DECIZIE ȘOC. Premierului Greciei îi cheamă pe greci la referendum cu privire la propunerile creditorilor internaționali

DECIZIE ȘOC. Premierului Greciei îi cheamă pe greci la referendum cu privire la propunerile creditorilor internaționali

Primul ministru grec, Alexis Tsipras, a anunțat aseară că va organiza, pe 5 iulie, un referendum cu privire la propunerilor creditorilor internaționali ai Atenei, în contextul în care astăzi au loc negocieri, la Bruxelles, privind semnarea unui acord, între autoritățile din Grecia și creditorii europeni, potrivit presei internaționale.

Tot aseară, ministrul grec de Finanţe, Yanis Varoufakis, a subliniat că Grecia şi creditorii săi "au datoria" de a ajunge la un acord în cadrul reuniunii de astăzi a Eurogrupului.

Jurnaliștii de la MarketWatch titrează că creditorii Greciei intenţionează prelungirea cu cinci luni a programului de salvare a țării şi furnizarea unor fonduri în valoare de 15,5 miliarde de euro. Documentele cu pricina au fost înaintate joi miniştrilor de Finanţe din zona euro pentru a fi analizate înainte de reuniunea de astăzi.

Autoritățile elene şi reprezentanţii Comisiei Europene, ai Băncii Centrale Europene şi FMI nu au reușit încă să ajungă la un consens cu privire la programul de reforme pentru deblocarea finanţării. Astfel, Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul de salvare în valoare de 240 de miliarde de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă nu va beneficia de respectiva finanțare, statul elen riscă să nu poată plăti FMI datorii de 1,54 miliarde de euro scadente pe 30 iunie.