De mărţişor: cum iubea Eminescu

17_voinescu
Autor: | | 18 Comentarii | 1095 Vizualizari

Dacă nu v-aţi hotărît, încă, asupra unui cadou frumos şi relevant pe care să-l faceţi de 1 martie, am o sugestie. În anul 2000, la editura Polirom, sub titlul "Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit",a apărut o corespondenţă inedită pînă atunci între Mihai Eminescu şi Veronica Micle.

Mai precis, era vorba despre 93 de scrisori ale lui Eminescu către Micle, 15 scrisori ale Veronicăi Micle către Eminescu, 2 scrisori ale Vernonicăi Micle către Harieta, sora lui Eminescu, şi o notă a lui Maiorescu către Eminescu. Înţelegînd importanţa colosală a volumului, editorul a publicat, la început, o ediţie pretenţioasă, în care scrisorile manuscrise erau facsimilate şi tipărite, alăturat. Mai apoi, a apărut şi o ediţie fără facsimile. La vremea respectivă, aşa cum era de aşteptat, volumul a stîrnit multe reacţii. Povestea fascinantă a scrisorilor, care s-au transmis din generaţie în generaţie între succesorii Veronicăi Micle şi au ajuns, imediat după la doilea război mondial, în depozitul unei bănci elveţiene se împleteştea cu povestea extraordinară a familiei dnei Christina Zarifopol-Ilias, profesor la Indiana University în Statele Unite. De altfel, dna Zarifopol-Ilias a îngrijit, transcris, explicat şi prefaţat volumul de epistole. Tot domnia-sa s-a îngrijit ca publicul american să cunoască mai bine pe Eminescu, după publicarea scrisorilor în România. Apariţia acestor scrisori a avut consecinţe în planul istoriei literaturii noastre. Pînă la apariţia lor, scrisorile cunoscute dintre Eminescu şi Veronica Micle păreau a indica o relaţie mai degrabă dinspre ea spre el. Erau cunoscute 48 de scrisori ale Veronicăi Micle spre poet şi doar 18 ale lui Eminescu spre ea. Totuşi, eminescologi eminenţi, precum Dumitru Vatamaniuc, avuseseră deja intuiţia că, undeva, există mult mai multe scrisori care vor întregi, cu "probe" imaginea pe care o avem asupra relaţiei dintre cei doi. Din studiul operei şi al biografiei lui Eminescu, dar şi din mărturiile contemporanilor, iubirea dintre Eminescu şi Micle era mult mai mult decît ceea ce lăsau să se vadă scrisorile cunoscute dintre cei doi. Iată, această intuiţie s-a adeverit. Volumul îngrijit de dna Zarifopol – Ilias confirmă, fără dubii, nu doar că Eminescu a fost marea iubire a vieţii Veronicăi Micle, dar şi că această relaţie a fost reciprocă. Totodată, din aceste scrisori avem mărturiile directe ale evoluţiei unor evenimente importante din viaţa lui Eminescu. Ştiam de la contemporanii săi, din evocări şi amintiri, despre stricarea prieteniei cu Caragiale, despre opţiunile sale politice sau despre tribulaţiile poetului pentru obţinerea unei pensii. Acum, avem în mînă mărturiile sale directe. Emoţionante, toate! De regulă, nu-mi plac diminutivele şi alinturile rostite în public. Nu am, doar, o rezervă stilistică (se par siropoase), dar simt un fel de jenă cînd aud oameni în jur adresîndu-şi, în public, alinturi de iatac. Sigur, în intimitate, aceste vorbe sînt nu doar fireşti, dar şi necesare. În public, însă, simpla lor evocare mă crispează puţin. Ei bine, nu ştiu de ce, dar alinturile cu care se mîngîie Eminescu şi Micle îmi produc exact starea opusă: îmi plac, mă seduc, le simt căldura şi tandreţea. De pildă, într-una din scrisori, Eminescu îi spune Veronicăi Micle, pe rînd, "Poţoţoni", "Cuţă", "Poţico", "Veronicuţa", "Mică" şi semnează "Emin". Însă, cel mai important lucru pe care îl găsim în acest volum este mărturia unei mari iubiri. O mărturie din interior, fierbinte, cînd rănită, cînd fericită, aşa cum sînt marile iubiri în general. Onestitatea şi limpezimea sufletească a lui Eminescu impresionează cel mai mult. Ce bucurie să vedem că inventatorul sensibilităţii şi limbii noastre a fost şi un om sufleteşte curat! Aceste scrisori arată o splendidă stilistică a iubirii. Dacă e adevărat ce spun psihologii de azi, că omul contemporan are dificultăţi în a-şi exprima iubirea – îi vine greu, nu ştie cum, se sperie de ceea ce iese din el şi tace etc. -, atunci aceste scrisori au şi un minunat efect terapeutic. Cum ziceam, acest volum mi se pare a fi cadoul cel mai potrivit de 1 martie. Sărbătoarea, se ştie, este direct legată de venirea primăverii. Totul renaşte, curat şi pur. Totul vibrează încîntat în regăsirea de sine. A venit clipa iubirii regeneratoare! Iar noi, cu ce putem echivala mai potrivit venirea primăverii decît cu iubirea celui mai desăvîrşit dintre români?



Tag-uri:

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi