PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Internaţional

Declarația ȘOC a președintelui Recep Tayyip Erdogan despre PRESA din Turcia

Autor: | | 5 Comentarii | 404 Vizualizari
14-01/erdogan_05-465x390
Liderul de la Ankara a declarat ieri că presa din Turcia este cea mai liberă din lume, în replică la acuzaţiile căre i-au fost aduse cu privire la situația jurnalismului în regimul său.

"Nicăieri altundeva în lume presa nu este la fel de liberă ca în Turcia. Sunt absolut sigur de ceea ce afirm. Presa din Turcia este liberă", a declarat Erdogan într-o conferință de presă la Ankara.

Declaraţiile sale survin la două săptămâni după ce poliţia a lansat o operaţiune împotriva unor susţinători ai imamului islamist Fehtullah Güllen, un fost aliat al lui Erdogan, vizând, în special, cotidianul Zaman, unul dintre cele mai mari în Turcia. Aproximativ 30 de persoane, în principal jurnalişti, au fost arestaţi.

Preşedintele turc îl acuză pe Gülen, aflat în exil în Stalele Unite, că a orchestrat anul trecut lansarea unei anchete pentru corupţie împotriva unor membri din cercul său.

De asemenea, aceste declaraţii coincid cu eliberarea, vineri, a unui licean în vârstă de 16 ani care a fost închis în urma "insultării preşedintelui", un caz care a generat proteste din partea opoziţiei.

"Nu există limite la insultele (pe care le primim). Nu poţi face aşa ceva în publicaţii din Europa şi Statele Unite. Europenii ne fac reproşuri de parcă astfel de lucruri nu au loc în ţările lor. Nimeni nu ridică vocea când sunt arestaţi jurnalişti în Europa", a mai afirmat Erdogan.

Uniunea Europeană le-a denunţat, apreciind că ele sunt contrare "valorilor europene" pe care Turcia, care aspiră să adere la UE, trebuie să le respecte.


Tag-uri: Turcia, Uniunea Europeana, libertatea presei, presa turca, Recep Tayyip Erdogan
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Declarația ȘOC a președintelui Recep Tayyip Erdogan despre PRESA din Turcia.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi