Curtea Constituţională a României, luînd în dezbatere cererea de pronunțare în legătură cu definiţia abuzului în serviciu din Noul Cod Penal, articolul 297 (1) a decis că formularea conţine suficiente ambiguități pentru a elimina caracterul predictibil al documentului şi, mai ales, pentru a înlesni abuzurile procurorilor DNA, care alcătuiesc sub conducerea Codruţei Kovesi o veritabilă Poliţie Politică.

Prin articolul 297 alin. (1), abuzul în serviciu era astfel definit:

„Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

C.C.R. a decis că definiţia trebuie să înlocuiască formula în mod defectuos cu formula prin încălcarea legii.

Cu excepţia Reţelei de presă a Codruţei Kovesi,  alcătuită din site-uri, ziare şi televiziuni ale căror patroni plătesc taxa de protecţie făcînd publicitate DNA și Codruţei Kovesi, toată lumea a salutat Decizia.

O salut şi eu, ţinînd să menţionez că, după Decizia privind interceptările, e o nouă victorie a forțelor democratice un nou moment victorios din Războiul dus de forțele democratice împotriva  Statului  poliţienesc român creat în ultimii ani sub pretextul Luptei împotriva corupţiei.

În acelaşi timp, nu pot să nu mă întreb:

Chiar atît de tare ne-am obişnuit cu statul poliţienesc încît să considerăm extraordinară o decizie normală, de restabilire a unei prevederi constituţionale?

Să explic ce s-a întîmplat pînă acum în România prin folosirea de către DNA a definiţiei în mod defectuos, imposibilă chiar și îhn republicile bananiere, pentru că înlocuia Legea cu arbitrariul procuroriul DNA. Să zicem că un primar decidea construirea unui pod peste un rîu.

DNA, care îi pusese gînd rău primarului, îi deschidea dosar (cu tot tărăboiul, reţinere, cerere de arestare preventivă) sub acuzaţia că, îndeplinîndu-şi defectuos atribuţiile de serviciu, cauzase o pagubă primăriei.

Formula „în mod defectuos”, ca şi formula „urîtă” sau formula „frumoasă” sau formula „necinstit”, e interpretabilă.

Depinde cine apreciază actul primarului. De fapt, în realitate, procurorii DNA nici nu se osteneau să dovedească modul defectuos, pentru că aşa ceva nu se poate dovedi.

Ce-i aia mod defectuos de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu?

La întrebarea asta nici procurorii n-ar fi putut răspunde decît repetînd papagalicește:

Și-a îndeplinit în mod defectuos. Și-a îndeplinit în mod defectuos.

Ei săreau direct la paguba produsă.

Nu era nici o pagubă. Procurorii DNA susţineau că podeţul nu trebuia construit.

Drept dovadă, aduceau o expertiză (făcută de un expert DNA) care arăta că locuitorii puteau ajunge pe malul celălalt şi trecînd prin vad.

Apa nu-i adîncă şi, la o adică, locuitorii se spală şi pe picioare.

Avînd în vedere că femeile trebuia să-şi ridice fustele, trecutul prin vad le dădea posibilitatea să arate că au pulpe frumoase.

Așadar, conchideau procurorii, primarul comisese un abuz în serviciu, deoarece,  îndeplinindu-și în mod defectuos atribuțiile de serviciu, provocase primăriei o pagubă de… (urma suma dată de primărie pentru construirea podețului).

Pe baza acestui Dosar DNA cerea 7 ani închisoare pentru bietul primar.

Dincolo de condiţiile create pentru comiterea unor abuzuri incredibile, folosirea  de către DNA  a formulării aberante, demne de Republica de babuini, dusese la o paralizie a administraţiei publice locale şi centrale.

Nimeni nu mai semna nimic.

Cum să semnezi ceva cînd în orice clipă putea veni DNA şi să te acuze că semnînd ţi-ai îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu?

Chemai juristul instituţiei.

Acesta nu-ţi putea da nici un sfat.

Nici o lege nu preciza ce înseamnă în mod defectuos.

Și atunci nu mai semnai nimic.

Era nevoie de   introducerea canalizării într-o parte a  orașului.

Dacă semnai, riscai să  te înhațe DNA.

Rămîneau cetățenii din acea parte a  orașului cu WC-ul în curte.

Ei și ce dacă.

Tu rămîneai liber.

Decizia CCR restabileşte normalul, firescul, bunul simţ, domnia legii acolo unde şi-a făcut de cap aberaţia, nefirescul, domnia arbitrariului polițienesc.

A produs primarul o pagubă primăriei construind un podeţ?!

Procurorul trebuie să arate ce lege a încălcat.

Înainte de a semna un act primarul cheamă juristul şi-l întreabă dacă încalcă sau nu vreo lege prin semnarea actului.

Orice jurist îi poate spune dacă încalcă sau nu.

Ce se întîmplă cu dosarele deja încheiate sau în curs cu acuzaţia de abuz în serviciu?

Dacă procurorii au înţeles prin „în mod defectuos” încălcarea unei legi şi au arătat ce lege a fost încălcată, dosarul merge mai departe.

Legea invocată e la îndemîna judecătorului, a acuzatului, a procurorului.

Judecătorul decide dacă legea X a fost sau nu încălcată.

Împotriva acestei decizii  de bun simț care restabilește domnia Legii acolo unde a domnit dictatura Statului polițienesc au dus campanie două  persoane:

Codruța Kovesi, șefa DNA, și ministrul Justiție, Raluca Prună, milițianca  Guvernului Dacian Cioloș.

Mult mai grav, împotriva acestei decizii normale, tipice Statului de drept,   Codruţa Kovesi a asmuţit Reţeaua sa din Presă.

Toți cei care au pledat pentru nevoia unei clarificări a  textului de către CCR au fost făcuți complici ai corupților, ai borfașilor, inși plătiți de penali pentru  a-i scăpa de la pușcărie, dușmani ai lupte împotriva corupției, de site-uri, ziare și televiziuni întreținute fie de patroni care sunt  protejați de DNA în afacerile lor de corupție, fie de  Servicii prin pușculițele cu bani negri.

România a traversat, înaintea acestei decizii, o perioadă de gravă  încălcare a Constituţiei de către Codruţa Kovesi.

Misiunea unui procuror-şef de DNA e să aplice legea.

Legea o face Parlamentul sau o corectează CCR.

Produs al unui incredibil Cult al personalităţii, Codruţa Kovesi s-a crezut şi se crede Parlament, CCR, Guvern, Preşedinţie, Presă independentă  la un loc.

Nici Nicolae Ceauşescu nu s-a crezut asta.

Elena Ceauşescu, da, s-a crezut.

Nu voi spune de ce.

Nu vreua să risc un proces de daune morale cu Codruţa Kovesi.

Am auzit că pretinde miliarde.

Și cum DNA  poate înhăța oricînd un judecător, dacă te dă în judecată Însăși Codruța Kovesi, în România babuinizitată, ești condamnat înainte ca șefa DNA să depună plângerea