Deputatul PSD Aurelia Cristea va depune în Parlament un proiect legislativ privind interzicerea fumatului în spaţiile publice închise.

Deputatul PSD Aurelia Cristea va depune în Parlament un proiect legislativ privind interzicerea fumatului în spaţiile publice închise.

Deputatul PSD Aurelia Cristea va depune în Parlament, până la sfârşitul lunii martie, un proiect legislativ privind interzicerea fumatului în spaţiile publice închise. Pe această temă vor avea loc mai multe dezbateri, iar prima dintre acestea a avut loc joi seară la Casa de Cultura a Studenţilor din Cluj-Napoca.

Aurelia Cristea a declarat că, în urma dezbaterii de la Cluj-Napoca, spaţiile în care va fi interzis fumatul au crescut ca număr, după o serie de propuneri venite de la participanţi. 

"Astăzi am avut o dezbatere publică la care au participat mai ales specialişti din domeniul medical, care ne-au arătat efectele nocive ale tutunului şi ale fumatului pasiv, fiindcă despre asta vorbim de fapt atunci când ne referim la iniţiativa interzicerii fumatului în spaţiile publice închise. În cadrul dezbaterii, la care au participat inclusiv deţinători ai unor localuri, restaurante, cluburi etc s-a spus că ar fi de dorit o îmbunătăţire a actualului cadru legislativ, inclusiv cu includerea în zona spaţiilor interzise fumatului şi a stadioanelor, a spaţiilor de desfăşurare a unor concerte sau alte evenimente, a staţiilor pentru mijloacele de transport în comun, a locurilor de joacă pentru copii. De asemenea, este necesar un cadru legislativ foarte clar pentru aplicarea sancţiunilor pentru cei care nu respectă legea", a menţionat Aurelia Cristea, citat de Agerpres.

Ea a spus că o dezbatere similară va fi organizată şi la Bucureşti, iar la sfârşitul lunii martie speră să poată depune proiectul în Parlament. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Proiectul legislativ al Aureliei Cristea vizează modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.