Declaraţia ŞOCANTĂ pe care a făcut-o un taliban după ce a UCIS toţi copiii în atacul din PAKISTAN

Declaraţia ŞOCANTĂ pe care a făcut-o un taliban după ce a UCIS toţi copiii în atacul din PAKISTAN

După ce au ucis, miercuri, 132 de copii în timpul atacului dintr-o şcoală din Pakistan, cei şase luptători din Mişcarea Talibanilor din Pakistan (TPP) şi-au contactat liderii şi au întrebat: “Am ucis toţi copiii, acum ce facem?”.

După ce au atacat şcoala din Peshawar cu mitraliere şi lansatoare de rachete pentru a-I masacra pe cei aflaţi înăuntru, militanţii au fost sfătuiţi să aştepte venirea soldaţilor pentru a se sinucide prin detonarea bombelor, conform Daily Mail.

Cei şase terorişti au fost ghidaţi în permanenţă de 17 comandanţi talibani.

Părinţii celor 132 de victime se află în faţa teribilei situaţii de a fi nevoiţi să-şi identifice copiii şi să le adune rămăşiţele împrăştiate în urma atacului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Situaţia vine pe fondul informaţiilor conform cărora cea mai tânără victimă avea vârsta de 5 ani, în ciuda instrucţiunilor date de liderii talibani ca atacatorii să nu ucidă „copiii mici”.

Când atacatorii au pătruns în şcoală la ora locală 10:30, în clădire se aflau 500 de elevi, copii ai militarilor pakistanezi. Toți cei șase atacatori au fost uciși de forțele de securitate, după câteva ore, au anunțat autoritățile. Intenția militanților pare să fi fost uciderea cât mai multor elevi, și nu aceea de a lua ostatici, cum s-a crezut inițial.