Herta Müller şi Securitatea: „Dosarul de la CNSAS a fost «lucrat»”

Dosarul „Cristina” i-a devenit accesibil abia anul acesta, la 20 de ani de la căderea comunismului şi, ironic, în acelaşi an în care istoria îi rezervă un Nobel. „Mi-am găsit dosarul deschis pe numele conspirativ «Cristina». Trei volume, 914 pagini. Se presupune că a fost deschis pe 8 martie 1983, deşi conţine şi documente din anii anteriori. Motivul deschiderii dosarului: «lucrări tendenţioase denaturând realităţile economice şi sociale din ţara noastră, îndeosebi din mediul rural», în cartea mea «Niederungen». Sunt inserate analize textuale ale securiştilor. Şi faptul că aparţin unui cerc de poeţi de limbă germană, recunoscut pentru «preocupări de a redacta lucrări cu caracter ostil şi tendenţios», relatează Müller în „Die Zeit”.

Autoarea bănuieşte că actuala SRI, unde ar lucra încă 40% din personalul fostei Securităţi, i-a sustras din dosar documente importante. „În zece ani (n.r. de când funcţionează CNSAS), au avut tot timpul din lume să-l «lucreze». N-ai putea numi asta doar «a măslui cărţile», dosarul a fost pur şi simplu golit de tot ce e esenţial”.

Operaţiunea de discreditare

Lipsesc, potrivit autoarei, cei trei ani în care a lucrat ca traducătoare la fabrica de tractoare Tehnometal şi episoadele în care, după refuzul de a colabora cu Securitatea, a fost ameninţată: „O să sfârşeşti în râu”. Pentru a o discredita, informatorii din fabrică răspândiseră discret zvonul că ar fi spioană pentru Serviciul de Informaţii Vest-German – BND (securiştii legaseră informaţia de faptul că era prietenă cu un librar de la Institutul Goethe şi cu un traducător de la Ambasada Germaniei). Lumea începuse s-o evite circumspectă. „Ştiau că o asemenea perfidie ar fi mult mai distructivă pentru mine decât orice tip de şantaj”, explică Müller.

În acea perioadă, la începutul anilor 80, începuse lucrul la prima sa carte, „Niederungen”/„Depresiuni”, care a apărut cenzurată la Editura Kriterion, în 1982, şi apoi integral în Germania, doi ani mai târziu. O analiză sumară şi rizibilă a cărţii şi faptul că Herta Müller făcea parte din acelaşi cerc de autori care formase anterior Grupul de Acţiune Banat (Richard Wagner, William Totok) sunt argumentele locotenentului Ioan Beleţescu în cererea de deschidere a Dosarului de Urmărire Informativă, în 1983. „Textul Dorfchronik (Cronica satului), unde prezintă decăderea totală a unui sat german din Banat.

Astfel, în acest sat există numai 11 elevi cu patru învăţători. La piaţă înainte se vindeau multe animale, iar acuma este sărăcie. De asemenea prezintă în mod negativ organele locale şi felul în care au loc şedinţele de la Consiliu. La Căminul Cultural nu se desfăşoară nici un fel de activitate, ci se fac numai nunţi, iar în cadrul CAP şi IAS-ului există o debandadă totală”, sună „recenzia” securistului.

Documentul a fost postat pe blogul scriitorului William Totok – la rândul său urmărit ani întregi de Securitate, cu numele conspirativ „Interpretul” - împreună cu alte extrase din dosarul său şi al Hertei Müller.

Interogată şi ameninţată

Lipsesc şi interogatoriile de atunci, precum şi un episod care a terifiat-o. Într-o zi, în drum spre coafor, a fost luată brusc de braţ de un miliţian şi dusă la subsolul unui bloc, unde o aşteptau trei bărbaţi. Cel care părea şeful lor a acuzat-o, printre altele, că se prostituează cu studenţi arabi pentru cosmetice. „Nu cunoşteam nici un student arab. Când i-am spus asta, mi-a răspuns: «Dacă vrem, găsim 20 de arabi ca martori. O să vezi, ar ieşi un proces grozav», relatează Herta Müller. „Apoi tipul slab a deschis uşa de metal, mi-a aruncat buletinul pe jos şi m-a lovit în spate. Am căzut cu faţa în iarbă, în spatele unor tufişuri. Am vomitat fără să ridic capul”.

Casa îi era controlată destul de frecvent de securişti, care lăsau perfid câte o urmă: o ţigară stinsă, un tablou luat de pe perete, lucruri mutate prin casă. Într-o notă datată 30 noiembrie 1986, se specifică faptul că personajul „Cristina” trebuie urmărit „oriunde ar merge, în Bucureşti sau în alte oraşe din ţară, iar rapoartele trebuie trimise imediat la Direcţia I (Securitate Internă) şi Direcţia a III-a (Contraspionaj)”.

Jurnalistul de la „Die Zeit”, bătut de securişti

O altă piesă lipsă din puzzle-ul „Cristina” e cel în care jurnalistul Rolf Michaelis, de la „Die Zeit”, a fost bătut cu brutalitate de Securitate. După publicarea cărţii „Niederungen”, ziaristul german i-a scris o telegramă Hertei Müller, anunţându-şi vizita pentru a-i lua un interviu.

Telegrama a fost interceptată, iar Müller a plecat zilele acelea la părinţii soţului ei, Richard Wagner. În casa scării, la etajul cinci al blocului din Timişoara, trei indivizi îl aşteptau a doua zi după sosirea sa. L-au bătut crunt şi i-au rupt toate degetele de la picioare, forţându-l să se târască până la parter pentru a scăpa. Michaelis n-a scris despre incident decât după emigrarea lui Müller, de teama repercusiunilor asupra ei.

Vizita prietenei „Sanda”

O descoperire din dosar i-a furnizat Hertei Müller o bucurie amară. Şi anume că prietena ei bună, Jenny, recrutată de Securitate şi trimisă pe urmele ei la Berlin, la un an după emigrare, n-o minţise. Mai exact, nu se împrietenise cu ea dinainte cu acest scop, ci fusese luată în vizor mult după aceea, tocmai pentru că era apropiata Hertei Müller. Sursa „Sanda” o vizitase la Berlin pe neaşteptate, iar scriitoarea a suspectat-o de colaborare şi a confruntat-o direct.

„«Securitatea m-a trimis, iar eu eram disperată să te revăd». Jenny avea cancer – a murit de mult. Mi-a spus că sarcina ei era să vadă ce avem prin apartament şi ce obiceiuri zilnice avem. Când ne culcăm, când ne trezim, când ne facem cumpărăturile şi ce cumpărăm. La întoarcere, mi-a promis ea, ar fi scris doar ce am fi convenit împreună. Trăia cu noi, voia să stea o lună. Cu fiecare zi, suspiciunile mele creşteau. După vreo câteva zile, i-am căutat prin bagaj şi am găsit un număr de telefon de la consulatul României şi o copie după cheia noastră. Din acel moment, am trăit cu suspiciunea că mă spiona de la început şi că probabil prietenia noastră a fost o sarcină de lucru”, povesteşte Müller în „Die Zeit”. O notă din 1984 a unui agent, care propune recrutarea lui Jenny, i-a infirmat suspiciunea.

Cazul „Bănăţenii”

Securitatea şi-a pus în mişcare întreg angrenajul pentru a-i controla mişcările şi în Germania, după emigrare. „În contextul creşterii virulenţei acţiunilor desfăşurate în R.F. Germania de către Müller Herta, Totok William, Wagner Richard şi Frauendorf Helmut (...) se impune a fi intreprinse măsuri de temperare şi descurajare a acestora”, se arată într-un plan de măsuri din 22 octombrie 1988, întocmit în cazul „Bănăţenii”. Iar una dintre măsuri a fost compromiterea reputaţiei celor vizaţi şi discreditarea lor.

„Sursa Wagner, care în perioada septembrie-octombrie 1986 a fost R.F. Germania, a semnalat la reîntoarcere că în unele cercuri ale emigraţiei germane Herta Müller este aspru criticată pentru conţinutul cărţii «Niederungen», în care ar fi scris «lucruri urâte şi neadevărate», fiind declarată «nebună» şi că cei care i-au acordat premii în R.F.G. sunt oameni de «teapa ei»”, mai notează agentul Securităţii.

Asociaţia Şvabilor Bănăţeni, „partenera” Securităţii

„Cel mai important partener din Germania pentru campania Securităţii a fost Asociaţia Şvabilor Bănăţeni”, notează Herta Müller. Încă din 1985, cu doi ani înainte ca scriitoarea să emigreze, pe adresa ei erau expediate telegrame cu mesaje din partea bănăţenilor plecaţi:

„Cărţile dvs. ar trebui arse şi dvs. aruncată în închisoare. Rămâneţi unde sunteţi, în Germania nu este loc pentru dvs.”. O altă scrisoare, semnată de 22 de persoane, se rezumă la două fraze: „În Germania sunteţi nedorită. E o ruşine să scrii aşa ceva despre Banat”.

Cele două sunt anexate unui raport în care se conchide: „de către noi se continuă măsurile de compromitere şi izolare a elementelor în cauză”.

În articolul din „Die Zeit”, Herta Müller acuză dur Asociaţia Şvabilor Bănăţeni. „În colaborare cu regimul, punea în vânzare cetăţeni româno-germani, fără vreo remuşcare la gândul că Republica Federală plătea 12.000 de mărci pentru fiecare emigrant. Nici la gândul că acest tip de trafic uman era o considerabilă sursă de bani pentru dictatură”.

Cele două sunt anexate unui raport în care se conchide: „de către noi se continuă măsurile de compromitere şi izolare a elementelor în cauză”.

În articolul din „Die Zeit”, Herta Müller acuză dur Asociaţia Şvabilor Bănăţeni. „În colaborare cu regimul, punea în vânzare cetăţeni româno-germani, fără vreo remuşcare la gândul că Republica Federală plătea 12.000 de mărci pentru fiecare emigrant. Nici la gândul că acest tip de trafic uman era o considerabilă sursă de bani pentru dictatură”.

CITIŢI ŞI: „Herta Müller e traumatizată de ce a trăit în România”