De dragul unei românce, un comandant a băgat Marina Militară din Italia în cel mai mare scandal de corupție

De dragul unei românce, un comandant a băgat Marina Militară din Italia în cel mai mare scandal de corupție

Comandantul bazei militare Maricommi a fost arestat împreună cu 16 complici. Printre ei este și Carmen Boicea, iubita ofițerului de marină militară

O româncă de 25 de ani este „pata de culoare” a unuia dintre cele mai mari cazuri de corupție din cadrul Marinei Militare din Italia. Carmen Boicea a fost iubita căpitanului de marină Giovanni Di Guardo (foto), fost director al Bazei militare Maricommi, din Taranto. În acest dosar au fost arestate 17 persoane, militari, polițiști și afaceriști locali, existând suspiciuni că ei vrut să deturneze licitații de aproximativ 40 de milioane de euro. Organizația creată în jurul comandantului Di Guardo este poreclită „Zece la sută” de presa din Italia.

Misiunea specială

Ne puteți urmări și pe Google News

Căpitanul Di Guardo a fost șeful biroului administrativ al Centrului de Gestionare Escorte Navale al Marinei Militare, din La Spenzia. Giovanni Di Guardo a fost trimis la baza Maricommi tocmai ca să curețe structura, după ce fusese zguduită de un caz de corupție. Minor, față de ce avea să se întâmple. Ca o ironie a sorții, prima faptă pe care ancheta torii italieni susțin că ar fi probat-o a fost legată de un contract de curățenie, pentru unitățile din Taranto și Napoli.

Pe 14 septembrie 2016, ofițerul superior este prins în flagrant, primind un plic cu 2.500 de euro. Din interceptările oficiale – grupul era monitorizat încă din primăvara anului trecut – a reieșit că banii erau a doua rată dintr-o mită stabilită la 200.000 de euro. Din acel moment, Di Guardo este în arest. L-au urmat câțiva subalterni, ofițerii Francesco Mola, Massimo Conversano și Gerardo Grisi, arestați împreună cu mai mulți afaceriști locali, beneficiari ai licitațiilor or ganizate de comandant. Între arestați sunt și un ofițer de poliție și unul de la carabinieri.

Acum, întregul grup a fost trimis în judecată. În februarie, fusese arestat ultimul lot de șapte persoane.

O avere cheltuită pe iubită

n luna octombrie, a fost emis încă un mandat de arestare pe numele comandantului bazei militare. De data asta acuzațiile sunt mult mai multe. Este arestată și iubita sa, românca Elena Carmen Boicea, în vârstă de 25 de ani.

Interceptările și expertizele pe conturile de cheltuieli ale firmelor private cercetate aveau să scoată la iveală faptul că mare parte din mita percepută de Di Guardo trecea prin conturile femeii.

Dar beneficiile ei nu se limitau aici. Din banii contractorilor, ofițerul și iubita sa și-au închiriat mașini, au plătit taxiuri către alte localități, au plătit mese în restaurante. Tot din bani scoși din firme, femeia și-a cumpărat colecții întregi de haine sau încălțăminte.

Cele mai mari cheltuieli au fost cu renovarea locuinței celor doi și cu achiziționarea mobilei din casă. Mobila a costat 50.000 de euro.

Într-o interceptare – citată de La Republica – femeia chiar se miră de costul exagerat al mobilierului.

Tot din probele strânse în timpul urmăririi penale au ieșit la iveală faptul că ofițerul aflase că Garda Financiară demarase o anchetă în ceea ce îl privește și atunci a hotărât să își ducă averea în Sicilia. A apelat la un om de afaceri căruia îi încredința fiecare plic cu bani primit și îl ruga să îl transporte în afara orașului. La mai multe întâlniri de la sfârșitul lunii iulie a anului trecut, a participat și românca și, la una dintre ele, pe 29 iulie, s-a interesat dacă nu poate fi transferată și mașina Porsche.

Material realizat cu ajutorul colegilor de la Gazeta Românească, ziarul diasporei din Italia.

Denunțurile, o modă a vremurilor

Dacă în cazul de la Marina Militară apare și o româncă și sunt dezvăluiri despre comisioane din bani publici, trebuia să fie și un denunț că, dacă faci abstracție de localități, să pară că e vorba de un caz din România. Afaceristul căruia Di Guardo îi încredința banii a spus: „Eu nu am lucrat niciodată la Taranto cu Di Guardo, însă îl cunoșteam deja și deseori îmi cerea favoruri. De exemplu în iulie 2016 i-am dus un plic galben de la Taranto la Pontremoli (unde avea ofițerul vila) pe care-l știam plin de bani. Lui îi era teamă de o percheziție. I-am urmat instrucțiunile: o parte din bani am duso acasă la mine în Sicilia și o parte la Pontremoli”.

Căpitanul de marină: Carmen nu are legătură

Deși Carmen Boicea este arestată de câteva luni bune și acum trimisă în judecată, comandantul bazei militare a declarat mereu că ea nu are legătură cu afacerile sale. El a recunoscut parte din fapte și probabil va beneficia de o reducere a pedepsei.