Destin neobişnuit. Povestea BUNICULUI preşedintelui SUA, Barack Obama

Bunicul preşedintelui Statelor Unite avut un destin nu tocmai obişnuit.
Autor: | | 0 Comentarii | 1671 Vizualizari

Familia preşedintelui Americii, Barack Obama, este de multă vreme subiectul preferat al mass media de pretutindeni.

Iată însă că, deşi părea că nu mai există nici un secret legat de familia celui mai puternic om al planetei, lucrurile sunt departe de a fi stagnat. Prin urmare, opinia publică americană şi nu numai a fost uimită să afle, acum ceva timp, că bunicul preşedintelui a avut un destin nu tocmai obişnuit. Prin urmare: bunicul lui Barack Obama, a fost torturat şi închis de trupele britanice în timpul luptelor pentru independenţă din Kenya din anii 1950.

Chinuri inimaginabile

Bunicul lui Obama a facut parte din mişcarea de independenţă din Kenya şi a fost arestat în 1949, fiind închis timp de doi ani. Familia sa a susţinut că acesta a fost torturat de gardienii care doreau să afle informaţii despre insurgenţi, după cum notează The Telegraph. "Gardienii africani erau instruiţi de soldaţii albi să îi biciuască pe prizonieri în fiecare dimineaţă şi seara până când îşi mărturiseau faptele. Câteodată îi torturau strângându-le testiculele cu instrumente de metal. I-au băgat ace în unghii şi în fese", mai notează publicaţia.

Violenţa l-a lăsat pe bărbat cu resentimente faţă de britanici. Obama vorbeşte despre chinurile suportate de bunicul său în volumul de memorii, intitulat "Dreams from My Father" şi susţine că acesta a fost găsit nevinovat, nefiind implicat direct în revolta cunoscută sub numele de Mau Mau. Revolta a fost reprimată cu brutalitate, fiind ucişi cel puţin 12.000 de rebeli, majoritatea din tribul Kikuyu. Unii istorici afirmă că ar fi fost vorba de 50.000 de morţi. 




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi