Primele declarații ale lui Kovesi: „Ceea ce a depins de mine am făcut”. Breaking News

Primele declarații ale lui Kovesi: „Ceea ce a depins de mine am făcut”. Breaking News

Laura Codruța Kovesi a revenit în România după votul din Comisia CONT și LIBE pentru funcția de procuror șef european. Ea a susținut o declarație de presă pe Aeroportul Otopeni.

„M-am înscris în cursa pentru EPPO ca profesionist. Nu am avut suportul guvernului de la București, nici nu l-am cerut și nici nu mă așteptam să îl primesc. Ceea ce a depins de mine am făcut. Este o mare onoare că am obținut primul loc la selecția tehnică a Comisiei Europene și că am avut ocazia să îmi susțin candidatura în Parlamentul European, alături de alți doi profesioniști. Competiția pentru desemnarea EPPO a fost organizată într-un mod desăvârșit, sunt bune practici din care toate țările au ceva de învățat, și, mai ales noi, în România, avem de învățat.

Cred ca acest vot din Parlamentul European nu a fost doar pentru mine, ci a fost un vot pentru sistemul de justiție român, dar și pentru toți cetățenii români care au susțintut în ultimul timp lupta anticorupție și statul de drept. Cred că acest vot a fost pentru toți procurorii și judecătorii din Europa care sunt supuși presiunilor în activitatea lor.

În aceste zile magistrații români se opun cu îndârjire preluării sub control politic a Justiției, în urma unei ordonanțe de urgență ce încalcă normele europeane, încalcă recomandările explicite ale Comisiei Europene, ale Greco și ale Comisiei de la Venetia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sunt magistrat român și sunt alături de colegii mei. Situația la care s-a ajuns este chiar gravă, un protest al magistraților este ceva ieșit din comun.

În ziua în care eu mi-am susținut candidatura în comisiile Parlamentului European, DNA, instituția pe care am condus-o până acum o jumătate de an a afișat un mare banner pe site ul propriu prin care a avertizat că este în pericol, că se încearcă blocarea activității și că nu va mai putea combate corupția de nivel înalt.

Nici votul din Parlament, nici cel din Consiliul Uniunii Europene nu mai depind acum de mine.

Ceea ce a depins de mine am făcut, acum este normal ca decidenții europeni să evalueze prestațiile noastre, ale candidaților.

Le mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată, le mulțumesc și cetățenilor români care m-au susținut în acest demers.”, a declarat Kovesi, pe Aeroportul Otopeni.