De ce o femeie din trei este victima unei agresiuni, la nivel mondial

De ce o femeie din trei este victima unei agresiuni, la nivel mondial

O femeie din trei la nivel mondial este victima unei agresiuni, de regulă din partea partenerului său.

Aceasta este concluzia unui grup de specialiști în timpul unei conferințe privind cazurile de violență și sexualitatea, organizată la Paris, potrivit AFP. 

'Violențele asupra femeilor, asupra copiilor și asupra fetelor minore nu sunt violențe ca toate celelalte', a subliniat ministrul sănătății din Franța, doamna Marisol Touraine, în timpul unei conferințe, organizate sub auspiciile UNESCO, având ca temă 'Sănătatea sexuală și drepturile omului'. Marisol Touraine a mai adăugat că 'inegalitățile dintre femei și bărbați există și întrețin supunerea femeilor și dominația masculină'.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aproape o treime din femeile care au o relație de cuplu au declarat că au fost victime ale unei agresiuni fizice sau sexuale din partea partenerului lor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procentul la nivel mondial ar fi de 35% dacă se iau în calcul și alte tipuri de agresiuni săvârșite asupra femeilor de persoanele care nu sunt partenerii lor, a declarat dr. Claudia Garcia-Moreno, responsabilă în cadrul OMS cu cercetările privind violențelor asupra femeilor. La nivel mondial există însă diferențe în funcție de state sau de regiuni, care pot fi considerate importante, a mai declarat Claudia Garcia-Moreno.