„Autobiografia lui Ceauşescu“

Documentarul românesc intră în era nostalgiei sau a recuperării istorice, în anul în care se împlinesc 20 de ani de la RevoluÅ£ie. Åžase dintre peliculele aflate în lucru sau programate să ajungă pe ecrane în 2009 se întorc la comunism, fie pentru un portret al dictatorului - „Autobiografia lui CeauÅŸescu“ -, o investigaÅ£ie cu iz de film poliÅ£ist despre cazul Paul Goma-Virgil Tănase, în „O chestiune de viaţă sau moarte“, un proces al „Genocidului sufletelor“ de la PiteÅŸti sau o declaraÅ£ie de dragoste pentru „My beautiful Dacia“. Doi tineri regizori au scos de prin poduri ÅŸi debarale teniÅŸi de Drăgăşani, becuri de Fieni ÅŸi biciclete Pegas în „Metro branding“, iar Anca Berlogea explorează co munismul prin intermediul corespondenÅ£ei dintre Vladimir ÅŸi Di mitrie Ghika, în „Fratelui meu din exil“.

Întrebări fără răspuns

Comunismul poate fi ÅŸi „cool“, dacă-l priveÅŸti cu detaÅŸarea unuia pe care decembrie ’89 l-a prins aÅŸteptându-l pe MoÅŸ Gerilă („Metrobranding“) sau cu ironia sănătoasă a celui care a plecat la timp („My Beautiful Dacia“). Însă tonul scenariilor e predominant întunecat: există secrete care n-au fost spuse, imagini care n-au fost difuzate niciodată, orori care n-au fost dezvăluite.

Indiferent de ton, filmele poartă cu ele obsesia unor întrebări la care nu s-a găsit răspuns ÅŸi un potenÅ£ial de marketing uriaÅŸ: după 20 de ani de democraÅ£ie, Epoca de Aur s-a integrat perfect în era consumerismului ÅŸi vinde masiv. EVZ începe un miniserial despre câteva dintre cele mai provocatoare documentare ale anului. Astăzi, în ziua în care dictatorul ar fi împlinit 91 de ani, despre „Autobiografia lui CeauÅŸescu“.

EPISODUL 1

CeauÅŸescu, aÅŸa cum nu-l cunoaÅŸtem

Cu un titlu care nu mai are nevoie de alt tip de marketing „Autobiografia lui CeauÅŸescu“ e una dintre cele mai interesante propuneri în materie de documentar din ultimii ani. SecvenÅ£ele surprinse cu dictatorul alături de Elena ÅŸi copii, pe imensele câmpuri ÅŸi ÅŸantiere ale patriei, în birou ÅŸi la congrese, vor fi comprimate în 90 de minute, într-un film realizat de Andrei Ujică exclusiv din imagini de arhivă. Ca mai toÅ£i capii regimurilor totalitare, CeauÅŸescu e victima propriei cenzuri pe care a impus-o mediei: figura sa ne-a rămas ca o sumă de cliÅŸee, viaÅ£a sa, ca un protocol nesfârÅŸit. Åži extrem de plictisitor.

Pentru a-l găsi pe CeauÅŸescu cel pe care nu-l cunoaÅŸtem, echipa filmului a vizionat peste 1.000 de ore de imagini ale TVR ÅŸi urmează să cerceteze ÅŸi Arhiva NaÅ£ională de Filme (ANF). „Am găsit imagini inedite, care n-au fost difuzate niciodată. Există o serie întreagă de începuturi ÅŸi resturi de casetă care n-au intrat la montaj ÅŸi pe care Titus Munteanu le-a căutat cu predilecÅ£ie, la rugămintea mea. Bucăţi în care operatorul a scăpat camera sau imagini tăiate la cenzură“, explică regizorul.



„Nu se pretează la o caricatură gen «Dictatorul»“

Urmărind sute de ore de imagini cu dictatorul, cineastul resimte un efect bizar, ca ÅŸi cum ar fi descoperit o veche cunoÅŸtinţă. „Am început să-l cunosc. El e foarte standardizat ÅŸi extrem de cliÅŸeizat, a trăit într-un protocol continuu, care îÅ£i dă senzaÅ£ia la un moment dat că e teatru japonez, kabuki. Din gestică, din mimică, din inflexiunea vocii, începi încet-încet să-l cunoÅŸti fără să vrei“.

Pentru o comedie, fostul cizmar născut pe 26 ianuarie 1918 la ScorniceÅŸti n-ar furniza însă un personaj la fel de spumos precum Hitler în „Dictatorul“ lui Charlie Chaplin. „Nu avea ticuri. Din cauza asta el nici nu se pretează la o caricatură de genul «Dictatorul» lui Chaplin. Partea lui caricaturabilă este, cum ÅŸtim cu toÅ£ii, felul de a vorbi ÅŸi limbajul de lemn folosit. Toate lucrurile care pe mine nu mă interesează, fiindcă nu fac o satiră. Ce sare în ochi, însă, după o vreme de vizionat materiale cu el, este profesionalismul lui. În lumea lui îngustă de 250 de cuvinte ÅŸi câteva fraze standard, el opera ca un adevărat profesionist“, spune Andrei Ujică.

Imagini rare, de colecţie

Ca un veritabil profesionist a lucrat ÅŸi la imaginea sa. Până ÅŸi banalele scene cu el discutând firesc cu „poporul“ sunt rarităţi de colecÅ£ie. „Dintre secvenÅ£ele cele mai surprinzătoare descoperite până acum, este una de pe la sfârÅŸitul anilor ’60. E vorba despre o vizită de lucru banală, la o staÅ£iune de cercetări agricole. Surprinzător e însă faptul că secvenÅ£a are sunet ÅŸi că se aude în sfârÅŸit ce vorbeÅŸte CeauÅŸescu în astfel de situaÅ£ii ÅŸi cum îi vorbesc oamenii“, detaliază cineastul. Cum filmele realizate cu familia erau strict controlate, e puÅ£in probabil să existe ÅŸi casete închise în seifurile unor persoane private.

„Dacă există imagini deÅ£inute de persoane private, datorită sistemului, ele nu ar fi putut aparÅ£ine decât cercului strict al familiei, deci al copiilor. Nimeni nu avea acces acolo cu o cameră de amatori ÅŸi nici n-ar fi îndrăznit să facă de pe margine lucrul ăsta. Nu mai trăieÅŸte decât Valentin ÅŸi, dacă aflăm că există, vom încerca să ajungem la ele“.

Cum am început să-mi cunosc dictatorul

Cheia documentarului se as cunde în titlul intrigant, „Autobiografia...“. Se ÅŸtie că CeauÅŸescu nu ÅŸi-a scris autobiografia (a avut parte însă de biografii, cea mai disputată fiind cea a ziaristului Michel-Pierre Hamelet, care i-a închinat o adevărată odă) - una dintre puÅ£inele descrieri la persoana I se regăseÅŸte în fiÅŸa de cadre - de aceea vocea din fundal nu poate fi decât ficÅ£ională. Însă ea ridică mai multe dileme decât ar fi părut la început.

„E un mic secret al filmului. Dacă se cheamă „Autobiografia...“, se joacă de la început cu cărÅ£ile pe masă: textul nu poate fi decât ficÅ£ional, pentru că toată lumea ÅŸtie că el nici nu ÅŸi-a scris, nici nu ÅŸi-a povestit vreo autobiografie. Åži ar fi polaritatea asta dintre autenticitatea imaginilor ÅŸi ficÅ£ionalitatea textului. În ce fel o să rezolv problema vocii, n-aÅŸ vrea să trădez încă. Însă, pe măsură ce trece timpul, proiectul ăsta devine tot mai personal. Pentru că mi se pare că singura abordare onestă a unui astfel de subiect ÅŸi profil de personalitate este să încerci să-l găseÅŸti pe CeauÅŸescu din tine“, mărturiseÅŸte Ujică.

DOCUMENTAR

Filmul va fi gata în 2010

„Autobiografia lui CeauÅŸescu“ a primit o finanÅ£are de 550.000 de lei de la Centrul NaÅ£ional al Cinematografiei, în 2007. Montajul va fi gata la finalul acestui an, urmând ca, în 2010, documentarul să fie înscris la festivaluri, apoi lansat în cinematografe.

ÎI PLÄ‚CEA SÄ‚ FIE FILMAT

„Invita des la Snagov cameramani“

„Documentarul va fi făcut exclusiv din imagini de arhivă, pe acelaÅŸi principiu ca ÅŸi «Videograme dintr-o RevoluÅ£ie» ÅŸi «Out of the Present», pentru că, în concepÅ£ia mea, acest film încheie o trilogie. Trei filme care sunt o încercare de reflecÅ£ie asupra comunismului ÅŸi mi se pare firesc ca ultimul să-ÅŸi pună problema naturii dictaturilor“, explică regizorul Andrei Ujică (foto de Laura Căpăţână), emigrat în Germania în anii ’80.

Primul titlu din acest triptic, „Videograme dintr-o RevoluÅ£ie“ (despre rolul televiziunii în timpul evenimentelor din ’89), realizat de Andrei Ujică ÅŸi Harun Farocki în 1992, a fost difuzat în România abia 13 ani mai târziu.

În decembrie 2005, în seara în care TVR îÅŸi reparase „omisiunea“, producătoarea Velvet Moraru a venit cu ideea unui documentar despre Nicolae CeauÅŸescu. Rămânea de găsit clenciul. „Gândul nu mi-a dat pace, mi-am dat seama că subiectul e mai substanÅ£ial decât proiectul pe care îl aveam atunci. Întâmplarea face ca, prin martie, un prieten de-al meu de la Universitatea unde lucrez, în Karlsruhe, mi-a făcut cadou o carte despre Cuba, ÅŸtiind că mă interesa Castro. Era un roman al unui scriitor cubanez din exil, Norberto Cuentos, cu un titlu surprinzător: „Auto biografia lui Fidel Castro“. Deodată, am avut cheia pentru ceea ce căutam“, povesteÅŸte fostul textier de la Phoenix.

Casete pierdute

Proiectul e undeva la jumătatea drumului. Deocamdată, echipa a terminat de prelucrat prima mare arhivă, cea a TVR, urmând să înceapă cercetările la ANF, unde au fost depozitate materialele de la Sahia Film. Timp de aproape 9 luni, Titus Munteanu a făcut o preselecÅ£ie din peste 1.000 de ore de imagini.

În final au rămas 160 de ore, pe care Andrei Ujică le-a „pus pe căprării“ vara trecută, împreună cu monteurul Dana Bunescu. „La ANF se găseÅŸte tot fondul de imagini din viaÅ£a lui privată, luate cu permisiunea lui, bineînÅ£eles. El invita des la Snagov ÅŸi la casele lui de vânătoare cameramani de la Sahia, că-i plăcea să fie filmat. Există legende prin oraÅŸcă o parte din fosta arhivă a Sahiei Film s-a pierdut iremediabil la privatizare, pentru că filmele au fost depozitate în nu ÅŸtiu ce buncăr - nu ÅŸtiu cu certitudine. Însă cele două arhive se acoperă, pentru că timp de câteva decenii au fost aceiaÅŸi cameramani de protocol care-i filmau ÅŸi pe care CeauÅŸescu îi ÅŸtia bine“.

PROCES

Tovarăşa Elena: „Murim împreună“

Personaj secundar în această autobiografie va fi Elena CeauÅŸescu. Figura ei e destul de ÅŸtearsă în primii ani ai dictatorului la cârma Republicii Socialiste, dar capătă contururi pregnante spre sfârÅŸit. O scenă memorabilă despre relaÅ£ia celor doi, care va figura probabil ÅŸi în documentar, râmâne cea din timpul judecăţii din decembrie 1989.

„Atât din stenograma procesului, cât ÅŸi din imagini reiese că sentinÅ£a de condamnare la moarte, cu executare imediată, a fost pronunÅ£ată iniÅ£ial doar pentru CeauÅŸescu. Voiau să-i ia separat, la care ea intervine ÅŸi spune «Nu, am luptat o viaţă întreagă împreună, murim împreună ». Am mai spus-o, asta îi face să intre în istorie, în mod ciudat, drept unul dintre cele mai macabre cupluri ale secolului XX ÅŸi, în acelaÅŸi timp, una dintre cele mai mari iubiri“, încheie Andrei Ujică.

CEAUÅžESCU DESPRE EL

CitiÅ£i mâine în „Evenimentul zilei“ despre cum a supravieÅ£uit în comunism ÅŸi capitalism „My beautiful Dacia“.