Deputații nu l-au închis pe colegul Ochi

Deputații nu l-au închis pe colegul Ochi

Parlamentarii au respins, ieri, o nouă solicitare a DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive.

 Deputatul PSD Ion Ochi a rămas cu imunitate după ce doar 108 colegi au votat „pentru” încuviințare, în timp ce 152 au votat „împotrivă”. Este al patrulea parlamentar salvat în această sesiune parlamentară.

Înainte de vot, deputatul socialdemocrat a venit în plenul Camerei Deputaților pentru a-și susține nevinovăția în fața colegilor. „Nu credeam vreodată să ajung să fiu un obiect de spectacol mediatic. E trist să ajungi în fața Parlamentului, să fii nevoit să te dezvinovățești atunci când ești nevinovat. Am toată deschiderea față de justiție. Nu consider că este un gest de curaj să mergi în fața instanței, ci e un gest de normalitate”, a spus Ochi, în timp ce era aplaudat de colegii săi.

Vot buclucaș pe bandă rulantă

Ne puteți urmări și pe Google News

Votul a fost blocat preț de câteva minute, deoarece chestorul Seres Denes (UDMR), era de negăsit. „N-avem chestor. Incredibil! Au plecat domn,le. Era aici. Unde e? Avem un singur chestor, al PSD”, spuneau deputaţii în sală. Imediat ce Denes a reapărut a început votul. Grăbiţi să termine, deputaţii au votat pe bandă rulantă. La un moment dat, câte doi deputați aveau mâinile în aceeași urnă.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea președintelui Camerei Deputaților pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului Ion Ochi, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov la data faptelor, pentru luare de mită și abuz în serviciu în formă continuată.