DECLARAȚII DUPĂ VOT. Marian Lupu, președintele PDM: „Mulțumesc moldovenilor care au contribuit la pacea din Republica Moldova”

DECLARAȚII DUPĂ VOT. Marian Lupu, președintele PDM: „Mulțumesc moldovenilor care au contribuit la pacea din Republica Moldova”

Președintele PDM, Marian Lupu, a mulțumit cetățenilor pentru prezența la vot și celor care „au contribuit pentru pacea din Republica Moldova”.

„Moldovenii au făcut o alegere conștientă, au ales viitorul pentru că de aceasta depinde cum va arata noua guvernare. Vreau să mulțumesc moldovenilor care au contribuit pentru pacea din Republica Moldova”, a spus Lupu, potrivit Unimedia.

„În al doilea rând vreau să mulțumesc în mod special cetățenilor din RM care au sprijinit PD. Eu privesc cu optimism și știu foarte bine că acesta va fi unul pe potriva PD”, a declarat Lupu. 

Potrivit sursei, observatorii PD au urmărit procesul votării pe tot parcursul zilei și au înregistrat mai multe nereguli care s-au comis. „Am remarcat și noi acele nereguli depistate de CEC și ONG-uri. Toate au fost semnalate sub formă de contestație. Sunt suficiente astfel de cazuri”, a precizat președintele PD. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Lupu a fost mai rezervat în privința pronosticurilor. „Eu prefer nu să ghicesc și să nu ne lasăm în tot felul de pronosticuri, au rămas câteva ore și vom opera cu cifre exacte cât mai aproape de adevăr. De asemenea, ne vom baza pe informații furnizate de colegii din teritoriu. Avem o echipă mai puternică ca niciodată”, a conchis sursa.