52 de poliţişti şi 180 de jandarmi
Potrivit Prefecturii Capitalei, înainte şi în ziua alegerilor pentru Camera Deputaţilor în colegiul uninominal 1 din circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, vor asigura paza şi ordinea publică 52 de poliţişti şi 180 de jandarmi.
Aceştia vor fi responsabili cu menţinerea şi asigurarea ordinii şi liniştii publice, precum şi a pazei secţiilor de votare. De asemenea, poliţiştii şi jandarmii vor asigura paza materialelor destinate votării atunci când acestea vor fi transportate la secţiile de vot, precum şi a spaţiilor de depozitare.
Preşedintele biroului electoral este, de asemenea, obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii, atribuţiile acestuia exercitându-se şi în afara localului de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul localului de vot, pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 500 de metri.
De la 7.00, la 21.00
Pentru alegătorii netransportabili din cauză de boală sau invaliditate, preşedintele biroului poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoţită de copii ale unor acte medicale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului să se deplaseze cu o urnă specială la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea.
În raza unei secţii de votare se utilizează o singură urnă specială. Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secţiei de votare. Urna specială se poate deplasa numai în raza teritorială arondată la respectiva secţie de votare.
Cu urna specială pot vota numai persoanele care domiciliază în raza teritorială a secţiei de votare respective şi numai dacă se asigură secretul votului. La ora 21.00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea secţiei de votare, permiţând să îşi exercite dreptul de vot persoanelor care la acea oră se află în sala unde se votează.
În ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne înainte de închiderea votării.
CITIŢI ŞI:
Unde veţi vota duminică | VIDEO








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum