Decizie fără precedent în Justiție. DNA a pierdut definitiv lupta cu abuzul în serviciu

Decizie fără precedent în Justiție. DNA a pierdut definitiv lupta cu abuzul în serviciu

Magistrații Curții de Apel (CA) Alba Iulia au luat o decizie fără precedent, care va da peste cap multe din dosarele instrumentate de DNA.

 Astfel, judecătorii au hotărât, ieri, să respingă, ca nefondată, contestaţia în anulare depusă de DNA în dosarul fostului secretar al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara Dan Daniel, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, dar a cărui pedeapsă a fost anulată în februarie de către instanţa din Alba. Decizia este definitivă. În urmă cu o lună, CA Alba Iulia a apreciat că prin hotărârea de condamnare a fostului secretar al CJ Hunedoara nu s-a reţinut că acesta ar fi încălcat în exercitarea atribuţiilor de serviciu prevederile vreunei legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă, ci doar pe cele ale unei hotărâri de Guvern, motiv pentru care fapta de abuz în serviciu a fost dezincriminată în cazul acestuia, conform Deciziei Curţii Constituţionale din 2016. Dan Daniel a făcut contestaţie la executare. Tribunalul Hunedoara i-a respins contestaţia, care i-a fost admisă, însă, de către CA Alba Iulia. Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, pe 16 februarie, că decizia dată de CA Alba Iulia, prin care a fost admisă o contestaţie la executare pe abuz în serviciu, este una izolată şi va fi atacată de DNA cu contestaţie în anulare.