DEMISII la vârf în AFGANISTAN, după CALUL TROIAN al talibanilor

DEMISII la vârf în AFGANISTAN, după CALUL TROIAN al talibanilor

Ministrul Apărării din Afganistan și șeful Statului major al armatei au demisionat în urma atacului talibanilor care a făcut peste 100 de morți în rândul soldaților, a anunțat Președinția, citată de BBC.

Atacul a avut loc vineri, la o bază militară de lângă Mazar-e Sharif.

Insurgenții au atacat militarii care ieșeau de la rugăciunea de vineri, din moscheea aflată în baza militară și în cantină, a anunțat armata.

A fost cel mai dur atac al talibanilor asupra forțelor armate, de când aceștia au fost alungați de la putere în 2001, scrie BBC.

Ne puteți urmări și pe Google News

Teroriștii, îmbrăcați în uniforme militare afgane și conducând vehicule militare, au intrat în bază și au apoi au deschis focul, conform datelor furnizate de armata afgană. Cel puțin 10 militanți au fost uciși în luptă și un atacator a fost arestat.

Nu se știe exact câți soldați au murit.

Ministerul afgan al Apărării nu a făcut publice aceste cifre, spunând doar că este vorba despre mai mult de 100 de persoane ucise sau rănite, la un moment dat se vorbea despre 140 de victime. unele surse spun că bilanțul victimelor este de circa 165 de persoane.

Atacul a provocat mânie, mulți oameni punând sub semnul întrebării capacitatea guvernului de a combate insurgența talibană.