"Gestul lui Dan Cristian Popescu de a ni se alătura arată o situaţie clară: faptul că PNL, deşi este o forţă politică puternică, a cărui istorie l-a identificat cu dreapta luminată, perfect civilizată trăieşte o cumplită boală. Ceea ce s-a întâmplat astăzi prin prezenţa domnului Popescu alături de noi arată că PNL nu a pierdut resursa de înţelepciune politică,"a mai spus Ungureanu
UPDATE 14. 50: După discursul lui MRU, s-a interpretat imnul formaţiunii, compus şi interpretat de Mihai George de la Bere Gratis, iar Ungureanu a citit o rezoluţie prin care îşi exprima dorinţa de a adera la Partidul Popular European (PPE).
UPDATE 14. 25. Mihai Răzvan Ungureanu:
- Vă mulţumesc pentru încrederea acordată nu numai mie, dar în fiecare dintre membrii Partidului care are un viitor în ţara noastră: Forţa Civică
- Ne propunem foarte multe la câte probleme sunt în ţara noastră şi nu ne putem odihni
- Partidul are o echipă tânără, energică, nu ne pune deloc o sarcină uşoară înainte, ci dimpotrivă, pentru că e uşor să dezamăgeşti şi dezamăgirile , spre diferenţă de bucurii, dăinuie
- Nu vrem să dezamăgim. Sperm să oferim cetăţenilor României orizontul de speranţă şi prosperitate pe care îl aşteptăm.
- Dorim un stat care să fie al nostru, al cetăţenilor, nu un stat indiferent la grijile fiecăruia
- Vrem un stat care să ne facă demni, care să ne păstreze verticalitatea ţşi să nu ne oblige la compromis
- Vrem un stat în care antreprenorul să se simtă apărat şi să-şi vadă viitorul fără să fie ameninţa de oprelişti
- Vrem o fiscalitate predictibilă, care să nu îngroape mediul de afaceri, ci să-l ajute
- Dorim un sistem de asigurări sociale care să privilegieze meritul şi contribuţia
- Dorim un sistem de sănătate care să nu facă deosebire între cei care au şi cei care nu au
- Dorim o şcoala în care copiii să fie în primul rând învăţaţi să poată trece demni, cinstiţi prin viaţă, care să-i facă apţi să înţeleagă ce înseamnă educaţia modernă şi cât de mult contează educaţia în modul în care vor creşte mai departe astfel încât copiii noştri să spună: vreau aici să-mi fac un viitor, înainte de a se gândi să plece
- Vrem o ţară care să fie respectată aşa cum respectă ea însăşi toate angajamentele europene şi care să nu pună sub semnul întrebării apartenenţa la UE şi NATO
- Vrem o ţară care să-şi înţeleagă propria cultură ca parte a marii culturii europene
- Vrem o ţară în care politica să se regăsească în Parlament, acolo unde interesele nostre cer să se găsească o soluţie
- Vrem o ţară în care un partid precum Forţa Civică să poată contribui prin propriile idei la înnoirea vieţii politice din România
UPDATE 14. 20. În urma votului, MRU a devenit noul preşedinte al Forţei Civice, cu 947 de voturi pentru şi 7 împotrivă. Adrian Iuraşcu- prim-vicepreşedinte, Ştefan Pirpiliu- secretar general. Secretari generali adjuncţi au fost aleşi Gheorghe Moisescu şi Valentin Suvar, iar secretari executivi Despina Munteanu şi Denis Silviu Soare. Pentru funcţiile de vicepreşedinţi au primit votul Convenţiei Naţionale: Ion Bazac, Gabriel Biriş, Florin Bolchiş, Radu Botezatu, Sergiu Fendrihan, Ionaşcu Daniel Cătălin, Dănuţ Liga, Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Ioan Mircea Hâncu, Cristian Dan Popescu, Marian Săniuţă, Adrian Semcu, Smaranda Vornicu. Trezorier al PFC a devenit Sorin Pârcălabu.
UPDATE 13. 36. S-a trecut la vot. Printre candidaţii la funcţii în Partidul Forţa Civică se numără şi Ion Bazac, fost ministru al Sănătăţii în guvernarea PSD- PDL, Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 decembrie, care a intrat în greva foamei timp de 100 de zile pentru sensibilizarea clasei politice în direcţia susţinerii Legii Lustraţiei şi Legii crimelor comunismului şi Marian Săniuţă, fost ministru de Interne.
UPDATE 13. 18. Mihai Răzvan Ungureanu:
- Vă mărturisesc că am aşteptat acest moment cu multă emoţie, iar cuvintele pe care doresc să vi le adresez, pornesc de fapt, cu un salut: Dl. profesor Stanomir vă mulţumesc pentru tot ajutorul pe care mi l-aţi dat.
- Iniţiativa Civică a pornit din necesitatea de a transforma o simpatie într-un gest politic
- Forţa Civică demonstrează că nu există cetăţeni indiferenţi la felul în care este condusă o naţiune. Vă mulţumesc celor care aţi fost alături de mine şi sunteţi alături în continuare de Forţa Civică
- Doresc să mulţumesc militanţilor adevăraţi pe care un partid i-a strâns alături. Nu în număr stă puterea, ci în calitatea oamenilor care îi stau alături.
- Doresc să-i salut pe fraţii noştrii de peste Prut
- Le mulţumesc distinşilor reprezentanţi diplomatici veniţi azi pentru a asista la felul în care un partid îşi face loc şi creşte pe o scenă politică atât de agitată
- Cine suntem noi? Cei pe care unii îi consideră puţini, muţi şi surzi. Nu suntem puţini, suntem foarte mulţi, nu suntem muţi ci vicea noastră se va alătura oamenilor responsabili care vor ca România să fie ţara lor cu adevărat, nu suntem surzi pentru că auzim durerile românilor.
- Vă invit să veniţi în rândurile Forţei Civice pentru o Românie pe care dorim să o construim împreună
- Toţi cei care aţi venit aici inţelegeţi foarte bine libertatea atât de greu câştigată ca responsabilitate
- Nu avem voie să fim inerţi, să asistăm la modul în care o putere dezarticulată încearcă să nenorocească o ţară şi o naţiune
- Responsabilitatea noastră e de a sta împotriva celor care vor răul nostru
- Celui care munceşte să i se dea după merit, celui care nu poate să i se dea ocazia să muncească şi să se afirme, celor care nu pot, să le dam compasiune şi ajutor şi să avem grijă că munca e valoarea preţioasă la care cu toţii ţinem pentru că ea ne uneşte în aspiraţiile noastre politice
- Nu ne dorim doar prosperitate, nu ne dorim doar demnitate, desi stim foarte bine ca demnitatea fiecaruia se reflecta in demnitatea intregii comunitatii, nu dorim doar cinste, stiind ca cinstea fiecaruia garanteaza cinstea intregii comunicati, dorim sa putem schimba prezentul in asa incat sa avem cu totii viitor, sa nu mai fim o generatie de sacrificiu si nici copii nostri si nepotii nostri sa nu mai fie vreodata sacrificati pe altarul unor interese care nu sunt ale lor.
- Voi încerca să fiu cum speră mulţi. În spatele meu sunt peste 22 de ani de profesorat şi peste 14 ani de activitate administrativă în ţară şi în străinătate, zile întregi de muncă şi o forţă pe care o văd rezumată în numele partidului al cărui membru sunt
- Vă cer să investiţi încredere în echipa Forţei Civice.
UPDATE 13. 06. Dănuţ Liga: " Azi suntem martori ai unui proiect care se intitulează Forţa Civică. România se confruntă cu cea mai mare criză din ultimii 70 de ani, o criză a valorilor morale şi spirituale. Va trebui să punem accent pe familie, sănătate şi să nu uităm, nimic fără Dumnezeu".
UPDATE 12.40. Marian Săniuţă: " Viaţa politică actuală parcurge o etapă întunecată, a lipsei liderilor cu viziune. Este momentul ca acum, în cel de-al doisprezecea ceas să ne întrebăm: Este nevoie să facem ceva sau rămânem spectatori? Da este nevoie să facem ceva. Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu noi, atunci cine? Oamenii acestei ţări merită tot efortul şi toată dăruirea noastră. Să ne ajute Dumneazeu ca în decembrie să bem împreună cupa şampaniei victoriei noastre".
UPDATE 12. 35. Dan Cristian Popescu, fost preşedinte PNL sector 2: "Avem nevoie de un nou mod de a face politică. Avem nevoie de politici care să sprijine creşterea economică, ce pot fi doar de Dreapta. În România trebuie să învăţăm că statul nu este problema, ci soluţia. Ştim toţi că nu putem continua aşa., pentru că viitorul democratic al României este pus sub semnul întrebării . Avem nevoie de Revoluţia bunului-simţ, dar nu în sensul demagogic folosit de unii politicieni. Iar această Revoluţie, trebuie să fie a noastră, a politicienilor".
UPDATE 12. 20. Ştefan Pirpiliu: " Viitorul nostru îl scriu cei care reprezintă trecutul. Din acest motiv se întâmplă ca România să nu aibă viitor, ci doar prezent. Am decis să mă alătur efortului dlui, MRU săptămâna trecută. Noi toţi reprezentăm glasul majorităţii reduse la tăcere în ultimii ani. Aici au venit cei care au curaj, care privesc spre viitor. Reprezentăm puterea Forţei Civice, trebuie să arătăm tuturor că România are resurse, democraţie şi Forţă."
UPDATE 12. 14. Ion Bazac: "Speranţele mele, aşteptările mele referitoare la viitorul României nu sunt reprezentate de cei care fac astăzi politică. De prea multă vreme şi eu, şi alţii ca mine, nu mai avem cu cine vota. Oamenii care plătesc taxe sunt prizonierii celor care trăiesc din bugetul de stat. România are nevoie de un nou proiect naţional, un proiect al speranţei".
UPDATE 12.08. Se prezintă candidaţii la funcţiile din partid. MRU a fost aplaudat în picioare de către candidaţi.
- Mihai Răzvan Ungureanu, preşedinte
- Adrian Stefan Iuraşcu, prim-vicepreşedinte
- Stefan Pirpiliu, secretar general
- Gheorghe Moisescu, scretar general adjunct
- Valentin Suvar, secretar general adjunct
- Despina Munteanu, secretar executiv
- Silviu Denis Soare, secretar executiv
- Vicepreşedinte: Ion Bazac, Gabriel Biriş, Bolchiş Florin, Radu Botezatu, Sergiu Fendrihan, Ionaşcu Daniel Cătălin, Dănuţ Liga, Teodor Mărieş, Ioan Mircea Pândru, Dan Cristian Popescu, Marian Săniuţă, Adrian Semcu, Smaranda Vornicu.
- Trezorier: Pârcălabu Sorin
UPDATE 11.50: Deputatul Ştefan Pirpiliu prezintă modificările din statutul Partidului Forţa Civică. Printre acestea, se specifică faptul că, calitatea de membru al FC se poate pierde în urma unui verdict de colaborare cu Securitatea, dar şi în cazul unei condamnări definitive.Structura partidului este constituită din: preşedinte, vicepreşedinţi, prim- vicepreşedinte, secretar general, secretar executiv, secretar adjunct, secretari regionali, preşedinţi ai organizaţiilor interne, trezorier. S-a supus la vot aprobarea noului statut al PFC, dar şi regulamentul. Acestea au fost adoptate.
UPDATE 11. 25: Adrian Iuraşcu, actualul preşedinte al Forţei Civice prezintă ordinea de zi: prezentarea raportului de activitate de la înfiinţare din 2008 şi 2012, prezentarea Statutului, a Regulamentului de funcţionare şi alegerea noii conduceri a PFC. Acesta a declarat că Forţa Civică nu va primi membri "certaţi cu legea" şi nici baroni locali. Acesta a mai adăugat că membrii din conducerea partidului vor fi verificaţi de CNSAS. "Rolul Forţei Civice este acela de a trimite în opoziţie USL pentru încă opt ani de zile", a mai spus acesta. ,,Sigur că democraţia înseamnă alternanţa la putere, am văzut însă şi a avut loc alternanţa la putere şi este bine pentru că am văzut, oameni buni, de ce sunt capabili aceşti oameni în trei luni de zile. Ne-au adus în fruntea ştirilor pe toate agenţiile de presă. România a ajuns să fie cobaiul Europei, să se îndoiască toţi aliaţii noştri de loialitatea noastră, să se întrebe, mai venim în Europa cu scutul anti rachetă? Semnale s-au dat foarte clar, astea au fost vorbele actualilor lideri care conduc România”, a mai spus Iuraşcu.
UPDATE 11.20: A început Convenţia Naţională a Partidului Forţa Civică. În sală a intrat, alături de Mihai Răzvan Ungureanu şi deputatul Ştefan Pirpiliu. Convenţia a început prin intonarea imnului României.Moderatorul evenimentului este Liana Stanciu. La eveniment sunt prezenţi şi mai mulţi ambasadori.
UPDATE 1: Proaspăt demisionarul din PNL, Dan Cristian Popescu a confirmat, pentru pesurse.ro că se va înscrie în Partidul Forţa Civică, împreună cu alţi tineri liberali. "Sute de tineri liberali vor intra azi în Partidul Forța Civică condus de Mihai Răzvan Ungureanu", a declarat Popescu.
Candidaţii pentru conducerea Partidului Forţa Civică sunt:
- Mihai Răzvan Ungureanu, preşedinte
- Adrian Stefan Iuraşcu, prim-vicepreşedinte
- Stefan Pirpiliu, secretar general
- Gheorghe Moisescu, scretar general adjunct
- Valentin Suvar, secretar general adjunct
- Despina Munteanu, secretar executiv
- Silviu Denis Soare, secretar adjunct
- Conducerea Forţei Civice va cuprinde şi 13 vice-preşedinţi. Pentru funcţiile de vicepreşedinte candidează, printre alţii, şi fostul ministru PSD al Sănătăţii Ion Bazac, fostul deputat PDL Dan Liga, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, fostul lider al PNL Sector 2 Dan Cristian Popescu, fostul deputat PSD Marian Săniuţă.
"Am anunţat cu ceva timp înainte că Iniţiativa Civică de Centru Dreapta îşi alcătuieşte propria expresie partinică, nefăcând din aceasta o modalitate de a trece ICCD într-un plan secundar. Dar avem nevoie ca principiile noastre, ideile noastre, modul în care înţelegem să contribuim la guvernarea ţării când acest lucru se va impune să poată fi susţinute de un argument partinic puternic", a spus fostul premier.
Întrebat în urmă cu câteva zile, dacă este membru al Partidului Forţa Civică, Ungureanu a evitat să dea un răspuns clar. Liderul ICCD nu a precizat dacă va candida pentru o funcţie de conducere la nivelul partidului.
În interviul acordat Evenimentului Zilei, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că pentru a participa la formarea alianţei de centru-dreapta anunţată, Iniţiativa Civică are nevoie de un partid politic, pentru că o alianţă electorală nu poate lua naştere decât între partide.
"Iniţiativa Civică de Centru Dreapta şi-a croit propriul proiect politic care se numeşte partid politic, cum – contează mult mai puţin în acest moment, dar este vehiculul prin care Iniţiativa poate participa la închegarea acestei platforme, o alianţă electorală neputând lua naştere decât între partide conform legii", a afirmat Ungureanu.
De altfel, pe pagina sa de Facebook, MRU a scris că nu intenţionează să transforme ONG-ul pe care îl conduce într-un partid politic, ci îl va dota cu o formaţiune politică. Ungureanu a adăugat că membrii Iniţiativei Civice nu vor putea candida la alegerile parlamentare din partea alianţei politice de centru-dreapt









Spune-ţi părerea!
nu vedeti fraierilor ca intai isi impart ciolanul intre ei si pe urma prostimea doar ca membri cotizanti :))
sint din judetul Cluj i-mi place de forta civica si a-si vrea sa ma inscriu in partid ,daca cineva ma poate indruma la cineva din judet . cu stima Vasile N
p.s lasati un mesaj cum sa va contactez
DA CA SIBIAN MA CONSIDER DEJA MEMBRU AL PARTIDULUI,SA NE COMUNICATI PE e-mail UNDE SE VA AFLA SEDIUL IN SIBIU PENTRU A MA INSCRIE,FACETI VA ROG APEL LA MASS MESIA SA COMUNICE IN FIECARE JUDET SEDIUL VETI AVEA DOMNULE UNGUREA IN TREI LUNI PESTE 30% sondaj VA SIGUR CA DACA VETI MERGE CU ALESII DIN CONGRES VETI CASTIGA,SUNT SIGUR CA LA REFERENDUM SA FURAT VOTURI.SUCEES LA ALIANTA CIVICA DE DREAPTA UNDE DEJA MA CONSIDER MEMBRU.
Javrele USL au furat 1500000 de voturi la referendum,gîndiți-vă cît au furat la locale.
Ai dreptate, insa acum e prea tarziu.
Stiu destule despre Emanoil Gojdu, insa cu badaranii nu discut. Red wall
Dar Base a scos de la muzeu si a conectat la internet masina de propaganda a lui Ceasescu ?
@ Red Wall
Referitor la presupusa origine evreiasca a lui \"MRUtecila\" :
Poate stii, ca un alt diplomat ilustru al Romaniei, Lucian Bogdan Aurescu (actual secretar de stat in Guvernul Ponta) este evreu, avand merite incontestabile in castigarea, la Curtea Internationala de la Haga, a litigiului cu Ucraina,privind dreptul suveran al Romaniei de exploatare a suprafetei de 9.7OO kmp din platoul Marii Negre.
Cum e cu alogenii din politicile romanesti ? Avem evrei rai si evrei buni ?
Si nu doreste sa ajunga presedintele sau prim ministrul Romaniei.. Da, sunt romani buni si rai, cehi buni si rai, vietnamezi buni si rai, polinezieni buni si rai, chlileni buni si rai, si, chiar, si evrei buni si rai.
De acord cu tine, oamenii trebuie judecati dupa faptele si nu dupa originile lor.
In privinta dorintei cuiva de a ajunge presedinte (sau parlamentar,primar,etc.) intr-un stat de drept toti cetatenii sunt egali,fara privilegii si fara discriminari (art.16 din Constitutie) toti avand si dreptul de a alege si de a fi alesi (art.36-37) iar ca prim-ministri am avut din toate natiile ! (Petre Roman evreu, Nastase cu nevasta evreica, Tariceanu semigrec, si altii ale caror origini nici nu s-au mai cercetat, neavand relevanta.)
Si nici nu am vorbit de suspiciunile de origini si inrudiri tiganesti ale numerosilor inalti demnitari ai Romaniei, pe deplin explicabile intr-o tara cu peste doua milioane de rromi, avand si acestia drepturi egale de a accede la orice functie in stat !
are importanta culoarea pisicii, ci daca prinde soareci. Ntz!
Bai ungurene ,lasa-te ,baiatule ,de partidul asta de adunatura,lasa-te de politica ,in general, nu simti ca duhnesti a cacatul lui basescu !? Du-te ,baiatule, la catedra. Ti-ar sta mai bine ,chiar daca le vei impuia studentilor mintile ,cu minciunile si gogosile cu care ti-ai lansat partidul de adunatura.
profesore învațăl mai bine pe Tonta cu se plagiază la Spiru Hariet, lingau,pupcurist usl.
Asa-i romanul: cum apare unul mai destept si care vrea sa faca ceva, sar din boscheti alti zece sa-i puna bete-n roate,sa-i gaseasca nod in papura si,in cele din urma, sa-l anihileze.Si atunci,de ce sa ne miram ca suntem codasii Europei?Eu nu ma mir.
Incep denigrarile,rastalmacirea oricarui cuvant pe care-l va scoate MRU,ii vor lipi pe frunte toate relele din lume,vor gasi ca e vandut ungurilor,evreilor,americanilor,germanilor,ca le-a promis tuturor acestora ca le va da Romania s-o exploateze cum vor ei si cate si mai cate.Javrele din partidele incompatibile cu Forta Civica vor da drumul cainilor de paza sa scormoneasca la radacina fiecarui fruntas al noului partid.Trebuie sa se astepte la tot ce este mai rau.In aceste conditii este de datoria intelectualitatii si a marilor oameni de cultura sa raspunda cu calm tuturor atacurilor murdare de care este in stare masinaria de tip kaghebist a dusmanilor de profesie.
Doresc succes noului partid in frunte cu MRU.
Traiasca Forta Civica.
profesore baga mare ca felix are mare nevoie.Dupa o viata de slugarnicie nu ai dreptul decat de amanca in continuare RAHAT.LA MAI MULT.
Comandor Lulu Taran:Domnule MRU,in noiembrie 1989,la lucrarile ultimului Congres al PCR,scandati:CEAUSESCU,ROMANIA,STIMA NOASTRA SI MANDRIA...
MRU:Am purces....
CLT:Ce simteati in acele momente,alaturi de Nicolae Ceausescu?
MRU:Este un silogism...
CLT:Cum v-ati transformat dintr-un om de stanga,membru al CC al UTC,intr-un om de dreapta?
MRU:Fortuit
CLT:Ce a recomandat-o pe sotia dumneavoastra sa fie sponsorizata de OMV?Este vreo legatura intre functia de director al SIE,pe care o detineati si sponsorizarea OMV pentru Daniela Ungureanu?
MRU:Salutar
CLT:Domnule MRU ce este HG?Intreb pentru ca si guvernul Romaniei pe care il conduceti a emis o HG in legatura cu universitatea de la Targu-Mures...
MRU:Va rog sa-mi spuneti pluralul de la Iasi...
CLT:Domnule MRU,HG este un act administrativ de autoritate,care se emite pentru organizarea legii,in speta,legea Invatamantului.HG nu poate adauga nimic la lege,nu poate modifica legea...
MRU:Este alt silogism...
D-le MRU , ca tot ce pare altceva decat este , va urez din toata inima SUCCES . Am o nelamurire totusi .Mult tranbitata importanta a votului MEU este anihilat de traseismul politic combatut chiar de Dv. Acum vad ca va folositi de acelas procedeu !? . Nu vedeti ca va deziceti ? PACAT
....utecila a luat PAPIONUL lui pata si al filozofului !!!
....utecila ai intrat in RAHAT si de acolo n-o sa mai iesi !!!
Carnatule, pacat ca murdaresti numele unui mare sportiv. Tu esti doar un biet...
Jos labele de pe MRU putoare!
HUN-GURENEEEEEEE,VEZI BA BHOU LU KIORUTRADATORUGHAOZZARULACHEU CA AI MAI MULTE FUNCRII DE CONDUCERE DECAAT GIOARSSE VOPSITE PORTOCALIU LA PARTIDUL TAU DE O%!!!HAHAHA,IA-L BA BHOULE SI PE GHAOZZAR LA TINE,SI PE EBA BAAAAAAAAAAA,LA SAPUN
Traiasca Forta Civica,traiasca Ungaria Mare
Bai SECURISTULE, cu basescu am trait BINEEEEEE,dar cu TINE o sa ne ia DRACU de tot ,ca-ti fug OCHII aia STICLETI,ca la IEPURE.Esti un SLUGOI de-al LASULUI.Ce i-ti mai place si tie PUTEREA ,ai mostenit-o de la IMPUSCATUL , hotomanule .Ce PROSTI ne credeti VOI,dar mai stii, poate va iese ,tradatorilor.SAPATI,SAPATI,ca multi PROSTI are aceasta TARA,si de aceea are CONDUCATORII pe care ii MERITA.I-ti urez \" SUCCESURI\"
TRAIASCA TRAIAN BASESCU:UN DEMOCRAT AUTENTIC,UN POLITICIAN EXTREM DE INTELIGENT SI CEL MAI RESPONSABIL PRESEDINTE AL ROMANIEI DIN TOATE TIMPURILE !!!!!!!!! A fost si este singurul PILON al Democratiei si al Statului de Drept !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Traiasca n asulllll, LASUL am vrut sa spun ca acum JOACA in liga lui MITICA , pentru ca a castigat MECIUL cu POPORUL ROMAN la MASA VERDE.Dar va asigur ,ca in curand v-a RETROGRADA si da AICI. \"SUCCESURI \", UNGURENII mei.
ESTE FILMAT LIVE DE LA CONGRESUL PARTIDULUI FORTZA CIVICA: ESTE CLAR UN PARTID_DE_IDIOTI SADEA. PRIVITI SI VA MINUNATI!
ESTE FILMAT LIVE DE LA CONGRESUL PARTIDULUI FORTZA CIVICA: ESTE CLAR UN PARTID_DE_IDIOTI SADEA. PRIVITI SI VA MINUNATI!
ESTE FILMAT LIVE DE LA CONGRESUL PARTIDULUI FORTZA CIVICA: ESTE CLAR UN PARTID_DE_IDIOTI SADEA. PRIVITI SI VA MINUNATI!
ESTE FILMAT LIVE DE LA CONGRESUL PARTIDULUI FORTZA CIVICA: ESTE CLAR UN PARTID_DE_IDIOTI SADEA. PRIVITI SI VA MINUNATI!
ESTE FILMAT LIVE DE LA CONGRESUL PARTIDULUI FORTZA CIVICA: ESTE CLAR UN PARTID_DE_IDIOTI SADEA. PRIVITI SI VA MINUNATI!
ESTE FILMAT LIVE DE LA CONGRESUL PARTIDULUI FORTZA CIVICA: ESTE CLAR UN PARTID_DE_IDIOTI SADEA. PRIVITI SI VA MINUNATI!
ESTE FILMAT LIVE DE LA CONGRESUL PARTIDULUI FORTZA CIVICA: ESTE CLAR UN PARTID_DE_IDIOTI SADEA. PRIVITI SI VA MINUNATI!
ESTE FILMAT LIVE DE LA CONGRESUL PARTIDULUI FORTZA CIVICA: ESTE CLAR UN PARTID_DE_IDIOTI SADEA. PRIVITI SI VA MINUNATI!
blestematii de usl stalinisti,sunt absolut puscariabil-
nu mai un papagal de la WC3 poate s-ă borasca asemenea lături.
Ungureanu este mamaliga cu ochi.Nu are spirit de lider.
baa io-ane esti tembel...-maamliga a fost si este hrana de baza a Romaniei,asa ca si MRU =SALVAREA ROMANIEI !!! acum stii ioane?
ioane tot ce putea creierul matale ai dat astazi.poti fi linistit,esti in medie cu ceilalti usl,adica DOBITOC.As preciza ca voi nu sunteti una si acelasi cu cei 5000000 de romani onesti care au votat impotriva lui Basescu datorita minciunilor voastre,voi sunteti SLUGOII LUI felix,MANIPULATORII,MANCATORII DE KK,cei ce profita de pe urma mintirii alegatorilor vostri.
sie tie baiatule,agitatie mare pe la voi,avea dreptate felix,este periculos,este la35 si trebuie sa-tispun dobitocule FARA VOTUL TAU MAI CRESTE
Ma mir totusi ca v-ati ales presedinte moldovean ... , filozof-istoric, ca Basescu l-a pus seful SIE, ce valente in domeniu poate avea un filozof-istoric?
Moldovenii, in general, nu exceleaza nici in munca, nici in inteligenta ...
Bai SECURISTULE, cu basescu am trait BINEEEEEE,dar cu TINE o sa ne ia DRACU de tot ,ca-ti fug OCHII aia STICLETI,ca la IEPURE.Esti un SLUGOI de-al LASULUI.Ce i-ti mai place si tie PUTEREA ,ai mostenit-o de la IMPUSCATUL , hotomanule .Ce PROSTI ne credeti VOI,dar mai stii, poate va iese ,tradatorilor.SAPATI,SAPATI,ca multi PROSTI are aceasta TARA,si de aceea are CONDUCATORII pe care ii MERITA.I-ti urez \" SUCCESURI\"
... In discutii cu straini, toti presedintii nostri zic YES,YES,YES, fara sa inteleaga ca, pentru ei, noi suntem tiganii Europei ... pe vremuri le mai exportam ceva produse agricole sau industriale, acum, ...
Bai fleoarta ce tot spui ca nu exportam.Se exporta urmatoarele produse:
-tigani,hoti ,violatori,prostituate pe care UE ne indemna s-i integram acu citiva anisori.
-medici,profesori,creiere tinere pentru NASA
-zidari,muncitori necalificati ....
jos mafia usl,ciuma rosie mosc-vita
Mai ar fi ramas sa le dam rahatul nostru, sa-l proceseze si sa si-l valorifice ...
Iasi-ul era vadul evreilor. Acolo se dezvoltasera cel mai bine ...
Ca sef SIE, trebuie sa spionezi tehnico-stiintific, economic ... ar trebui un inginer totusi ...
Tu chiar crezi ca astia spioneaza ceva? Poate pe dragnea / ponta si pe nastase. Si mai mult stintifico-fantastic decat tehnico-stiintific..
fara doar si poate, MRU va fi urmatorul presedinte al Romaniei..
este inteligent, are prestanta..(Antonescu este un biet ghiolban de Niculitel , vorbeste engleza cu mainile , il strange costumul si se balbaie in fata FMI-ului- e timid, dragutzul)
Ca Presedinte, nu m-as baga sa intampin FMI-ul. Cu ei trebuie Guvern-ul sa se descurce, el nu poate guverna fara sa se imprumute ... si fara sa fie sfatuit din afara. Guvernul negociaza cu camatarii nu Presedintele. Presedintele il poate destitui, daca exagereaza in indatorit tara ...
Engleza cursiva iar, nu mi se pare foarte importanta. Utilizezi translator pentru a pricepe toate nuantele discutiei ...
absolut de acord cu remarca ta...
numai ca Antonescu s-a dat in stamba, a incercat sa-si depaseasca atributiunile ca interimar si a dat cu mucii'n fasole..de unde reiese ca e incompetent..limpede..
apoi, atitudinea aia de slugarnic...de popa cand vorbeste..mersul ala idiot de om timorat ...brr. cum isi aranjeaza parul ca o fata mare..wew!
concluzie: individul nu are stofa de prezidentiabil..
Ca fetita, iti dau dreptate. Credeam ca esti barbat ...
Cine e MRU ?!
A ! Baiatul ala cult si telectual care se rastea la babele de 80 de ani asta iarna ca nu ies la curatat zapada !
Da,da ! Nici sulea spatarul nu-l alege ! Poate ceva cu zece la minus unu !
Pai si atunci, hai sa-l punem pe GiBi presedinte! BECALI ba! BE-CA-LI! Nu stie engleza, nu negociaza cu FMI (decat daca ii dau jucatori) si din cand in cand, mai destituie guvernul, ca si cum ar fi antrenorul de la steaua!
Bai SECURISTULE, cu basescu am trait BINEEEEEE,dar cu TINE o sa ne ia DRACU de tot ,ca-ti fug OCHII aia STICLETI,ca la IEPURE.Esti un SLUGOI de-al LASULUI.Ce i-ti mai place si tie PUTEREA ,ai mostenit-o de la IMPUSCATUL , hotomanule .Ce PROSTI ne credeti VOI,dar mai stii, poate va iese ,tradatorilor.SAPATI,SAPATI,ca multi PROSTI are aceasta TARA,si de aceea are CONDUCATORII pe care ii MERITA.I-ti urez \" SUCCESURI\"
Romanii sunt cam unici si tampitei.
Fac alegeri dupainteresul personal, haine, mers, inaltime, riduri, vorbeste frumos, ochelari, nevasta-sa ...
Bai SECURISTULE, cu basescu am trait BINEEEEEE,dar cu TINE o sa ne ia DRACU de tot ,ca-ti fug OCHII aia STICLETI,ca la IEPURE.Esti un SLUGOI de-al LASULUI.Ce i-ti mai place si tie PUTEREA ,ai mostenit-o de la IMPUSCATUL , hotomanule .Ce PROSTI ne credeti VOI,dar mai stii, poate va iese ,tradatorilor.SAPATI,SAPATI,ca multi PROSTI are aceasta TARA,si de aceea are CONDUCATORII pe care ii MERITA.I-ti urez \" SUCCESURI\"
Dupa ce va alegeti presedinte, il prezentati frumos cetatenilor cu CV-ul precum si media generala din timpul studiilor!
Altfel, ne trezim iar cu vreun bou ca Antonescu: birepetent, absolvent cu ~5 si fara logica ... cu 7.4 mil. de \"cersetori\" in culul lui ...
UTC-istii de ieri DREPTACII de maine.
Forza, Ciuvica!
Va roade pe toti, obezilor? Ca nu are mamele, ca voi?
Bai SECURISTULE, cu basescu am trait BINEEEEEE,dar cu TINE o sa ne ia DRACU de tot ,ca-ti fug OCHII aia STICLETI,ca la IEPURE.Esti un SLUGOI de-al LASULUI.Ce i-ti mai place si tie PUTEREA ,ai mostenit-o de la IMPUSCATUL , hotomanule .Ce PROSTI ne credeti VOI,dar mai stii, poate va iese ,tradatorilor.SAPATI,SAPATI,ca multi PROSTI are aceasta TARA,si de aceea are CONDUCATORII pe care ii MERITA.I-ti urez \" SUCCESURI\"
Băi ce băiat mişto, şi dăştept - pe deasupra !
Îl are la partid şi pe Edomnd Tălmăceanu...
Băi ce echipă \"tare\", pe bune ! Ăştia \"câştigă\" sigur alegerile în decembrie 2012.
Vai ce distracţie vom avea în ajun de sărbători !
...
Penibili sunt oamenii aceştia...
Mă rog, Edmond, oricum nu contează..
pai il are si pe Bazac ministru dealer de masini de mafioti, Ferari...
este greu de precizat cand vor fi capabili sa accepte si un nou partid.
...eu cred ca romanii pot accepta un nou partid dar va fi cam greu cind vad acolo bazac si alti ''fosti'''sau actuali membrii mascati ai comunistilor, chiar ca le va fi cam greu sa accepte...alt partid cu aceeasi oameni e o chestie cam greu de inghitit...parerea mea...
\"DRAGI\" USL-ASI SI CACARAU ... PUTETI SA VA DATI CU DOSUL DE PAMINT SI SA FACETI SPUME SI CLABUCI, ... MIHAI RAZVAN UNGUREANU, O SA FIE URMATORUL PRESEDINTE AL ROMANIEI !!! SPOR, LA FULARIT !!!
Bai SECURISTULE, cu basescu am trait BINEEEEEE,dar cu TINE o sa ne ia DRACU de tot ,ca-ti fug OCHII aia STICLETI,ca la IEPURE.Esti un SLUGOI de-al LASULUI.Ce i-ti mai place si tie PUTEREA ,ai mostenit-o de la IMPUSCATUL , hotomanule .Ce PROSTI ne credeti VOI,dar mai stii, poate va iese ,tradatorilor.SAPATI,SAPATI,ca multi PROSTI are aceasta TARA,si de aceea are CONDUCATORII pe care ii MERITA.I-ti urez \" SUCCESURI\"
SI \"forta SILNICA\"SE UMPLE DE traseisti????ce cauta jarteaua psd, saniuta m.?????!!!
...acest partid se va duce de ripa din cauza infiltratilor si a traseistilor-bazac a facut politica dezastruoasa a pdsr in sanatate, altii la fel-deci? ce manageriat si expertiza are bazac? si tariceanu a vindut masini si a fost tot un dezastru-mai mare sau mai mic...mai lipseste sova si banicioiu ca si ei au expertiza!
....poate lipsesc de acolo cotoi, riti, eba, boooureanu si turcana si alti tineri de nadejde care inca n-au ajuns la CASCAVELA asa cum vor ei !!!
pe traseisti, MRU numai i-a gadilat--Oricum,numai MRU poate si are curaj sa-i rascoleasca pe corupti--Dorim Domnului Mihai Razvan Ungureanu ,sanatate si putere si succes-- suntem alaturi !!!!(fam mea)-
Ori care om cu un trecut curat,cu expertiza profesionala certa, indiferent din ce partid a facut parte si unde a fost dezamagit in asteptarile lui, ori care om este dornic sa faca ceva si pentru tara lui,poate sa devina o speranta pentru tanara formatiune politica.Aceasta este parerea mea si cum speranta nu trebuie sa piara si eu imi pun speranta in PFC.
da
ori si care..... mama ei de gramatica...
Vrei să fii miliardar...Ce este Partidului Forţa Civică...?
1.Un ONG
2.Un partid legionar
3.Pilea p u l i i
.
jos mafia uslabarii stalinistii !
li tru ta nici de aia piele nu ai-un nimic...in chi lotzi.
Bai SECURISTULE, cu basescu am trait BINEEEEEE,dar cu TINE o sa ne ia DRACU de tot ,ca-ti fug OCHII aia STICLETI,ca la IEPURE.Esti un SLUGOI de-al LASULUI.Ce i-ti mai place si tie PUTEREA ,ai mostenit-o de la IMPUSCATUL , hotomanule .Ce PROSTI ne credeti VOI,dar mai stii, poate va iese ,tradatorilor.SAPATI,SAPATI,ca multi PROSTI are aceasta TARA,si de aceea are CONDUCATORII pe care ii MERITA.I-ti urez \" SUCCESURI\"
O vaca rujata si fardata tot vaca ramane oricat ruj si fard ar folosi. Asa si accesul si succesul pe termen lung in politica al lui utecila si al forţei civice din birtul comunal .
Domnu Secu Ungureanu,ce \"sanse\" avem noi romanii din Ardeal sa \"invatam\" limba MAGHIARA???60..80..90%???
ciuma rosie usl-kgb,trebuie starpita de aceasta boala incurabila,moscvita-
...cum sa facem asta, daca eu vreau sa votez impotriva ciumei rosii si mi se ofera alternativa bazac si altii ca el, oameni care si-au dovedit aderenta la ideile de extrema stinga-chiar daca aparent fac afaceri capitaliste?