O purtătoare de cuvânt şi-a dat demisia după ce le-a criticat în termeni duri pe cele două fiice ale preşedintelui

O purtătoare de cuvânt şi-a dat demisia după ce le-a criticat în termeni duri pe cele două fiice ale preşedintelui

Membra staff-ului unui parlamentar a fost nevoită să-şi dea demisia după ce a zis despre cele două fiice ale preşedintelui că nu au clasă. Femeia a declarat că regretă afirmaţiile făcute şi şi-a exprimat scuzele.

Elizabeth Lauten, purtătoarea de cuvânt a congresmanului republican Stephen Fincher, a demisionat luni ca urmare a afirmaţiilor sale. Ea a spus despre cele două fiice ale preşedintelui Barack Obama, Sasha şi Malia, că le lipseşte clasa, făcâdn referire la atitudinea pe care cele două au afişat-o la un eveniment de Ziua Recunoştinţei, când au părut plictisite.

"Drage Sasha şi Malia. Înţeleg că sunteţi plictisite în anii voştri de tinereţe, dar faceţi parte din Prima Familie. Încercaţi să daţ dovadă de puţină clasă. Măcar respectaţi rolul pe care îl jucaţi", a fost mesajul dur transmis de Lauten, potrivit BBC News.

Nici vestimentaţia celor două tinere nu a scăpat de acuzaţiile purtătorului de cuvânt, care le-a sfătuit să nu se mai îmbrace în haine de ieşit în oraş, la diistracţie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vărând reacţiile negative pe care le-a atras gestul său, Lauten a demisionat şi a declarat că regretă afirmaţiile făcute.