Deputatul UDMR Karoly Kerekes, condamnat definitiv cu suspendare pentru conflict de interese

Deputatul UDMR Karoly Kerekes, condamnat definitiv cu suspendare pentru conflict de interese

Deputatul UDMR Karoly Kerekes a fost condamnat definitiv luni de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an şi şase luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, el fiind acuzat de ANI că şi-a angajat nelegal fiul şi soţia la biroul său parlamentar.

Iniţial, Karoly Kerekes a fost condamnat în octombrie 2014 la 2 ani închisoare cu suspendare, pedeapsă redusă, în apel, la un an şi jumătate închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de de 3 ani şi 6 luni, potrivit Agerpres.

  • De asemenea, completul de cinci judecători a desfiinţat şi decizia primei instanţe, prin care deputatul UDMR nu avea dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie publică pe o durată de 10 ani.

În septembrie 2011, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte în vederea cercetării deputatului Karoly Kerekes pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, după ce acesta şi-a angajat nelegal fiul şi soţia în cadrul biroului său parlamentar.

Potrivit ANI, deputatul UDMR Karoly Kerekes a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiului său, Szilard Kerekes, în perioada 2006 - 2010, şi a soţiei sale, Ildiko Susana Kerekes, în perioada 2004 - 2009, în cadrul biroului parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 28 Mureş.

Ne puteți urmări și pe Google News

Beneficiul patrimonial obţinut de fiul şi soţia deputatului UDMR a fost de 99.083 lei (aproximativ 23.000 euro).

În baza cererii ANI, Karoly Kerekes a fost trimis în judecată în ianuarie 2014.