Deficitul extern al României crește spectaculos. Iată datele BNR

Deficitul extern al României crește spectaculos. Iată datele BNR

În perioada ianuarie - martie 2016 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 472 milioane euro, comparativ cu un excedent de 524 milioane euro în perioada ianuarie –martie 2015, a anunțat astăzi Banca Națională.

În structură, balanţa veniturilor primare şi balanţa bunurilor au consemnat creşteri ale deficitelor cu 1 356 milioane euro, respectiv cu 570 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 100 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare un excedent majorat cu 30 milioane euro.

Investiții străine în scădere

Investiţiile directe ale nerezidenţilore în România au însumat 775 milioane euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1 062 milioane euro, iar creditele  intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 287 milioane euro.  Valoarea este sub nivelul înbregistrat anul trecut.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, în același interval din 2015, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România (date estimate) au  însumat 885 milioane euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul net estimat) au înregistrat 200 milioane euro, iar creditele intragrup 685 milioane euro (net).

Datorie externă în scădere

Datoria externă pe termen lung a însumat 70,414 miliarde de euro la 31 martie 2016 (79,1 la sută din total datorie externă), în scădere cu 0,4 la sută față de 31 decembrie 2015. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2016 nivelul de 18, 59  miliarde de  (20,9  la sută din total datorie externă), în scădere cu 3,8  la sută faţă de 31 decembrie 2015.  

În perioada ianuarie - martie 2016, datoria externă totală a scăzut cu 1023 milioane euro; în structură, datoria autorităţii monetare a scăzut cu 336 milioane euro, datoria negarantată public cu 1124 milioane euro, în timp ce datoria publică a crescut cu 437 milioane euro.