Daniel Leibovici Berquiny s-a născut în urmă cu 60 de ani la Bucureşti, într-o familie care practica arta spectacolului de circ de cinci generaţii.
A intrat de mic copil în lumea spectacolului de circ, iar talentul său a fost premiat cu medalii de aur. „Făcând parte dintr-o familie care trăieşte în lumea circului de multe generaţii am intrat şi eu, inevitabil. La doar 15 ani, am fost premiat în Mongolia cu medalia de aur la festivalul internaţional de circ, apoi următorii ani fiind atracţia principală în cadrul circului Mille e una notte ai celebrilor Liana, Nando e Rinaldo Orfei. Aici am fost premiat cu medalia Trapezul de aur”, povesteşte românul.
Viaţa l-a purtat pe român în Italia, unde s-a stabilit definitiv în 1980. Aici s-a reprofilat. „A fi acrobat de circ înseamnă să fii tânăr, în maximum de forţe. Majoritatea celor care trăiesc în lumea spectacolului de circ, după vârsta de 30 de ani, trec de la acrobaţie la dresaj. E o etapă normală. Eu mă simt tânăr, în depline forţe, dar performanţa are limita ei de vărstă. Aşa am gândit şi eu şi în momentul în care m-am hotărât să rămân în Italia, am început să mă dedic animalelor. Secretele dresajului le primisem de mic copil de la familia mea, urma ca doar să mă perfecţionez.”
"Tigrii mei au jucat în Sandokan"
Daniel Berquiny a cumpărat cu mulţi ani în urmă, o veche carieră de piatră abandonată, situată între localităţile Aprilia şi Fossignano, care se întinde pe circa trei hectare şi pe care a transformat-o într-un paradis al animalelor. În prezent, vechia carieră este plină de vegetaţie, copaci şi flori. „Parco Zoo delle Star” are însă o particularitate: în afara faptului că există peste 100 de specii rare de animale, se pot întâlni adevăraţi protagonişti din filme celebre.
”Cine vizitează parcul poate întâlni tigrii prezenţi în filmele din Snadokan sau La tigre e la neve a lui Roberto Benigni, pantera din Patimile lui Cristos al lui Mel Gibson, cimpanzeul Tanga, coprotagonist cu Adriano Celentano în filmul Bingo Bongo, ratonul din Ti amo in tutte le lingue del mondo al lui Leonardo Pieraccioni, întregul zoo din Natale in Crociera semnat Neri Parenti, papagalul Ara din „Grande Fratello şi lista poate continua. Acestea sunt câteva exemple mai semnificative dar sunt multe, foarte multe filme şi spectacole unde am participat cu animalele mele.”
Românul este mereu solicitat de către producătorii şi regizorii de film pentru că talentul şi măiestria pe care le dovedeşte sunt recunoscute.
„Nu e totul să lucrezi cu animalele, ci trebuie să anticipezi mereu ce reacţii vor avea pe scenă sau în faţa camerelor de luat vederi. Tocmai de aceea, regizorii cu care am lucrat mi-au cerut mereu sfaturi şi au ascultat părerile mele. S-au comportat mereu ca nişte adevăraţi profesionişti, mi se adresau mereu cu maestro şi adaptau scenele în funcţie de recomandările pe care le făceam. M-au considerat mereu un adevărat consilier.”
Daniel a insistat să ne descrie latura psihologică a raportului său cu animalele. „Un bun dresor trebuie să intre în psihicul animalelor. Să ştie să le domine în primul rând din punctul ăsta de vedere. Chiar şi pe scenă sau la filmări au capriciile lor, au toanele lor. Îmi amintesc cum într-o filmare, la Natale in crociere, Michelle Hunzicher i-a râs în faţă unui cimpanzeu, nebănuind că animalul are o anumită sensibilitate şi nu va mai colabora. A trebuit să-mi pun toată măiestria în joc pentru a convinge cimpanzeul să colaboreze la acea scenă. La fel şi în cazul ratonului cu care a filmat Pieraccioni. E un animal drăguţ dar dacă nu ştii să te comporţi cu el, muşcă şi zgârie teribil.”

În timpul pregătirilor pentru filmul Sandokan
Pericole la fiecare secundă
Nu au lipsit nici momentele de mare risc pentru dresorul român, una dintre ele fiind în India, pe când pregătea tigrii pentru filmările din seria Sandokan. „În timpul unui antrenament, masculul m-a trântit la pământ şi era pe punctul de mă face bucăţi, sub ochii fiului meu, care avea 8 ani pe atunci. Am reacţionat imediat, luându-l la pumni, altfel nu ştiu ce s-ar fi putut întâmpla. S-a cuminţit imediat, dar pericolul a fost maxim.”
Din cadrul parcului său nu lipsesc şerpii, crocodilii, zebrele, urşii sau păsările exotice. Majoritatea au fost protagoniste în spectacole sau filme. Ultimul proiect al românului este participarea la emisiunea Ciao Darwin. „Am şi lupi cu care am participat alături de Terence Hill în serialul Don Matteo sau Chiara e Francesco al lui Fabrizio Costa. În afara filmelor şi serialelor am participat la diferite emisiuni TV. Unul dintre tigrii mei l-au îngrozit pe Leo Gullotta în celebra emisiune Scherzi a parte. Lista este foarte lungă, acestea fiind doar câteva exemple. Ca ultimă propunere pe care am avut-o zilele acestea este participarea împreună cu unele animale la emisiunea Ciao Darwin. Suntem însă doar în faza discuţiilor preliminarii despre scenografie, posibilităţile animalelor şi acordul cu producătorii.”
Daniel Berquiny îşi explică succesul, nu datorită doar talentului său, ci, în primul rând, dragostei pe care poartă animalelor. Este mereu preocupat pentru sănătatea lor, modul de alimentaţie sau spaţiile în care trăiesc. Colaborează cu o echipă de trei medici veterinari, specializaţi în terapia animalelor exotice, care a realizat anul trecut o intervenţie considerată unicat în lume.
„În parc am o leoaică, Elsa, ce suferea de dublă cataractă şi care era foarte agitată din cauza problemelor de vedere, era înfricoşată şi suferea enorm. Doi medici veterinari oftalmologi, cu care colaborez mereu, au realizat o intervenţie chirurgicală unică în lume, fiindu-i inserite animalului lentile speciale care i-au redat vederea şi i-au oferit o viaţă normală. Asta s-a întâmplat la începutul lunii decembrie a anului trecut, iar acum leoaica se simte perfect şi se comportă normal. Datorită cataractei slăbise foarte mult pentru că nu se alimenta corespunzător. Din fericire, intervenţia a fost reuşită iar acum se comportă normal faţă de grupul de lei în care a fost introdusă.”
Românul este considerat nu doar un dresor de animale, ci un adevărat maestru în arte circului. A colaborat şi a dat sfaturi unor actori importanţi din teatru şi spectacol. „Nu m-am specializat doar pe dresajul animalelor, pentru că în lumea filmului şi a showbiz-ului trebuie să fii complet pentru a rezista. Am interpretat câteva roluri în film alături de mari actori, iar în Italia am fost solicitat să dau unele sfaturi pentru interpretări mai speciale. Am avut astfel ocazia să lucrez cu Lorela Cucarini, Carmen Russo sau Massimo Ranieri. Chiar dacă ei erau vedetele, nu se sfiau să mi se adreseze cu maestro”.
L-am întrebat pe Daniel Berquiny dacă a câştigat mulţi bani de pe urma carierei sale. „Mulţi cred că poţi câştiga fabulos, pentru că lucrezi cu lumea cinematografiei de vârf. Este adevărat că se învârt mulţi bani, dar eu am foarte multe cheltuieli cu întreţinerea animalelor. Cu un tigru filmezi trei zile pe an poate, dar trebuie să-l hrăneşti şi să-l îngrijeşti zilnic. Un tigru sau un leu mănâcă la o masă circa 70 de kilograme de carne, reptilele trebuie să aibă temperatură constantă, cimpanzeii o climatizare particulară. Să nu mai vorbim despre facturi şi despre taxele către stat. Am mulţi angajaţi, majoritatea români, pe care trebuie să-i plătesc. Cea mai mare satisfacţie pentru mine nu e cea materială, ci faptul că pot trăi în lumea spectacolului, a marilor actori şi regizori şi că sunt apreciat şi solicitat de către ei. Celebrul actor şi regizor Mel Gibson mi-a spus că ceea ce face eu aici e unic şi că pot considera acest loc Hollywood-ul animalelor ... E ceva, nu?”
Ce planuri de viitor are Daniel Berquiny?
Parcul pe care îl gestionează împreună cu soţia este deschis publicului şi se pot organiza tot felul de spectacole. „Oricine doreşte poate să viziteze parcul. Eu sunt mereu la dispoziţia vizitatorilor, le dau explicaţii, le povestesc despre fiecare animal în parte şi nu de puţine ori mai fac şi câte o reprezentaţie de dresură. Aici, copiii au o sală mare unde sunt instalate jocuri, există şi un mic restaurant. Se poate petrece o zi minunată. Avem şi cai din rasă pitică care pot fi călăriţi de copii şi unde fiica mea este vedeta. De foarte mică a început să-i călărească, iar acum ştie să facă tot felul de acrobaţii.”
„Azi nu mai poţi să-ţi faci planuri de viitor. E totul atât de nesigur. E greu să mai ai un vis. Deşi am 60 de ani, mă simt încă foarte tânăr, mai ceva ca unul de 40. Voi colabora cu producătorii de film şi televiziune, voi participa încontinuare la diferite reclame, voi avea grijă de animalele mele şi în primul rând de familie, la care ţin cel mai mult.”
„Parco Zoo delle Star” este situat în localitatea Aprilia, Via Lambro, 20
Andi Rădiu, corespondenţă din Italia










Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum