De unde vine frumusețea? Ce o definește și cum o percepem? | LUMEA VĂZUTĂ PRIN OCHII UNUI MEDIC

De unde vine frumusețea? Ce o definește și cum o percepem? | LUMEA VĂZUTĂ PRIN OCHII UNUI MEDIC

Câți pacienți am avut până acum, tot atâtea percepții despre frumusețe am întâlnit. Îmi place să discut cu ei, îmi plac consultațiile, pentru că aflu cum își proiectează ei idealul de frumusețe și încerc să le descifrez temerile legate de intervențiile estetice.

 Pacienții care se adresează procedurilor estetice sunt diferiți. Unii dintre ei au o indicație clară, legată de modificări anatomice, de un defect fizic cu care s-au născut sau pe care l-au dobândit. Alții apelează la îmbunătățiri ale aspectului, conform cu dorințele lor, dar fără a avea defecte catalogate drept „urâte”. Ei doresc doar o remodelare a anumitor părți ale corpului, dictate de idealurile și de echilibrul lor interior pe care îl doresc a-l obține și pe această cale. Sunt și pacienți care înțeleg foarte bine menirea tratamentelor și a intervențiilor estetice, pe care le aplică periodic, în mod constant și în „cantități” moderate, fiind conștienți de faptul că aceste demersuri făcute pot constitui o adevarată prevenție în îmbătrânirea prematură, încercând să amâne anumite intervenții chirurgicale estetice cât se poate de mult.

Există însă și pacienți cu defecte imaginare. Aceștia au de fapt defecte fizice inexistente sau prea puțin vizibile și importante în accepțiunea noastră, a chirurgilor plasticieni, dar care în viziunea lor au căpătat alte forme și alte dimensiuni. Este de fapt o suferință psihică disproporționată, pentru care este posibil ca actul chirurgical nu doar să nu aibă efect, ci să aibă efect negativ, pacientul neputând să scape de complexul psihologic nici chiar după o operație. Sunt cazuri destul de dese, pe care noi, chirurgii plasticieni, încercăm să le temporizăm și să solicitam un ajutor din partea unui psiholog (deși în multe cazuri suntem și psihologi). Pentru că în cazurile de percepții disproporționate sau eronate asupra rezultatului dorit, există posibilitatea de a nu se obține rezultatul solicitat și imaginat de către pacient, acest rezultat sporindu-i și mai mult nemulțumirea.

Așadar, unde este limita? Unde ne oprim cu intervențiile chirurgicale estetice?

Ne puteți urmări și pe Google News