NEWS ALERT. Decizie istorică pentru fotbalul mondial! Anunțul făcut de FIFA

NEWS ALERT. Decizie istorică pentru fotbalul mondial! Anunțul făcut de FIFA

FIFA a anunțat, astăzi, că, începând din anul 2026, Campionatul Mondial va alinia 48 de echipe. Astfel, noul format al turneului final va avea 16 grupe a câte trei formații.

Fotbalul va suferi o nouă modificare, după ce e membrii Consiliului FIFA au votat, astăzi, creşterea numărului echipelor calificate la turneele finale ale Campionatului Mondial de la 32 la 48, începând cu ediţia din 2026. Așadar, cele 48 de reprezentative care se vor califica la Campionatul Mondial vor fi împărțite în 16 grupe a câte 3 formaţii. Primele două clasate vor accede în fazele eliminatorii, adică în „16”-imi de finală, optimi, sferturi, semifinale şi finală. 

Naționala care va câștiga trofeul ar urma să dispute șapte partide (două în faza grupelor, plus cinci în fazele eliminatorii), la fel ca în actualul format, cu trei jocuri în faza grupelor și patru în fazele eliminatorii.

 

Ne puteți urmări și pe Google News