Miercuri, 31 august 2016, seara, Nelu Barbu l-a avut ca invitat la B1tv, pe Victor Ponta. Ca de obicei la astfel de interviuri mai dificile, am dat o mînă de ajutor moderatorului prin prezența în platou pe post de secund.

După cum era de așteptat, o  parte din dialog a fost consacrată unui fenomen mediatic din ultimul timp: Explozia atomică a Partidului România Unită.   Și cum  în  ciuperca acestei explozii atomice a apărut des pomenit numele lui Victor Ponta,  nu se putea să nu-l întrebăm pe fostul premier asupra relațiilor dintre el și PRU.   Partidul România Unită e un partid înființat în 23 aprilie 2015 de către un grup de foști membri ai Partidului Social Democrat, în frunte cu deputatul Bogdan Diaconu, împins pînă acum de media în colțul partidelor extremiste și prin asta mediatizat, cum se întîmplă cu astfel de partide, doar în faptele și declarațiile zurlii, operațiune clasică de manipulare prin care de la persoană sau de la o instituție se desprind doar anumite fapte, cele menite a-i da o imagine negativă.   De la un moment dat însă, mai precis din 25 august 2016, acest partid mic, rămas la marginea scenei politice, dacă nu chiar pe cale să cadă de pe ea în anonimat, a devenit brusc vedetă.   În cîteva zile, despre PRU se scrie, dar mai ales se vorbește la televiziuni mai mult decît partidul lui Marian Munteanu într-o lună sau decît USR într-o jumătate de an.    Cauza acestei propulsări în prim-planul atenției publice nu stă într-o schimbare spectaculoasă a locului PRU în sondaje sau într-o poziție de răsunet asumată de această formațiune față de vreun clișeu al României babuinizate. Cauza trebuie căutată în anunțurile succesive ale unor parlamentari din toate partidele, dar mai ales din PSD, că trec în Partidul România Unită.   Chiar dacă nu e parlamentar, fostul purtător de cuvînt al Guvernului Ponta, Mirel Palada, cunoscut pentru lipsa de complexe cînd e vorba de tăbăcit, a fost punctul culminant al acestor înscrieri.    Înscrierile  parlamentarilor din partidele mari  într-un partid mai mic nu  sînt o premieră postdecembristă.    Mai ales în preajma parlamentarelor, dînd curs încercării dramatice de a fi sau nu pe liste, deputați și senatori, simțind că n-au nici o șansă să fie trecuți pe liste de partidul din care fac parte, de regulă un partid mare, trec la partide mai mici sau chiar la cele nou înființate, în speranța că astfel vor beneficia măcar de ceea ce s-ar numi tragerea unui loz, ca să nu mai spunem că și a fi candidat, chiar dacă fără șanse, e în România postdecembristă un statut dorit de mulți politicieni.   În cazul înscrierilor în Partidul România Unită se remarcă lesne cîteva note aparte:   1. Partidul România Unită nu e unul înființat anul acesta cu mare huiet, gen USR, și prin urmare socotit o ocazie ivită pe neașteptate. Formațiunea e pe scena politică de un an și ceva. Dacă în sine PRU ar fi trecut drept o formațiune de tip lovitură electorală, poate că năvala la înscrieri ar fi avut o explicație.   2. Partidul România Unită a fost și este un partid aparte prin programul său naționalist, prezentat de o anumită presă drept partid extremist. În cazul unor astfel de partide, înscrierea unui parlamentar de la un alt partid, ca și înscrierea unei vedete în genul lui Mirel Palada, presupune o minimă afinitate ideologică cu partidul respectiv, sau în cel mai rău caz, un moment de cumpănă în care partidele tradiționale pot fi suspectate de trădarea intereselor naționale. Nu e cazul valului de înscrieri în PRU. Parlamentarii care s-au grăbit să se înscrie în acest partid nu pot fi bănuiți de naționaliști rătăciți prin alte partide. De altfel, e de sesizat că trecerea celor mai mulți dintre ei s-a făcut fără minimele justificări din partea autorilor. E mai mult decît straniu că majoritatea înscrișilor n-au anunțat ei public gestul, ci au fost anunțați de către Bogdan Diaconu.   Valului de înscrieri i s-a adăugat o campanie mediatică de știri și zvonuri despre noi și noi doritori de trecere în PRU. Tema negocierilor de la restaurante, surprinse uluitor de paparazzi, a fost una dintre temele preferate ale presei din această perioadă.   Dar chiar și în aceste condiții atracția exercitată peste noapte de Partidul România Unită explică cu greu Vîvătaia mediatică. Despre Fenomenul numit PRU devine ditamai partidul au scris nu doar site-urile și ziarele posibil de suspectat ca lucrînd la o regie mediatică, dar și alte instituții de presă, ostile PRU cele mai multe dintre ele. Cauza Scandalului trebuie căutată în altă parte.   Ea, cauza, trimite la cel mai prezent, cel mai controversat, cel mai disputat politician al momentului: Victor Ponta.   Deși simplu membru PSD, folosind arma rețelelor sociale și, îndeosebi profitînd de siesta prelungită de pe scena noastră politică (toți liderii principalelor partide par a nu se fi întors nu din concediu, ci din mormînt, așa de absenți sînt din viața noastră publică), Victor Ponta s-a afirmat în ultima vreme ca singura Opoziție din România. Opoziție face și Traian Băsescu. Numai că, așa cum am mai scris, Opoziția sa are două mari slăbiciuni:   1. E o Opoziție hachițoasă, lipsită de înverșunarea cerută de statutul de Opoziție.   2. Se concentrează prea mult pe abuzurile DNA, lăsînd pe dinafară problemele vieții cotidiene, făcute tot mai dificile de experimentul iresponsabil numit Guvernarea tehnocrată.   Opoziția lui Victor Ponta, mult mai largă ca probleme atacate și mai ales vizînd chestiuni de viață cotidiană, pe fondul siestei în care se complace PSD, e spectaculoasă și, dacă nu determină schimbări la nivelul Puterii, îi asigură fostului premier avantajul de a fi mereu în prim planul media.   Propulsarea lui Victor Ponta în prim planul media își are cauza și în situația sa aparte în cadrul PSD. Nu poți să nu observi că între gruparea Victor Ponta, alcătuită cu precădere din membrii fostului Guvern, și Gruparea Liviu Dragnea, alcătuită din strînșii în jurul noului șef, potrivit tradiției fanariote, depunerea listelor adîncește ruptura și prefațează Scandalul. Din acest punct de vedere, Victor Ponta e în atenția presei, nu numai a Diviziei Presă, dar și a presei independente de ordinele pe unitate, ca posibil detonator al unei rupturi într-un partid care a evitat cu brio rupturile. Explozia mediatică numită PRU a fost inițiată și alimentată de zvonurile prezentate drept știri că Victor Ponta ar prelua șefia acestui partid. Înscrierile altor PSD-iști, răspunsurile echivoce ale fostului premier, informațiile de tip Caracudi din Cișmigiu – veritabila șarjă de cavalerie mediatică – și-au avut izvorul în zvonul că Victor Ponta vine în fruntea PRU.   Miercuri, 31 august  2016, fostul premier a profitat de dialogul de la B1tv pentru a dezvălui că el e în spatele Exploziei mediatice PRU. De precizat că dezvăluirile n-au izvorît din hărțuirea cu întrebări a interlocutorului. Ele au fost făcute, pentru că așa a dorit Victor Ponta, ba mai mult, pentru că Victor Ponta a venit la emisiune tocmai pentru a le face. Te-ai fi așteptat ca după aceste dezvăluiri, altfel zis, după asumarea de către Victor Ponta a Exploziei PRU, partidul lui Bogdan Diaconu să cunoască și un mare val de înscrieri. Nu s-a întîmplat nimic din aceste lucruri. Și asta dintr-un motiv lesne de înțeles.   Insistența lui Victor Ponta pe rolul său de excepție în Fenomenul PRU a fost o formulă de a spune că nu va pleca din PSD.    Din cel puțin două motive:   1. Nici o altă experiență asemănătoare în post decembrism n-a avut succes.   2. Victor Ponta vrea să rămînă în politica europeană. Ca șef la PRU poți fi mare în politica românească. Pe plan european, cel puțin în conjuctura prezentă, ca șef la PRU poți fi cel mult subiectul presei la capitolul pitoresc. În nici un caz nu poți fi premier.   Ba mai mult, PRU a apărut ca un instrument de presiune, ca să nu spunem, de șantaj asupra Grupării Liviu Dragnea, astfel încît listele să cuprindă și oameni din Gruparea Victor Ponta.   Fără un Victor Ponta la șefie, PRU n-are nici o șansă să devină un mare partid. Nu de alta, dar una e ca o vedetă să accepte folosirea într-un clip  publicitar a imaginii sale consumînd  un produs, și alta e ca el chiar să consume produsul respectiv.