De ce se întâlneşte CSAT după summit-ul NATO

De ce se întâlneşte CSAT după summit-ul NATO

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se va reuni pe 26 iulie în şedinţă la Palatul Cotroceni. În cadrul şedinţei se vor stabili măsurile şi acţiunile care trebuie întreprinse pentru implementarea deciziilor adoptate la cel mai recent summit NATO.

Pe 9 iulie, preşedintele Klaus Iohannis declara că Summitul NATO de la Varşovia a fost unul de succes pentru România, punctând că toate temele de interes pentru ţara noastră au fost cuprinse în documentele finale.

El a arătat că principalele elemente de interes pentru România, obţinute la Summitul de la Varşovia, privesc echilibrarea măsurilor luate în cadrul noii posturi de apărare şi descurajare pe Flancul Estic.

''În al doilea rând, o prezenţă aliată înaintată adaptată constând din Brigada multinaţională şi Iniţiativa de Instruire Intensificată, respectiv decizia privind elaborarea de opţiuni pentru consolidarea prezenţei maritime şi aeriene aliate în sudul Flancului Estic; în al treilea rând, un nou nivel în ce priveşte planificarea apărării pentru România în cadrul NATO, adică dezvoltarea planului de contingenţă obţinut în contextul Summitului anterior; şi, în fine, declararea capacităţii operaţionale iniţiale a sistemului antirachetă al NATO, elementul esenţial ale acestui progres fiind integrarea facilităţii de la Deveselu în sistemul NATO'', preciza atunci Iohannis.

Ne puteți urmări și pe Google News