Deputatul PNL Dan Bordeianu se înscrie în PSD

Deputatul PNL Dan Bordeianu se înscrie în PSD

Deputatul PNL de Vasului Dan Bordeianu a anunțat azi că se înscrie în PSD.

"Am hotărât să-l susţin pentru funcţia de preşedinte al României pe domnul Victor Ponta, un om tânăr, un bun român, un om capabil şi cu dorinţa de a-şi dedica priceperea şi experienţa, pentru ca noi să ne creştem copiii în ţară nu în străinatate, pentru ca bunicii şi părinţii noştri să trăiască decent şi nu în ultimul rând pentru liniştea şi unitatea de care avem atâta nevoie", a declarat azi Bordeianu.

Acesta se află la al doilea mandat în Parlamentul României, în anul 2008 reuşind să câştige postul de deputat în urma redistribuirii voturilor. El a avut o serie de dispute cu preşedintele PNL Vaslui, Florin Ciurariu.

Ne puteți urmări și pe Google News