PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Parlament

Deputaţii au salvat-o pe Laura Georgescu de la suspendarea din funcţie

Autor: | | 8 Comentarii | 937 Vizualizari
Proiectul de lege care permitea suspendarea din funcţie a Laurei Georgescu, sefa CNA a fost respins de către Camera Deputaţilor, cu 280 voturi pentru, 8 împotrivă şi 3 abţineri.

Cu alte cuvinte, liberalii au votat alături de PSD pentru menţinerea în funcţie a Laurei Georgescu.

Proiectul ar fi dat posibilitatea demiterii membrilor CNA care nu îşi îndeplinesc atribuţiile în mod repetat sau suspendarea acestora din funcţie în cazul în care sunt urmăriţi penal sau trimişi în judecată.

Proiectul de modificare a art 13 din Legea Audiovizualului care a fost respins, se referă la demiterea si suspendarea membrilor CNA:

"Art1: La art 13 alin 1 se adaugă o nouă literă, b1 cu următorul conținut:

În cazul nerespectării/ încălcării repetate a atribuțiilor de serviciu așa cum sunt acestea prevăzute la art 17.

Art 2: La art 13 se adaugă un nou alineat cu următorul conținut: În cazul începerii urmăririi penale și/sau trimiterii în judecată a unui membru al Consiliului, acesta este suspect de drept, după caz, fie până la terminarea urmăririi penale – în  situația în care aceasta se finalizează cu o soluție de netrimitere în judecată, fie până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitve – în situația trimiterii în judecată.

Art 13 alin 2 se completează și va avea următorul conținut: „În scopul aplicării prevederilor alin 1 și 1 cu 1 Consiliul sesizează Parlamentul.”

În acest caz, Senatul este Cameră Decizională.


Tag-uri:
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Deputaţii au salvat-o pe Laura Georgescu de la suspendarea din funcţie.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi