Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu decontează şedinţele de psihoterapie pretextând că, în Codul Ocupaţiilor din România, aceasta nu este recunoscută ca meserie.

Dacă nu doare, nu e boală! Iar dacă nu e boală, nu are nevoie de tratament! Din păcate, aşa gândesc încă o mare parte dintre cei afectaţi de depresii, rudele lor şi chiar unii medici de familie. O abordare păguboasă, care pe unii îi duce la boli psihice grave, în timp ce pe alţii îi bagă în mormânt.

Sinuciderea Mădălinei Manole a adus această problemă în atenţia publică şi a scos la iveală un întreg angrenaj de lipsuri, de la stigmatizarea celor ce suferă de această afecţiune şi până la ignorarea ei de către sistemele de sănătate şi de protecţie socială. Concret, mulţi văd încă depresia drept o fandoseală sau o ţăcăneală ruşinoasă, aşa că nu cer ajutorul specialiştilor.

Cei care, totuşi, trec peste prejudecăţi şi apelează la specialişti, se lovesc de alt impediment: tratarea ei prin terapie e, pentru mulţi, un lux. O şedinţă de psihoterapie, una dintre metodele de tratare a depresiei, costă între 50 şi 150 de lei, în funcţie de oraş şi de notorietatea specialistului. Statul român nu decontează nici măcar o şedinţă la psiholog.

25% din decesele violente

• În 2009, aproape 3.000 de români şi-au luat zilele, iar în ultimii trei ani numărul celor ce au ales să-şi încheie astfel socotelile cu viaţa a tot crescut. Un raport al Uniunii Europene arată că, anual, 63.000 de oameni din statele UE îşi pun capăt vieţii, iar 90% din cazuri au ca motiv tulburările psihice.

• În România, sinuciderile reprezintă 25% din totalul morţilor violente (necauzate de boli), aproape la fel de multe ca morţile survenite în urma accidentelor rutiere (28%). Zonele cu incidenţă foarte mare sunt Constanţa, Harghita, Satu- Mare şi Covasna.

"Prevenire minunată, dar inexistentă"

În 2006, la presiunile Uniunii Europene care cerea României programe de prevenţie pentru bolile mintale, s-a înfiinţat Centrul Naţional de Sănătate Mintală.

"Programele de prevenţie şi îngrijire în comunitate pe care trebuia să le facă acest centru sunt absolut minunate, dar nu există", spune psihoterapeutul Mugur Ciumăgeanu, fost coordonator al Centrului de Sănătate Mentală.

Psihoterapeutul identifică două bariere majore în calea tratării eficiente a afecţiunilor de natură psihică. "Pe de o parte, e teama pacientului că va fi etichetat drept nebun dacă merge la psiholog sau la psihiatru. Pe de altă parte, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu decontează astfel de servicii, având ca scuză faptul că în Codul Ocupaţiilor psihoterapia nu este recunoscută ca meserie. CNAS e terorizată de faptul că ar trebui să mai dea nişte bani, aşa că opune o rezistenţă puternică şi se scuză spunând că psihoterapia nu este, legal, un act medical", eplică Ciumăgeanu.

Drumul până la spital

În restul ţărilor europene, astfel de servicii sunt decontate fie parţial, fie integral de către stat, ceea ce face ca, prin terapii accesibile, numărul bolnavilor ce ajung în spital cu probleme agravate să fie considerabil redus.

O treime din pacienţii cu depresii ai Spitalului Clinic de Psihiatrie "Alexandru Obregia", din Capitală, ar fi putut scăpa de internare dacă ar fi avut parte la timp de tratament şi terapie. Estimarea îi aparţine medicului Radu Mihailescu, şef de secţie la "Obregia".El a lucrat în domeniu şi înainte, şi după Revoluţie şi spună că, totuşi, lucrurile au evoluat în bine, depresia fiind mai repede diagnosticată şi tratată. La nivel de mentalitate, însă, schimbările sunt anevoioase, admite medicul.

Depresia, precursor al sinuciderii

"Pacienţii depresivi nu conştientizează pericolul în care se află. Mulţi dintre cei apropiaţi cedează în faţa rugăminţilor sau a argumentelor celor bolnavi care, după ce rămân singuri, fac gesturi regretabile", atenţionează Cristian Curcă, medic legist în cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală din Bucureşti.

Conform acestuia, bărbaţii aleg să-şi pună frânghia de gât, în timp ce femeile iau substanţe toxice sau o supradoză de pastile. "Bărbaţii aleg metode violente. Dacă au în casă un pistol, îl folosesc. Dacă nu, se spânzură sau se aruncă de la înălţime", precizează Cristian Curcă.

Divorţul şi văduvia, factori de risc

Potrivit reprezentantului IML, în România nu există o bază de date privind cauzele ce au determinat actele sinucigaşe.

"De obicei, când sinucigaşii nu lasă un bilet de adio, sunt întrebaţi cei apropiaţi. Însă, în cele mai multe cazuri, nu se ştie ce i-a determinat să-şi ia viaţa", mai spune medicul legist Cristian Ciurcă.

Conform specialiştilor, în categoria persoanelor cu risc ridicat de a comite suicid se află persoanele cu tentative anterioare, alcoolicii, cei ce provin din familii în care un membru s-a sinucis, persoanele divorţate ori văduve, vârstincii şi cei rămaşi fără un loc de muncă. "Pacienţii depresivi nu conştientizează pericolul. Apropiaţii cedează în faţa rugăminţilor bolnavilor care, când rămân singuri, fac gesturi regretabile." CRISTIAN CURCĂ, medic legist INML

TRATAMENT

Psihoterapie sau medicaţie antidepresivă

În funcţie de gravitatea bolii, tratarea depresiei se face prin terapie, prin medicamente sau prin combinaţia celor două. Psihoterapia constă în a ajuta pacientul să înţeleagă ceea ce i se întâmplă şi a-i canaliza gândurile şi preocupările în aşa fel încât să iasă din starea depresivă.

Când simptomele sunt mai grave, pacientul primeşte tratament cu antidepresive menite să-i restabilească echilibrul biochimic. Acestea ameliorează simtomele şi reduc starea de tensiune.

Medicii spun că o greşeală frecventă pe care o fac pacienţii este renunţarea la tratament la primele semne de revenire din depresie. În cazurile acestea, simptomele reapar rapid. Un tratament eficient poate dura de la câteva săptămâni la mai bine de o jumătate de an, iar în perioada aceasta este indicat ca pacientul să fie susţinut şi supravegheat de cei apropiaţi, pentru a nu renunţa la medicaţie.

Cum convingi un depresiv că are nevoie de ajutor

Depresia este o tulburare a stării afective, ce se manifestă, pe perioade lungi de timp, prin tristeţe, pesimism şi pierderea interesului faţă de tot ceea ce odinioară era important.

Semnele bolii diferă de la persoană la persoană, însă poate fi recunoscută dacă pe o perioadă de cel puţin două săptămâni sunt prezente cinci dintre următoarele simptome: tristeţe, pierderea interesului pentru activităţile cotidiene, modificarea apetitului, oboseală, agitaţie, dificultăţi de concentrare, încordare, senzaţie de vinovăţie sau inutilitate, gânduri despre moarte.

"Moartea devenise o prezenţă zilnică, şi-şi trimitea înspre mine, din când în când, câte o suflare glaciară. Nu conştientizasem cu precizie care avea să-mi fie sfârşitul. În linii mari, încă mai ţineam la respect ideea sinuciderii. Dar îmi era clar că posibilitatea se afla chiar după colţ şi că nu mai era mult şi aveam să mă întâlnesc cu ea faţă în faţă." Aşa îşi descrie scriitorul american William Styron, autorul celebrului roman "Alegerea Sofiei", în cartea "Beznă vizibilă", tentaţiile sinuciderii dintr-o etapă depresivă. Când şi-a dat însă seama că e pe cale să-şi ia viaţa, Styron a cerut rapid ajutorul soţiei şi al medicilor. Acesta este un caz fericit, pentru că mulţi se lasă pradă gândului sinucigaş, convinşi că orice demers e inutil.

"Esenţa bătăliei este recunoaşterea bolii. Când boala pacientului este avansată, gândirea nu mai e limpede şi are impresia că totul este inutil, incurabil şi că el este vinovat direct de starea în care se află", spune Radu Mihailescu, şef de secţie la Spitalul de Psihiatrie "Alexandru Obregia".

Pentru a convinge o astfel de persoană că are nevoie de ajutor, familia trebuie să identifice toate tertipurile care ar putea funcţiona. "Trebuie să stea de vorbă cu el persoana în care are cea mai mare încredere, fie că este vorba de cineva din familie, de un prieten sau un preot dacă este vorba de o persoană credincioasă", recomandă Mihailescu.

SIMPTOME. Tristeţea, sentimentul de inutilitate ori de vinovăţie, lipsa entuziasmului sunt semne clare ale depresiei FOTO: VLAD STĂNESCU

UTOPIE

Un sistem medical eficient presupune susţinerea medicală şi financiară a persoanelor cu afecţiuni psihice. În Germania, statul decontează 20 de şedinţe de terapie dintr-un episod depresiv

Cristina Olivia Moldovan

Într-un sistem medical eficient, orice boală, inclusiv cea psihică, e investigată şi tratată de la primele simptome. Pentru ca afecţiuni precum depresia să fie identificate de la primele semne, dincolo de implicarea celor apropiaţi, profesionalismul primului medic cu care intră pacientul în contact este esenţial.

Conform psihoterapeutului Mugur Ciumăgeanu, medicii de familie au o mare responsabilitate, ei putând îndrepta pacienţii către specialişti la primele semne ale bolii.

"Boala se agravează şi pentru că medicii de familie trec uşor cu vederea simptomele care pot indica o problemă psihică: insomnie, lipsa energiei, dureri difuze etc.", spune Ciumăgeanu.

Tot cu ajutorul pârgiilor sistemului medical bine pus la punct, următorul pas ar fi trimiterea bolnavului spre terapie, cu şedinţe decontate de stat. Aproape toate ţările Uniunii Europene decontează, fie parţial, fie integral, psihoterapia. Mugur Ciumăgeanu dă ca exemplu modul în care sunt abordate boli de patologie medie, precum depresia ori anxietatea în Germania: "Fiecare land are psihoterapeuţi acreditaţi. La un prim «episod» al bolii, pacientul face, gratuit, 10 şedinţe de psihoterapie. Este supus, ulterior, unei evaluări, iar în cazul în care problema nu s-a rezolvat urmează un alt calup de 10 şedinţe, tot gratuit".

Un alt exemplu de bună practică este Suedia, unde, încă din şcoală, copiii primesc primele noţiuni de sănătate mintală, în aşa fel încât să ştie cum să reacţioneze la primele semne ce indică afecţiuni psihice.

De asemenea, statul suedez derulează campanii de informare privind riscurile pe care le implică problemele economice asupra integrităţii mintale. "Boala se agravează şi pentru că medicii de familie trec uşor cu vederea simptomele care pot indica o problemă psihică." MUGUR CIUMĂGEANU, psihoterapeut