Da, știu că sînt și oameni care vor să știe că Cerul e gol, că deasupra lor nu e nimic, că propriul lor creștet este tot ce e mai presus pe lume.
Nu-i condamn, dar nici nu-i invidiez. Pentru ca ei să își poată trăi în liniște bucuria iluziei de sine, e nevoie ca cei puternici să creadă dimpotrivă, că Dumnezeu există și îi vede. Într-un fel, Isus însuși ne dă această lecție de pe crucea suferinței fără margini pe care l-au bătut în cuie unii ca mine și ca dumneavoastră. El a fost cel mai puternic om din istorie și, totuși, Și-a lăsat, umil, duhul în mîinile Tatălui. De pe cruce, ultimele cuvinte ale lui Isus au fost: ”Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac.” (Luca; 23,34), ”Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca; 23,43), ”Femeie, iată fiul tău!” și ”Iată mama ta!”(Ioan; 19,26-27), ”Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit?” (Marcu; 15,34), ”Mi-e sete!” (Ioan; 19,28), ”Săvîrșitu-s-a.” (Ioan, 19,30) și ”Părinte, în mîinile Tale încredințez duhul Meu.” (Luca; 23, 46). Papa Ioan Paul al II-lea observa că ultimul Său cuvînt nu exprimă nicidecum un sfîrșit ci, dimpotrivă, un început. După ce Și-a dat duhul, totul a renăscut și lumea întreagă s-a recompus altfel decît fusese. Minunea învierii a pornit, din nou, ceasul vieții noastre. Vorba lui Dumitru Stăniloaie, Isus a decis să învîngă moartea trecînd prin ea, nu evitînd-o.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
