Salubritate. Şoseaua e gîtuită de lucrările abandonate de un an şi ceva. La un moment dat, mașinăriile și oamenii au dispărut ca și cum ar fi căzut în ghearele extratereștrilor. De o parte şi de alta a şantierului întocmiri din bîrne avertizează, graţie unui semn de circulaţie mai mult decît convingător, deoarece nou-nouț, că şoferii trebuie să ocolească lucrările.

Se circulă, aşadar, ca pe vremuri, în spaţiul strîmt al unei benzi de ducere şi a unei benzi de venire.

Pe sensul de ducere s-a înfiripat o coloană de Breaking news.

Se circulă, cum ar susţine Poliţia Rutieră, în Comunicatele sale la Radio, bară la bară.

Departe, în faţa primei maşini din coloană, abia se tîrăşte o cisternă de la Salubritate.

Furtunul prin care se extrage din fose produsele zilnice ale digestiei urbane se bălăngăne descumpănitor.

Cei din primele patru maşini, care-l au în faţa ochilor, se întreabă cînd dracu’ o să pice.

Pică exact cînd nu trebuia.

Cînd mai erau cincizeci de metri şi se termina restricţia.

Şarpele de cauciuc, terminat cu o gură de metal, s-a aşternut de-a latul şoselei, blocînd circulaţia.

Gol pînă la brîu, cu o ţigară înfiptă în colţul gurii, fumată pînă la chiştoc, şoferul atelajului a dispărut în depărtare cu maşină cu tot.

Cei din prima maşină au sărit pe carosabil şi au prins furtunul de ambele capete, asemenea unui cadavru, pentru a-l muta la marginea drumului.

Unul dintre ei sună la 112, deşi nu-i răspunde nimeni.

*

Ducere. Pe marginea şoselei dintre cele două sate, cîţiva inşi duc în spinare o ţeavă lungă de un kilometru.

Se ține după ei un maidanez costeliv, care oricum n-are altceva mai bun de făcut.

*

În marșarier. Lungul şir de maşini, înaintînd cu mare greutate, are o explicaţie simplă:

Fiecare autovehicul încearcă să treacă mai departe fără să cadă în groapa căscată în carosabil de vreo cîteva săptămîni.

Pe marginea Drumului European, cunoscut în toată ţara, deoarece în fiecare seară de sfîrşit de weekend radiourile şi televiziunile anunţă conducătorilor auto s-o ia pe un drum ocolitor, din cauza ambuteiajelor, se vînd la tarabe ridicate în pripă sau direct de pe iarbă, cireşe din Italia, mere din Chile, mere din Australia, pitici din ghips falsificat, tîrne, flori din plastic, pepeni din Africa de Nord, mure la cornet de hîrtie rămasă de la un tabloid demult citit, hamace.

Pe partea cealaltă a drumului, lîngă un cort pe care scrie Piese de schimb, adăpostind însă o masă de pe care se vînd oale cu lapte nesmîntînit, un ins oferă celor interesaţi putini  portabile cu manivelă.

Un camion de mare tonaj dă înapoi pentru a trece un podeţ şi a intra pe poarta larg deschisă a unei curţi cu acareturi de chiabur nearestat încă. Îl îndrumă pe şofer, cu strigăte adecvate, cîţiva bărbaţi goi pînă la brîu, în treninguri cu vipuşcă roşie. Un dulău a ţîşnit din cuşcă, a deschis botul, dînd să latre. Conştient însă că e penibil, l-a închis brusc şi s-a întors în cuşcă, niţel ruşinat.

*

Panou. Un anunţ trecut pe un panou înfipt în marginea Drumului European ţine să anunţe triumfător:

Am intrat în Uniunea Europeană!

Vom trăi mai bine!

Jumătate din panou a fost repartizată unui tip rotofei, cu priviri de ins abia sculat de la o masă îmbelşugată, care arată aşa, deoarece el a intrat mai demult în Uniunea Europeană.

Cincizeci de metri mai încolo, se ridică restaurantul:

La Uniunea Europeană.

Pe un panou care prefaţează intrarea pe aleea spre localul propriu-zis, scrie cît se poate de limpede:

Aici sînteţi în UE

Poftiţi la o ciorbă de burtă.

 

*

Juna. Toţi cei care trec întorc capul, curioşi şi depășesc zîmbitori totodată. Au lăsat în urmă un automobil în portbagajul căruia călătoreşte, ca şi cum ar sta pe o banchetă, o jună zdravănă, cu sîni pietroşi,  de hangiță din cîntecele populare  și  părul legat la spate într-o coadă de cal.

Celor care claxonează înveseliţi, juna le face cu mîna.

Celor simpatici le trimite bezele.

 

*

 

Covoare. Pe şoseaua întoarsă din nou la începuturile reţelei de transporturi din Vechiul Regat, depăşeşti cu greu o Dacie cocoşată sub greutatea ditamai depozitul de covoare. Făcute sul, acestea ies ca nişte buşteni din portbagajul desfăcut și alcătuiesc un dîmb pe caroserie. Sînt cel puţin o sută de suluri de covoare. Cel de la volan nu vede nimic în urmă. Atît luneta, cît şi oglinda din stînga sînt blocate de încărcătură. De aceea, scoate din cînd în cînd capul pe fereastră şi se uită în urmă, la maşinile care se chitesc cum să-l ocolească.

*

Aventurierul. Şoseaua trece prin orăşelul înviat de dimineaţa zilei de duminică. Pentru a se ajunge la chioşcul de peste drum, amenajat într-o staţie de autobuz desfiinţată, cetăţenii sar, agili, digul de cauciuc dintre cele două sensuri de mers ale şoselei. Pericolul presupus de aventură îl depăşeşte pe cel al unei plantări de trotil în teritoriul inamic. Îmbrăcat într-un trening de fîş chinezesc, luat de la unul dintre multele buticuri reduse la o simplă tarabă, cetăţeanul se opreşte la marginea benzii de ducere către munţi.

Vîjjj! Vîjjj! fac limuzinele, trecînd în viteză pe două rînduri, depăşindu-se fără a fi nevoie.

Aventurierul se uită în dreapta şi în stînga. Îşi face o cruce pe ascuns, îşi scuipă în sîn vizibil. Fuga maşinilor s-a întrerupt într-un gol. Undeva, departe, stopul a sărit pe roşu. Cetăţeanul o rupe la fugă pînă la gărduleţul de cauciuc. Dinspre munţi spre Bucureşti gonesc maşini după maşini. Cîte un şofer şi-a scos afară, pe geamul lăsat, mîna sa goală, tatuată artistic. Dintr-un jeep, o cucoană prevăzută cu un fular viu colorat aruncă pe carosabil un cotor de măr fără sîmburi.

Curajosul a trecut un picior peste digul de cauciuc. Stă aşa, crăcănat peste ridicătură, de parcă ar confunda-o cu un cal. Alarmate, maşinile prind să claxoneze isteric. Insul nu se sinchiseşte. Aşteaptă un răgaz în traficul intens. Şi acesta se iveşte. Cu o iuţeală de iepure, face un salt pe carosabil. Se dezechilibrează niţel. Îşi revine însă rapid şi o rupe la fugă. A ajuns în fine, pe celălalt trotuar. Îmbătat de victorie, se opreşte şi scoate limba la maşinile care trec fără să-l ia în seamă.

*

Care gîște ? La un moment, pe dreapta, înainte ca asfaltului să-i ia locul pietrişul de balastieră, un semn de circulaţie te face să încetineşti puţin, pentru a putea gîndi intens. Într-un triunghi, pe un fond alb, se văd o gîscă urmată de doi pui.

Nici Einstein dacă ar fi, tot n-ai putea dezlega această taină a Universului rutier.

Trec gîşte în general sau trec gîşte cu pui?