Decizie fără precedent. Curtea Supremă apără demnitatea lui Severin cu un proces secretizat

Decizie fără precedent. Curtea Supremă apără demnitatea lui Severin cu un proces secretizat

La un an de la trimiterea în judecată, fostul europarlamentar a cerut proces fără public.

Trei judecătoare de la Instanța Supremă au decis ca dosarul de corupție al fostului europarlamentar Adrian Severin să se judece în ședință secretă.

Pe 16 septembrie 2014, unul dintre avocații politicianului a cerut instanței „să dispună măsurile legale pentru ca judecata să aibă loc în ședință nepublică, pe tot parcursul judecării cauzei în fond, susținând că astfel vor fi protejate unele interese de stat, morala, demnitatea și viața intimă a inculpatului”, se arată într-un raspuns al Înaltei Curti transmis către Evenimentul Zilei”, care a solicitat un punct de vedere pe acestă temă.

Tot atunci, judecătoarea Ana Maria Dascălu, Rodica Aida Popa și Cristina Geanina Arghir au admis cererea şi au declarat şedinţa nepublică pe tot parcursul judecării cauzei în fond. Este pentru prima dată când un proces de corupție, în care este judecat un fost demnitar, este secretizat de instanță.

Ne puteți urmări și pe Google News

Magistrații nu au precizat care sunt interesele de stat ce sunt protejate odată cu judecarea în ședință secretă a acestui proces. Adrian Severin a fost trimis în judecată în septembrie 2013 de procurorii DNA. În 2010, în calitate de membru în Parlamentul European, a acceptat promisiunea a doi jurnaliști de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.