Deputatul PDL Alexandru Nazare îi cere demisia lui Teodorovici: "Rectificarea bugetară confirmă dezastrul din domeniul proiectelor cu fonduri europene"

Deputatul PDL Alexandru Nazare  îi cere demisia lui  Teodorovici: "Rectificarea bugetară confirmă dezastrul din domeniul proiectelor cu fonduri europene"

Ministrul Eugen Teodorovici nu mai are căuta în Guvern și trebuie să demisioneze, după ce la rectificarea bugetară se vor tăia aproape un miliard de euro de la proiectele cu fonduri europene, a afirmat deputatul PDL Alexandru Nazare.

"Rectificarea bugetară confirmă dezastrul din domeniul proiectelor cu fonduri europene asupra căruia am avertizat în acest an. Degeaba se lăudau și premierul Ponta, și ministrul Teodorovici cu cea mai mare creștere a ratei absorbției, atât timp cât ea se baza pe proiectele începute în perioada 2010-2011 și care acum s-au încheiat, fără însă a fi continuate de noi proiecte începute de guvernul Ponta. Cifrele demonstrează că anul acesta, în primele 8 luni, abia am transmis la Bruxelles solicitări de rambursare în valoare de 600 de milioane de euro, deși ar trebui să ajungem până la sfârșitul anului la aproape 3 miliarde de euro pentru a evita pierderea de bani. În plus avem două programe, cel de resurse umane și cel de competitivitate economică, care sunt de facto blocate după transferul acestora la Ministerul Fondurilor Europene, nefiind transmisă la Bruxelles nicio cerere de rambursare. Este evident că ministrul Teodorovici nu mai are ce căuta în funcția pe care o deține, după ce a girat acest bilanț negativ", a declarat fostul ministru al Transporturilor.

Nazare mai susține că, în ceea ce privește reducerea fondurilor pentru proiectele de autostrăzi, Guvernul Ponta demonstrează că nu este interesat să facă investiții pentru crearea locurilor de muncă, ci să direcționeze banii către pomeni electorale și către baronii locali.

"Anul acesta ne îndreptăm spre 0 km de autostradă inaugurați după ce lucrările la autostrada Orăștie-Sibiu au fost oprite, iar pentru Nădlac — Arad abia a fost semnat contractul pentru lotul 2. Mai mult, chiar proiectele nou-începute sunt în impas, nici Lugoj-Deva loturile 2,3 și 4, nici Sebeș-Turda nefiind aprobate de Comisia Europeană. Întrucât termenele contractuale de finalizare pentru aceste autostrăzi sunt în 2016, riscul este ca România să piardă aproape un miliard de euro din fondurile europene pentru acest domeniu", a concluzionat Alexandru Nazare, citat de Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News