PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Justiţie

Declarațiile jurnaliștilor englezi despre mita promisă lui Severin

Autor: | | 12 Comentarii | 4130 Vizualizari
Adrian Severin FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Jonathan Calvert, reporter la „The Sunday Times”, le-a spus magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție că Severin era pe o listă neoficială a europarlamentarilor care făceau amendamente europene, în schimbul unor sume de bani

Detalii interesante ies la iveală după ce au fost făcute publice interogatoriile din dosarul fostului europarlamentar Adrian Severin.

Declarațiile date judecătorilor, marți, de jurnaliștii britanici Jonathan Calvert și Claire Newell, prin rețeaua Skype, demonstrează că Severin a intrat în jocul acestora și a emis factură, chiar dacă nu a primit efectiv banii.

A mușcat momeala

În aceste condiții, timp de două ore, cei doi jurnaliști au explicat cum au decurs lucrurile. Din dialogul lor cu judecătorii reiese fără tăgadă faptul că fostul demnitar a acceptat promisiunea de a primi bani, în schimbul îndeplinirii unor îndatoriri de serviciu.

S-a emis și o factură pentru încasarea banilor

Mai mult, lucurile sunt și mai grave dacă a fost emisă o factură pentru a încasa banii. Că banii promiși nu au mai fost dați nu are nicio importanță.

Apărarea lui Adrian

Astfel, deși Severin a declarat, pentru „Evenimentul zilei”, că răspunsurile celor doi jurnaliști îi susțin și dovedesc nevinovăția, declarațiile lor mai mult îl încurcă pe fostul politician.

Cel mai mult, Severin a insistat pe faptul că materialul video a fost editat de o persoană necunoscută. „La dosar există materialul brut, dar și acesta nu se știe de cine a fost copiat, cu ce a fost înregistrat”, susține Severin.

Potrivit răspunsului dat de jurnalistul Johnatan Carvet, „domnul Severin ne-a contactat și ne-am dus să ne întâlnim, cred că la sediul PE, la Strasbourg. Eram îngrijorat de impactul legislației asupra afacerii. Am considerat că domnul Severin putea să colaboreze și să schimbe legislația. Și acesta a spus: «Știu de ce aveți nevoie și cred că vă pot ajuta cu ceea ce aveți nevoie ». Cred că aveți transcriptul acestei conversații”, a susținut Carvet.

Mită la Parlamentul European

În 2011, Adrian Severin și alți doi colegi europarlamentari au căzut în plasa lui Jonatha Calvert (foto), de la „The Sunday Times”, care i-a înregistrat în timp ce promiteau anumite amendamente la legislația europeană, în schimbul unor sume de bani. Severin a acceptat promisiunea a doi jurnaliștilor de a-i plăti 100.000 euro anual. Cei doi colegi ai politicianului român care au fost de acord să facă amendamente pe bani, austriacul Ernst Strasser și slovenul Zoran Thaler, au fost deja condamnați definitiv în țările lor.


FOTO: Jonatha Calvert



„Am considerat că domnul Severin ar putea schimba legislația”

Transcriptul dialogului purtat în instanță, prin comisie rogatorie, potrivit luju.ro, de Jonathan Calvert.

Judecător: De la ce a pornit conținutul articolului?

Jonathan Calvert: La începutul anului 2010, ni s-a spus, pe surse, că ar exista un scandal în PE, că unii membri din Parlamentul European ar fi angajați de companii private pentru a fi activi în procedurile PE, făcând propuneri legislative în favoarea afaceriștilor care îi plătesc.

Judecător: Cum ați ajuns la Adrian Severin?

Jonathan Calvert: Am contactat un număr de membri ai PE, i-am ales aleatoriu, pentru că erau membri înregistrați ca și cum ar lucra pentru anumite entități economice.

Judecător: Ce ați întreprins după 8 decembrie 2010?

Jonathan Calvert: Domnul Severin ne-a contactat și ne-am dus să ne întâlnim, cred că la sediul PE, la Strasbourg. Eram îngrijorat de impactul legislației asupra afacerii. Am considerat că domnul Severin putea să colaboreze și să schimbe legislația. Și acesta a spus: „Știu de ce aveți nevoie și cred că vă pot ajuta cu ceea ce aveți nevoie”. Cred că aveți transcriptul acestei conversații.

Judecător: Confirmați că toate aceste conversații au fost înregistrate?

Jonathan Calvert: Da, au fost înregistrate video și audio.

Judecător: Ați fost îndemnat de cineva să faceți aceste înregistrări?

Jonathan Calvert: Nu înțeleg...

Judecător: Ați fost îndemnat de cineva să faceți aceste înregistrări sau au fost propriile dvs. acțiuni?

Jonathan Calvert:: Am înregistrat discuțiile pentru că erau o dovadă sigură.

Judecător: Ați semnat contract de consultanță cu domnul Severin?

Jonathan Calvert:: Nu-mi aduc aminte.

Judecător: Vă amintiți dacă domnul Severin a verificat sau a solicitat vreo dovadă cu privire la existența acelei firme Taylor Jones Public Affairs?

Jonathan Calvert: Nu-mi amintesc. Probabil că a întrebat câte ceva despre această companie. Au trecut patru ani de atunci...

Procurorul DNA: Cum urmau să se facă plățile potrivit contractului de consultanță?

Jonathan Calvert: Trebuia să fie plătit prin CEC sau prin bancă, dar nu s-a ajuns la plăți.

Procurorul DNA: În legătură cu plata, v-a trimis domnul Severin o factură prin e-mail?

Jonathan Calvert: A trimis un email cu o factură de 12.000 euro, pentru trei zile de muncă, la cele trei amendamente pe care noi le-am cerut.


Tag-uri: Jonathan Calvert, The Sunday Times, adrian severin, mita, inalta curte de castatie si justitie, Claire Newell, Skype, Evenimentul zilei, parlamentul european, Ernst Strasser, Zoran Thaler, procuror dna
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Declarațiile jurnaliștilor englezi despre mita promisă lui Severin.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi