Despre bucuriile universitare ale vieții | DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI

Bogdan Suceavă
Autor: | | 6 Comentarii | 2334 Vizualizari

De ce am venit pe lume? Ca să aducem bucurii celor cu care ne întâlnim, sau ca să-i pedepsim cum se cuvine pentru neajunsul de a se fi născut?

 Nici n-aș visa să dau un răspuns acestor întrebări. Am, în schimb, o poveste. În vara lui 2014 m-am întors pentru o conferință de geometrie la Universitatea București. Evenimentul avea loc într-unul dintre amfiteatrele unde în urmă cu două decenii fusesem student. În audiență se aflau universitari de pe trei continente, alături de doctoranzi români. Am prezentat o idee pe care o studiasem împreună cu un grup de studenți din California, și care, între timp, devenise substanța unei lucrări publicate într-un jurnal de cercetare nord-american. Problema fusese gândită pentru a fi cât mai accesibilă studenților mei, pentru a-i face să fie interesați, să se apropie de subiect cu interes și pasiune. Dacă lucrezi într-un domeniu de cercetare cu o vechime de 300 de ani, nu-i ușor deloc să găsești întrebări atât de fundamentale încât să poată deveni teme de investigație accesibile studenților. După prezentarea mea, unul dintre foștii mei colegi bucureșteni mi-a spus aparte: „Nu mi-a plăcut problema despre care ai vorbit.“ „Cum așa?“ am zis eu. „E accesibilă, aduce idei noi, dă de lucru celor interesați să studieze idei similare. E o deschidere.“ „Tocmai asta e,“ mi-a zis fostul coleg bucureștean, „teme ca asta nu diferențiază oamenii. Mie-mi plac problemele dincolo de care nu trec decât cei puțini, cei cu chemare. Caut probleme care să-i trieze pe cei care merită să facă cercetare.“ Am răspuns așa: „Acelea sunt probleme bune pentru doctoranzi. Când lucrăm cu teme de cercetare la nivel introductiv, căutăm idei care să trezească în omul tânăr pasiunea, care să-l atragă și să-l bucure mai mult decât un joc video.“ Ideea mea nu a fost deloc bine primită de exigentul meu interlocutor, pentru că la București rădăcini adânci are ideea că misia fundamentală a universitarului e să alunge nechemații, așa cum Sf. Petru lasă drepții înăuntru, în timp ce intrușii sunt expediați spre focul cel veșnic. Cu mentalitatea asta se scriu manuale, se gândesc programe școlare, se trăiește viața. De partea cealaltă a Atlanticului, lumea universitară muncește din greu ca să atragă tinerii spre discipline de substanță, să identifice idei care transformă adolescenții în profesioniști pasionați. Din ce complexe lăuntrice vine ideea de a-i despărți pe drepți de ceilalți? Nu-i triază oare viața îndeajuns, cu probleme personale, cu dificultăți economice, cu necazuri ca de lumea a treia poleite ca de lumea-ntâi? Cum e mai bine, să atragi omul tânăr spre disciplina ta, investind imaginație și dăruindu-i bucuria de a lucra cu pasiune, sau spunând devreme tânărului aspirant că nu-i la fel de dăruit ca Mozart?

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.




Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...