Editura Evenimentul si Capital

Despre sufletul mozartian al Pragăi

Sever Voinescu
Autor: | | 0 Comentarii | 771 Vizualizari

Întocmai cum se spune despre oameni că sînt, pentru totdeauna, marcați de marea lor poveste de dragoste ori de o mare, unică întîlnire, putem spune despre Praga că este un oraș mozartian.

 Povestea de dragoste dintre acest oraș mîndru și acest muzician genial este, fără îndoială, o poveste a unei mari potriviri.

Salzburgul s-a trezit cu Mozart și, într-o inerție provincial-fudulă, nu a putut pricepe repede cu cine are de-a face. Din păcate, ”repede” a fost toată viața lui, așa că inerţia salzburgheză nu l-a putut prinde din urmă decît mult mai tîrziu, după ce el nu mai era printre cei vii. Viena i-a oferit ceea ce Salzburgul nu-i putea oferi, adică nelimitatul. Cineva ca Mozart avea nevoie de un oraș a cărui limită în orice privință e cerul. În veacul al XVIII-lea, tot ce era omenesc era la Viena și dacă ceva nu era la Viena, atunci nu exista. Doar că Viena nu l-a iubit niciodată pe acest copil genial care era în căutarea iubirii tuturor. Viena putea da lui Mozart orice, dar nu iubire, căci Viena nu știe să iubească pe altcineva decît pe sine. La Viena, Mozart a avut bani și apoi nu a mai avut, a avut tot timpul faimă și a avut, mai mereu, adepți. La Viena, s-au găsit oameni care au înțeles cine este acest Amadeus și s-au găsit oameni care, chiar dacă nu au înțeles pe de-a întregul cine este el, l-au ajutat și l-au susținut. Și cu toate acestea, abia la Praga a găsit Mozart locul în care ar fi trebuit să fie dacă lumea ar fi fost drept croită . Mozart este sufletul orașului, iar sufletul lui Mozart este, iertată să-mi fie blasfemia dacă cineva o consideră așa, praghez.

Mozart a sedus Praga încă din 1783, cînd în capitala Boemiei s-a cîntat ”Răpirea din Serai”. Însă, orașul a devenit pur și simplu mozartian după decembrie 1786, datorită impactului enrom pe care l-a avut ”Nunta lui Figaro” asupra orașului. După toate mărturiile, acesta a fost cu mult mai mare decît ceea ce, în mod obișnuit, s-ar chema un succes muzical. Nu doar că tot praghezul vorbea despre ”Nunta lui Figaro”, fredona ”Nunta lui Figaro” sau dialoga în replici din ”Nunta lui Figaro”. Un întreg fel de-a fi și o nouă viziune asupra moravurilor și puterii au început să se  impună în oraș după ce a fost văzută "Nunta". În plus, orice notă scrisă vreodată de Mozart avea o cerere nemaiîntîlnită printre muzicienii locului și clienții lor. Surprins și el de această mozartmanie, compozitorul și-a anulat o îndelung pregătită călătorie la Londra și, alături de soție, de un cumnat și de o elevă a descins în Praga, la mijlocul lui ianuarie 1787.  Orașul l-a primit cu  baluri și onoruri. Mozart era copleșit și fericit. La opt zile de la sosire,  a trebuit să dea un concert. I-a surprins pe toți anunțînd, de pe scenă, că a scris deja o simfonie pe care vrea să o dedice orașului. După simfonie, a improvizat la pian. Publicul a cerut bis-uri și Mozart a cîntat la pian ”Non piu andrai” din ”Nunta lui Figaro”. Pentru că publicul nu se mai sătura, Mozart a început să improvizeze pe tema acestei arii. Seara părea că nu mai avea sfîrșit, pentru că rezervorul de entuziasm al publicului părea inepuizabil, iar Mozart, stimulat de ovații, nu se mai oprea din improvizații. Cînd, peste o lună, a trebuit să se întoarcă la Viena, Mozart a plecat un pic trist. Îl înveseleau, însă, cei 1000 de ducați cîștigați la Praga în doar o lună și comanda fermă pentru o nouă operă primită de aici. În toamna aceluiaș an, Mozart a revenit la Praga pentru premiera absolută a acestei noi opere, care era ”Don Giovanni”. Triumf! Succesul lui ”Don Giovanni” a întrecut pe cel al ”Nunții” din simplul motiv că întregul oraș simțea că această operă îi aparține - orașul i-o comandase, pentru oraș o scrisese Mozart, aici se cîntase pentru prima dată. ”Don Giovanni” va depăși suta de reprezentații în aproximativ opt ani, ceea ce era fără precedent la Praga și, după primele luni, i-a adus compozitorului 2000 de ducați. Deși a primit oferte dintre cele mai generoase din partea tuturor nobililor locului, iar zilele lui pragheze au fost, o dovedesc scrisorile sale, printre cele mai fericite ale vieții sale, Mozart nu a vrut să se stabilească la Praga. Viena rămînea, totuși, citadela supremă a muzicii. Așa rece și capricioasă cum era, şi cum mai este încă, Viena cînta la cel mai înalt nivel. Oricît de mult ar fi iubit Praga, Mozart știa că niciodată acest oraș nu va putea cînta ca Viena. Muzica nu putea avea altă capitală, iar Mozart nu putea fi decît în capitala muzicii. Dar, chiar dacă a plecat din Praga, Mozart a rămas, într-un fel, pentru totdeauna acolo. Așa se explică de ce Praga este un oraș mozartian. N-o fi avut ea muzicienii Vienei, dar pe Mozart a știut să-l iubească la timp, așa cum nici un alt oraș nu l-a iubit.

PS Nu mi se pare deloc o coincidență că scenele exterioare ale capodoperei ”Amadeus” de Milos Forman au fost filmate la Praga, chiar dacă acțiunea filmului se petrece la Viena. Destinul stie sa faca dreptate celor care iubesc cu adevărat...

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro