De ce n-au și criticii poză? | DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI

De ce n-au și criticii poză? | DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI

În toamna lui 2014, am mers la Iași pentru Festivalul Internațional de Literatură și Traducere. Deschiderea Festivalului s-a ținut, cu oarecare pompă și afectare, în sala Teatrului Național, și asta a inclus și discursuri. Din partea Primăriei, a luat cuvântul primarul Gh. Nichita, care a punctat că Iașul este cel mai estic oraș cu tradiție culturală al Uniunii Europene, iar Festivalul e menit să reafirme valorile culturii europene la frontiera de Est a Uniunii.

Partea nereprezentată pe scenă a discursului dlui Nichita era că exact în perioada aceea, în jurul datei de 1 octombrie 2014, domnia sa folosea profesioniști ai poliției pentru a o urmări îndeaproape pe aleasa inimii sale. După el au vorbit pe rând Bogdan Olteanu, din partea Băncii Naționale, și Cristian Adomniței, din partea funcției pe care o deținea atunci și pe care nu se știe dacă o va mai avea vreodată. Apoi a urcat pe scenă dl Nicolae Manolescu, în calitate de președinte al Uniunii Scriitorilor (pe atunci Uniunea avea un singur președinte; acum, dacă socotim bine, sunt doi). Doar dl Manolescu ar putea improviza un discurs pornind de la numele unui festival.

Cum adică, s-a întrebat retoric dânsul, un festival de literatură și de traducere? Adică, a spus dl Manolescu, de ce e de traducere și nu e și de critică? De ce nu e și critica reprezentată în titlul festivalului, pentru că aici, la festival, sunt și atâția critici? Și de la această idee, tot înainte pe tema asta. Dl Manolescu s-a referit înciudat la caietul Festivalului, care conținea prezentări cu poze frumoase ale autorilor care vizitau Iașul în acele zile. Partea care-l irita pe dl Manolescu a fost că în secțiunea rezervată criticii, nici unul dintre criticii eroi nu era prezentat cu poză, nici măcar domnia sa, în timp ce autorii de literatură aveau poza inclusă în caiet. Chiar așa a spus, iar situația îl deranja precum o pioneză pe care a luat loc din eroare.

După ce și-a terminat discursul, mai lung și mai plin de paranteze decât intervențiile antevorbitorilor săi, care nu posedau un curaj oratoric comparabil, dl Manolescu a avut reale dificultăți să se dea jos de pe scenă, știut fiind că domnia sa în general nu agrează, la nivel de principiu, ideea de a coborî din locurile unde apucă să se urce.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din discursul acela distractiv rămâne întrebarea: care mai e azi rolul criticii? Serios vorbind, e nevoie de critică literară, de specialiști ai literaturii care să știe să atragă atenția publicului. Dar pe cine mai pasionează cei cu un ego inflamat, cei care cred că se pricep și la fotbal, și la politică, și la Noua Zeelandă, și la morală etc.? E nevoie de profesioniști ai literaturii ale căror puncte de vedere pe chestiuni de specialitate să intereseze și la vest de Curtici, în medii editoriale și universitare unde ideile circulă liber, iar autoritatea dată de funcții locale și pasagere nu contează deloc. E nevoie de critici utili și lucizi, iar dacă vreunul dintre ei își imaginează că trebuie tratat ca un rockstar, atunci cineva ar trebui să-l tragă de pulpana togăi și să-i atragă atenția că și-a greșit veacul.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor!