Titus Munteanu: „Dacă aveai un moment bun, îl păstrai pentru Revelion“

„De departe, cel mai important show din an“  

„Evenimentul zilei“: Cum decurgeau pregătirile pentru programul de Revelion?  
Titus Munteanu: Porneam din vară. Plecam undeva câteva zile, împreună cu Tudor Vornicu, şi stabileam o idee principală. Lucram apoi pe compartimente, fiecare cu partea lui. Într-un an, totul trebuia să se întâmple într-un „aeroport“ imaginat de noi. A căzut însă un avion chiar în acea perioadă şi a picat totul. Stewardesele erau îmbrăcate, totul era pregătit... De obicei însă, la începutul lui decembrie, programul era gata. Toate cele filmate de noi erau vizionate până la nivel de Comitet Central. Nu existau decolteuri, părul era tuns scurt, astea erau regulile.  

Era posibil vreun târg pentru a lăsa anumite bucăţi din spectacol?  
Nu exista aşa ceva. Îmi amintesc însă că la vizionări unii activişti veneau cu familiile, îi aduceau să se simtă bine.

Care erau reacţiile după un Revelion?
Existau cronicari de televiziune foarte buni, care taxau orice era nelalocul său. Îmi amintesc, printre alţii, de Ileana Lucaciu sau de Ecaterina Oproiu. Era, de departe, cel mai important show din an. Dacă aveai un moment bun, îl păstrai de obicei pentru Revelion.  

Au fost, cu siguranţă, şi momente dificile...
Un moment de şoc: s-a întâmplat în ’85 sau ’86. M-a sunat Vornicu într-o noapte, mi-a zis doar „ieşi din cârpe şi vino încoace“. Am aflat că Elena Ceauşescu văzuse - într-unul dintre momentele programului - un individ cu mustaţă care semăna cu Stalin. A trebuit să scoatem tot ce însemna om cu mustaţă, inclusiv pe unul dintre membrii orchestrei. În rest, sunt multe amintiri plăcute, din Revelioanele făcute cu Dan Mihăescu. Pe cele cu Anda Călugăreanu şi Toma Caragiu, de exemplu, cu el le-am făcut.

După Revoluţie, a venit „Revelionul Lambada“  

Cum a arătat primul Revelion de după Revoluţie?  
A fost urât. În câteva zile am schimbat tot programul în „Revelionul Lambada“. A fost o încropeală, nu ştiai ce să pui... Din Revelionul pregătit până atunci n-au rămas decât câteva secvenţe. Ţin minte că atunci fusese ultima filmare a Mihaelei Runceanu. Când s-a intrat cât de cât în normalitate, primul lucru cu adevărat bine făcut a fost Festivalul de la Mamaia. Laura Stoica a apărut atunci cântând altceva. A fost un fel de refulare. Pe urmă a fost „Astă-seară ne distrăm în familie“, în care vedetele din televiziune s-au desfăşurat în toate felurile, apoi „Duelul vedetelor“...  

Iar în 1995 aţi înfiinţat „Şcoala Vedetelor“, care a debutat tot de Revelion. Cum i-aţi adunat pe „elevi“?  
Am făcut câteva preselecţii şi n-am luat pe nimeni. Când am văzut că n-am găsit ce doream, am început să caut. La şcoli populare, la licee de muzică, prin cunoştinţe. A rămas momentul cel mai important, sunt 13 ani de acum... În ’98 am reluat „Şcoala Vedetelor“, la Prima. Am mai făcut apoi „Revelionul Magnificilor“ la Antena 1, un show care a făcut cea mai mare audienţă la vremea aceea. Puteai vedea vedetele din televiziune, pe Sandra Stoicescu sau pe Gabi Firea, cântând „Asereje“, băieţii erau cowboy... Fiecare şi-a schimbat rolul. Nu mai făceau televiziune, făceau cu totul şi cu totul altceva.  

Începuse lupta pentru audienţă. Cum a schimbat asta divertismentul de televiziune?
Lupta pentru audienţă înseamnă de multe ori să faci loc lucrurilor şocante. Publicul de multe ori nu le primeşte însă aşa cum îşi imaginează realizatorii. Există multe formule care nu pun în valoare artiştii. Sunt implicaţi mai mulţi oameni, sunt investiţii mai mari, se merge însă prea mult pe facil.

„Originalitatea, asta trebuie căutat“  

Se preferă de multe ori formatele de-a gata, din import.
Câteva merg. Au marele avantaj că sunt verificate. Când eram director la TVR 1, am cumpărat „Surprize, Surprize“, un show scump, dar despre care ştiam că o să prindă. Toate au însă un final.  

Unele nu par să se potrivească prea bine la noi.
E adevărat. E important felul în care arată un show, dar şi miezul trebuie să fie cum trebuie. În plus, contează foarte mult originalitatea, asta trebuie căutat. A dispărut grija pentru telespectator. Revelioanele, de exemplu, sunt de multe ori încropeli.

Anul acesta nu aţi mai lucrat la Revelion.  
Nu, va fi show-ul lui Valeriu Lazarov. M-am ocupat însă de programul de Crăciun, o ediţie specială a emisiunii „O dată-n viaţă“.

Citiţi şi:
„Cu programul de Revelion nici Ceauşescu nu se juca“
Revelion cu hipnoză şi manelişti
 
ZÂMBETE MAI PUŢINE

Scenaristul Dan Mihăescu consideră că, în zilele noastre, dictatorul ar fi fericit: e plin de brigăzi artistice la TV

Îşi auzea replicile în autobuz, în primele zile ale anului nou, şi atunci ştia că au prins. E drept, era şi o altă lume, în care omul făcea ceva bun de pus pe masă şi căsca gura la televizor, pentru că n-avea poate altceva mai bun de făcut. Acum sunt bani de mers în nopatea dintre ani la munte sau în străinătate, poate de asta nici Revelioanele nu mai sunt şi nu mai trebuie să fie ca altădată, crede Dan Mihăescu. Nu e neapărat un nostalgic. Ar vrea doar să vadă mai des la televizor oameni talentaţi, puşi în valoare, şi nu împinşi în cadru.
 
„La noi e bine?!“ 

„Evenimentul zilei“: Ce însemnau Revelioanele la televizor pentru români?  
Dan Mihăescu: Se justificau atunci prin sărăcie. Reprezentau un prilej pentru români de a-şi vedea toţi comicii şi soliştii, era o gală a vedetelor. Îşi făceau o piftie şi se aşezau în faţa televizorului. În momentul de faţă, asemenea spectacole par să devină vetuste, inutile.

Cum se croiau programele?  
Se căuta o idee în jurul căreia era centrat spectacolul. Dacă era aprobată, ne apucam de scris. După care se făcea devizul general: costume, onorarii, actori. Televiziunea avea atunci inclusiv croitorie. Lucram acasă, ca să spun aşa. Prin octombrie-noiembrie începeau filmările, la începutul lui decembrie eram gata. Urmau vizionări, veneau şefii aceia mari şi răi, erau refaceri.

Vă puneau deseori să tăiaţi?
Da, tot timpul. Aveam şi noi un truc: băgam cât mai multe glume de neacceptat în material. Şi începeau: „scoateţi aia că se opreşte circulaţia... Şi aia...“. „Hai, dom’le, scoatem tot aşa. Nu mai rămâne nimic“. Şi mai scăpai ceva cu tocmeala asta. Uneori erau nişte efecte inverse: era o scenă care se termina aşa: „E Revelion, să ne pupăm, să ne felicităm, sectoriştii cu vânzătorii de seminţe şi secretarele cu directorii generali“. Şi ăştia la vizionare au zis: „Adică cum, directorii cu secretarele? Nu e bine“. „Dar secretarele pot rămâne?“. Toma Caragiu m-a întrebat cum a fost la vizionare, şi i-am spus că au scos finalul. Şi a spus: „Mişto!“. El, de obicei, se supăra, se amăra. Şi a încheiat momentul aşa: „Şi secretarele cu... cu...“.

A mai fost o replică: „La noi e bine“, în scena aceea cu Mircea Diaconu, cu secretara „Vrăbiuţa“. Toma o dădea mereu: „La noi e bine?!“, întrebându-se... Încercam. Publicul era sătul de emisiuni politice, măcar la Revelion să se simtă bine. Sunt oameni care n-au apucat toate astea. De exemplu, am montat cu un băiat de 25 de ani un remember Amza Pellea şi era leşinat. Se amuza nemaipomenit de monoloagele lui Nea Mărin.  

Sunt momente care rămân amuzante indiferent de context.
Da. Vă dau un exemplu. Era una cu Toma, când făcea pe Moş Gerilă şi le spunea copiilor poveşti. Şi spunea „Povestea Porcului“: „A fost odată un porc, care avea şi carne, nu numai slănină“. Se reacţionează, paradoxal, şi la astea, cu toate că puştii nu ştiu la ce se referă.

„Trebuie recitaluri de comedie“

Despre Revelioanele de azi?
Se fac cu false vedete. Adevăratele vedete sunt cele care rămân peste timp. Pe vremuri, la fiecare Revelion venea ordin de sus că trebuie introduse brigăzi artistice de amatori - venea omul de la uzină şi vorbea despre ce s-a făcut şi ce nu s-a făcut în acel an, care te criticau că ai ajuns trei zile la rând la 8 şi-un sfert, tot felul... Cum să-i bagi în program pe băieţii ăştia de la fabrica de salam, după Toma Caragiu, după Amza Pellea? Mă gândeam că în ziua de azi Ceauşescu ar fi fericit: e plin de brigăzi artistice la televiziuni. Nu mai sunt actori profesionişti.

Au apărut însă şi oameni de comedie buni. Se spunea că n-o să mai fie nimeni după Giugaru şi după Birlic, a fost însă Toma, apoi Stela Popescu, am mai lansat apoi un George Ivaşcu... Acum sunt câţiva foarte buni: Mondenii, de exemplu. Mişu Bendeac este un actor senzaţional. Le-am spus să urce şi pe scenă, pentru că peste câţiva ani poate n-o să mai ştie nimeni cine-a fost Bănel Nicoliţă sau Andreea Marin. De imitaţiile astea ne amuzăm acum. Şi trupele astea se sparg: de la Mondenii a plecat „Gigi Becali“, de la Divertis - mai grav - Toni Grecu.

Nu pledez pentru o întoarcere în trecut, dar trebuie recitaluri de comedie, care să rămână. Sunt nişte actori care dispar. Poate e bine să avem cândva, pentru copiii dumneavoastră, un show Beligan. Poate ar trebui să reevaluăm comedia.

Actorii erau puşi în valoare, nu doar treceau prin cadru. Aveam grijă să nu fie haos în emisii.