Locul 1    Spania    27,1% Locul 2    Italia    18,6% Locul 3    Polonia    16,4% Locul 4    Grecia    7,2% Locul 5    România    6,2%    

B. Principalii producători de MERE:

Poziţie clasament    Ţară    Procent din producţia UE     Locul 1    Polonia    25% Locul 2    Italia    19,2% Locul 3    Franţa    15,5% Locul 4    Germania    7,7% Locul 5    Spania    4,7%     Locul 6    România    3,6%

C. Principalii producători de CĂPŞUNE: 

Poziţie clasament    Ţară    Procent din producţia UE     Locul 1    Spania    29% Locul 2    Polonia    15,6% Locul 3    Germania    12,5% Locul 4    Italia    10,4% Locul 5    Olanda    4,2%     Locul 6    Grecia    3,6% Locul 7    Belgia    3,5% Locul 8    România    1,6%

D. Principalii producători de CIREŞE: 

Poziţie clasament    Ţară    Procent din producţia UE     Locul 1    Polonia    25,8% Locul 2    Italia    12,6% Locul 3    Spania    10,7% Locul 4    Grecia    10% Locul 5    Ungaria    9,1%     Locul 6    România    7,7%

E. Principalii producători de LEGUME: 

Poziţie clasament    Ţară    Procent din producţia UE     Locul 1    Italia    20,3% Locul 2    Spania    17,2% Locul 3    Franţa    11,4% Locul 4    Polonia    9,1% Locul 5    România    7,3%

F. Principalii producători de ROŞII: 

Poziţie clasament    Ţară    Procent din producţia UE     Locul 1    Italia    36,3% Locul 2    Spania    27,4% Locul 3    Portugalia    8% Locul 4    Grecia    6,2% Locul 5    Olanda    5%     Locul 6    Polonia    4,5% Locul 7    România    2,6%

G. Principalii producători de CASTRAVEŢI: 

Poziţie clasament    Ţară    Procent din producţia UE     Locul 1    Spania    29,1% Locul 2    Polonia    17,7% Locul 3    Olanda    17,1% Locul 4    Grecia    6,8% Locul 5    Franţa    5,7%     Locul 6    România    5,4%