EDITORIALUL EVZ. De ce se zbate Klaus Iohannis să dovedească că nu are nici o legătură cu Dan Voiculescu? Poate crede că s-au șters toate înregistrările din 2009…

Dan Andronic
Autor: | | 216 Comentarii | 9564 Vizualizari

“Victor Ponta știe foarte bine că nu am fost niciodată la Grivco. El a fost omul de lângă Mircea Geoană. Îl provoc pe Ponta să aducă orice probă, oricât de mică sau indirectă care să dovedească faptul că eu am fost la Grivco. Nu am negociat nimic cu Victor Ponta, el a fost un personaj secundar. Nu am avut nicio treabă cu niciun lucru care se numește Grivco. Am aflat după multă vreme ce-i aia Grivco”, a spus Klaus Iohannis.

Referitor la relația sa cu Dan Voiculescu, Iohannis a precizat că nu a fost în vreun fel una deosebită. „Nu a fost un politician cu care să am o relație de vreun fel, nici specială, nici nespecială. N-a fost nicio întâlnire confidențială cu Voiculescu”, a mai spus Iohannis. Asta a spus aseară la B1 TV.

Iohannis a lansat o provocare la adresa lui Victor Ponta. Este drept că lumea (în special cea politică) are tendința să uite ce a fost, inclusiv tentativele de suspendare a Președintelui, anunțate de fiecare dată de Dan Voiculescu și îndeplinite de coaliția politică PSD-PNL-PUR. Coaliția care l-a desemnat în vara anului 2009 pe Klaus Iohannis candidat la funcția de premier. Un episod din istoria nu foarte îndepărtată a Românie, dar care poate fi uitat ușor de cei cu memoria scurtă.

Mi se pare extrem de abilă abordarea candidatului PNL-PDL în privința problemei “Klaus Iohannis – candidatul Coaliției de la Grivco”. Pentru că acesta evită să discute pe fond, legându-se de forma unei întâmplări: susține că n-a participat la întâlnirea de la Grivco. Mai mult, nici nu a știut ce reprezintă Grivco. Poate că l-aș crede în privința participării la întâlnire, deși tare sunt curios să văd reacția lui Ponta, Geoană, Voiculescu și cei care au fost acolo, dar ultima parte mi se pare foarte gogonată! Adică Președintele României te atacă direct ca fiind premierul unei găști de infractori politici și tu nu faci minimul efort intelectual să vezi ce înseamnă Coaliția de la Grivco? Dar ce-a crezut că reprezintă: un nume de parfum sau de vopsea de mașină? 

Pentru conformitate reiau fragmente din emisiunea lui Traian Băsescu legate de acest episod, ca să nu se mai facă diverși cetățeni că au uitat despre ce este vorba.

Traian Băsescu, octombrie 2009, la B1TV:

Aceeași echipă care a stabilit suspendarea presedintelui care decis că acum au nevoie de o figura credibilă că să patroneze ce este in spatele ei. Exact oamenii care se împotrivesc eradicării coruptiei in structurile statului. Au nevoie de un guvern al lor și nu un guvern asa cum a rezultat din alegeri. Cred că domnul Klaus Johannis are un moment de naivitate, crezand că ar fi fost utilizat că premier doi ani sau trei ani. (…) Soarta lui Klaus Johannis s-a decis la Grivco in prezenta lui Geoana, Iliescu și Voiculescu. Partidele politice au vrut să se folosească de Klaus Johannis pentru că in spatele lor să se afle Voiculescu, Iliescu, Vanghelie, Mitică Iliescu, Voicu toata aceasta parte retrograda din politica romanească. Acestor oameni le este frica de modernizarea romaniei, le este frica de eliminarea coruptiei, de pierderea privilegiilor. Multumesc lui Dumnezeu că a venit un Guvern Boc care a avut curaj să lupte cu acesti oameni, împotriva acestor privilegii. Johannis a fost atras intr-o capcană, iar în spatele său a stat acest imperiu căruia îi este frică de eliminarea coruptiei, de modernizarea statului, de disparitia privilegiilor. Dacă îl alegeam pe Johannis ar fi insemnat să-mi bat joc de cei 5 ani de mandat. Aveam doua posibilitati. Să fac ce-mi dicta constiinta său să fac o intelegere. Cum puteam să fac o intelegere cu domnul Johannis stiind ce se afla in spatele său? Nu cu Voiculescu in capul mesei se fac guverne.”

De ce nu-l provoacă și pe Traian Băsescu să spună mai multe despre evenimentele din 2009? Ar fi interesant…

P.S. Am mai găsit un element interesant în căutarea mea pe internet. Oare noul BMW pe care-l folosește candidatul la președinție are același regim de publicitate mascată? Iată ce scria presa sibiană acum vreo 3 ani: Klaus Iohannis este imaginea firmei BMW, cu care are un contract în baza caruia primeste spre folosinta o masina din partea dealerului auto. Penultimul model, un BMW seria 5, cu pachet M, pe care l–a condus pâna zilele acestea, a fost înlocuit cu un BMW 750 i, de 407 cai putere, care este un model provizoriu, pâna ce o noua limuzina va fi pusa la dispozitia primarului.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi