Centrul va fi dat în folosinţă în septembrie 2013 şi “adio mailuri private, mesaje telefonice sau pe internet, adio secrete diplomatice, financiare, militare, în principiu, adio orice intimitate!”, după cum notează presa americană. "Mamutul" construit de NSA va fi umplut cu servere, experţi în spionaj informatic şi gardieni înarmaţi.
Cuvântul “confidenţial” nu va mai exista
„Oricine în lume are un mijloc de comunicare poate deveni ţinta”, au declarat surse din cadrul proiectului. “Centrul Utah”, “Uriaşul”, “Mamutul” sau “Proiectul Bluffdale” - aşa cum a fost denumit central de spionaj gigant, este considerat “copilul” lui Bush, din 2003, şi încă de la început a fost considerat de către organizaţiile neguvernamentale americane că încalcă drepturile cetăţeneşti. De aceea s-a construit în cel mai mare secret, dar cu timpul secretul a fost aflat de către presă, din diverse surse. Motivul oficial al unei asemenea investiţii este prevenirea atacurilor teroriste.
După atacurile din 11 septembrie 2001, s-a spus că tocmai tehnologizarea în detrimentul contactului om la om a dus la eşecul serviciilor secrete în prevenirea unor astfel de acte. O sursă din cadrul “Proiectului Bluffdale” a declarat sub protecţia anonimatului că “acest uriaş centru este specializat în primul rând pe spart coduri”. Dacă ar fi vorba despre coduri militare, nimeni nu s-ar îngrijora, dar analiştii din domeniul economiei se tem că este vorba şi de coduri de transmitere a informaţiilor financiare, ale tranzacţiilor de pe pieţele de capital, ale înţelegerilor şi contractelor de afaceri. “Cuvântul confidenţial nu va mai avea aplicabilitate practică”, spun sursele.
Zeci de yottabiţi
În septembrie 2013, NSA va putea înmagazina la baza din Utah zeci de yottabiţi de date (1 yottabit = 100.000.000.000.000.000.000.000 biţi). Prin comparaţie, analiştii Cisco estimează că traficul total pe internet va ajunge în 2015 la 966 de exabiţi pe an (1 milion de exabiţi = 1 yottabit), iar fostul CEO al Google Eric Schmidt a apreciat că ştiinţa omenirii de la începuturi şi până în anul 2003 poate fi înmagazinată în 5 exabiţi de informaţie electronică.Folosind alt termen de comparaţie, fiecare yottabit de informaţie stocat de centrul din Utah va reprezenta echivalentul a 500.000.000.000.000.000.000 pagini de text.
Datele stocate vor fi însă mult mai vaste decât cele aflate la dispoziţia utilizatorilor de internet. NSA este interesată de aşa-numitul "web invizibil", respectiv datele care nu pot fi accesate de publicul larg. "Internetul invizibil" cuprinde în special documente secrete, comunicaţii protejate prin parole şi secrete militare. Centrul de la Utah va fi alimentat zilnic cu informaţii transmise prin mai multe canale şi care vor proveni atât de la specialiştii NSA, cât şi de la alte instituţii, precum Casa Albă, Pentagon sau CIA.









Spune-ţi părerea!
MEDICAMENTE ... MEDICAMENTE ...
Sunt curios cum vor reusi sa decripteze o cheie de 512 biti. Daca folosesc metoda fortei brute nu vor reusi sa sparga nici macar o cheie pana la sfarsitul civilizatiei umane. Iar daca tinem cont ca sunt sisteme de transmisie criptata care isi schimba cheia la fiecare secunda sau mai des, nu cred ca au prea mari sanse sa decripteze ceva protejat de un sistem de securizarea comunicatiei cu pretentii cat de cat.
Inca o observatie: calculand dupa numerele date in articol, o pagina de text ar trebui sa aibe 63 de caractere. Pai si intr-un rand sunt mai multe caractere ...
Mi se pare destul de superficial articolul, scris mai mult pentru necunoscatori, numai bun pentru a dezvolta teorii conspirative ...
Singuri si tristi? Postati mesaje pe forumuiri, astfel pentru scurt timp veti uita de ...
Ceea ce indeobste numim realitate istorica este un fenomen care se desfasoara pe doua planuri. Primul plan este cel vizibil, la indemana oricarui om care iese pe strada sau acceseaza televiziunile si Internetul.
Nu este decat varful aisbergului. Cel de al doilea plan este nevazut pentru cei multi. In aceasta dimensiune ascunsa se pune la cale insasi viitorul lumii. Autorii? Un grup ocult care vegheaza destinele omenirii de mii de ani. Cei care au auzit de ei, le spun Illuminati…
Ceea ce indeobste numim realitate istorica este un fenomen care se desfasoara pe doua planuri. Primul plan este cel vizibil, la indemana oricarui om care iese pe strada sau acceseaza televiziunile si Internetul. Nu este decat varful aisbergului.
Cel de al doilea plan este nevazut pentru cei multi. In aceasta dimensiune ascunsa se pune la cale insasi viitorul lumii. Autorii? Un grup ocult care vegheaza destinele omenirii de mii de ani. Cei care au auzit de ei, le spun Illuminati…
Inchipuie-ti, fie chiar pentru o clipa, ca tot ce stii despre realitatea inconjuratoare e un mare fals. Ca mare parte din ceea ce serveste Mass-Media sunt minciuni si manipulari grosolane.
Ca tot ce se spune \"liber\" nu este decat rezultatul unui fals care izvoraste dintr-un lung sir de minciuni oficiale. Poate nu este adevarat, poate ca totul nu este decat o simpla conceptie conspirationist-alarmist-apocaliptica, la mare moda in aceste vremuri. Dar daca este adevarat?
In acest caz, vei descoperi incetul cu incetul ca \"Puterea\" acestei lumi nu este aceea pentru care se bat in prezent Statele Unite, Rusia, Japonia, U.E. Toate aceste puteri economice si militare nu sunt decat niste piese de joc, manuite din umbra de adevaratii stapani ai planetei.
De acolo, din anonimatul Intunericului, ei leaga si dezleaga mersul lucrurilor. De la cel mai inalt nivel imaginabil al puterii, acest for necunoscut celor multi guverneaza aproape nestingherit. Ei fac legi si revolutii, ei instaureaza guverne, ei hotarasc ce tari dispar pentru ca altele sa le ia locul.
Ei \"fabrica\" noi ideologii si chiar religii. Se spune ca ei au creat oranduirea capitalista, tot ei au creat-o si pe cea comunista. Au eliminat comunismul din istorie ca pe o masea stricata atunci cand au considerat ca nu mai corespunde cu planurile lor. Ei fauresc tratatele militare si economice internationale, ei schimba regimuri politice si presedinti de state, ca pe niste simple piese uzate ale unei masini.
Pentru ei, Lojile Masonice de orice rit, N.A.T.O., Grupul Bilderberg, O.N.U., Comisia Trilaterara, defuncta U.R.S.S. si alte organizatii pe care le-am vazut sau le vedem inca defiland pompoase la televizor, nu sunt altceva decat \"terenul de lucru\" al stapanilor din umbra.
Despre identitatatile si nationalitatile Illuminatilor nu se cunosc decat foarte putine lucruri, dupa cum este usor de banuit. In schimb planurile lor devin vizibile pe masura ce \"valul\" de pe ochii celui care vrea sa afle Adevarul, este ridicat in egala masura de setea cunoasterii si de dorinta de a fi cu adevarat liber.
Puterea lor este cu adevarat mare si temuta de oricine ajunge sa afle cate ceva despre ei. De-a lungul mileniilor, au desavarsit arta conspiratiei pana aproape de piscul perfectiunii. Proba de nestirbit a Timpului le-a slefuit politica in patru mari directii, simple si greu de contracara:
1.Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator.
2. Nu apar niciodata in vazul tuturor.
3. Finateaza toate partile implicate in conflict.
4. Trec intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor.
Totusi, succesul lor mondial nu se bazeaza pe politica lor inteligent - diabolica, cat pe inertia si superficialitatea marilor mase de oameni din intreaga lume, care inghit tot ce li se serveste drept viata zilnica si realitate palpabila. Mase de oameni care se lasa docil conduse precum o turma de oi de peste 6 miliarde de capete... Li se spune Illuminati, dar nu va ganditi ca vreunul dintre ei a atins Iluminarea spirituala. Nici pe departe.
Termenul le-a fost atribuit mai degraba din frica si obedienta. Nu apar niciodata in mass-media mondiala din simplul motiv ca ei o detin si o controleaza. Daca vine vorba despre ei, acesta se face intr-un context pozitiv sau cel mult neutru.
Averile lor sunt incredibile, intregul sistem bancar mondial este la picioarele lor. Milionarii din topurile \"Forbes\" nu sunt decat niste simpli baieti de mingi pe langa cei care detin adevarata putere consolidata prin sume de ordinul miilor de miliarde de dolari.
Diavolul din desert si inceputul conspiratiilor
Istoria oficiala aminteste gruparea Illuminati drept o organizatie oculta care a luat nastere undeva in anul 1776. Adevarul este vechi de mii de ani. Cu mult inainte de aparitia Masoneriilor sau a oricarei organizatii oculte, undeva printre nisipurile Orientului Apropiat, se punea la cale o conspiratie al carei scop final era dominarea intregi lumi.
Intr-un ungher de la marginea civilizatiilor Sumerului si Mesopotamiei, lua nastere asa numita Fratie a Sarpelui. Inainte de aparitia religiilor monoteiste, cei grupati in Fratia Sarpelui oficiau un cult in care il venerau pe Cel Rau, cunoscut atunci cu numele de Pazuzu, cel mai vechi demon trimis pe aceasta planeta.
Liderii acestui cult de origine sumeriana isi spuneau ei insisi Iluminati, deoarece in cadrul ritualurilor primeau lumina cunoasterii direct de la stapanul lor din Intuneric…Au strabatut astfel veacurile fara sa fie detectati de nimeni. Au privit din umbra nasterea si decaderea Greciei Antice, a Imperiului Roman, raspandirea Crestinismului si Islamului, consolidarea primelor state ale Europei Medievale, descoperirea Americilor, aparitia prafului de pusca si al Renasterii.
Au decis sa actioneze de abia in seara zilei de 1 mai 1776, cand germanul Adam Weishaupt a primit ordinul de a fonda in oraselul bavarez Ingolstadt, Ordinul Secret al Iluminatilor Bavarezi. Adam Weishaupt a fost crescut intr-o manastire iezuita iar la maturitate a devenit profesor de drept canonic in cadrul Universitatii din Ingolstadt.
In anul 1770 a fost contactat de catre creditorii sai care apartineau casei Rotschild, pentru a fonda organizatia Iluminatilor. De fapt, creditorii transmiteau un ordin primit de la adevaratii Illuminati din deserturile mesopotamiene, care decisesera sa actioneze. Mai multe amanunte despre acel moment nu se cunosc pana in prezent la nivelul marelui public.
Organizatia a recrutat pentru inceput o serie de militanti liberi cugetatori, secularisti si republicani recrutati din Marea Loja Masonica a Germaniei. Alarmati de activitatile lor subversive care vizau in primul rand eliminarea monarhiei de pe continentul european, autoritatile bavareze au crezut ca au distrus ordinul in anul 1785.
Se inselau amarnic, nu reusisera decat sa aresteze cativa membri neimportanti. Iluminatii bavarezi erau organizati precum cercurile din interiorul altor cercuri, intr-o structura similara cumva cu a foilor de ceapa.
Daca initiatii se dovedeau demni si discreti in pastrarea secretelor transmise, puteau avansa intr-un cerc mai mic, unde cunosteau secrete mai importante. Astfel, varfurile au fost neafectate de lovitura primita din partea autoritatilor bavareze, fiind libere sa se refugieze in Elvetia.
Istoria neconventionala si neoficiala le atribuie crearea celor mai importante revolutii care au schimbat irevocabil fata lumii. Revolutiile Americana, Franceza si Bolsevica nu au fost deloc niste miscari social-politice, cat au fost niste planuri precise, organizate pana in cel mai mic detaliu.
Totusi a existat o mica scapare. In anul 1875, un curier al Illuminatilor bavarezi strabatea calare distanta intre Frankfurt si Paris. Providenta a facut ca acesta sa fie traznit in timpul unei furtuni. Asupra sa a fost descoperit un document care este cunoscut in cercurile oculte sub numele de \"Noul Testament al Satanei\". Primul punct al documentului continea o serie de directive uimitor de actuale:
\"Primul secret necesar conducerii oamenilor este strict legat de suprematia asupra opiniei publice. Atfel se poate provoca atata vrajba, indoiala si pareri contradictorii, incat oamenii de rand nu se pot orienta in acesta harababura si sunt convinsi ca este mai bine sa nu aiba vreo opinie personala cu privire la politica. Trebuie aprinse si atatate pasiunile poporului. In acest scop, trebuie creata o literatura murdara, facila, lipsita de spirit si dezgustatoare. Mai departe tine de datoria presei sa demonstreze neputinta non-Iluminatilor in toate domeniile activitatilor umane.\"
Nobilimea Neagra are Mafia la degetul mic
Autori si cercetatori in domeniul periculos al societatilor ecrete si al conspiratiilor globale, precum David Icke, Ryan Burke, Juri Lina, Morgan Gricar, A. Ralph Epperson, Jan Van Helsing, Fritz Springmeier, Serge Monaste sau Vernon Staufer sunt de parere ca Illuminati dirijeaza intreaga activitate mondiala prin intermediul asa-numitei Nobilimi sau Aristocratii Negre. Insasi societatile secrete de rang secund precum Cavalerii Templieri, Iezuitii, Maltezii, Francmasoneria, Partidul Nazist si cel Comunist, Organizatiile Thule si Ordo Templis Orientalis, Grupul Bilderberg, Comisia Trilaterala etc. ar fi conduse de membrii Nobilimii Negre. Chiar si in istoria oficiala este binecunoscuta perioada de trista amintire din istoria Venetiei si Genovei, perioada in care Nobilimea Neagra si-a facut aparitia publica pentru prima oara in secolul al XII-lea, preluand monopolul afacerilor.
Oamenii i-au numit Nobilimea Neagra datorita cruzimii, lacomiei si lipsei totale a oricarui atribut moral sau crestinesc. Printr-un sir nemasurat de crime, violuri, rapiri, santaje, terorism, jafuri si chiar magie neagra, au anihilat orice forma de opozitiepentru a-si atinge scopurile. Cu trecerea timpului au devenit incredibil de bogati, puternici si influenti. Descendentii acestora ar detine si in prezent monopolurile asupra comertului mondial si sunt adevaratii stapani ai Mafiei italiene.
Autorul Fritz Springmeier, in lucrarea \"Bloodlines of the Illuminati\", enumera cele 13 familii care alcatuiesc forul conducator al Nobilimii Negre: Astor, Bundy, Collins, DuPont, Freeman, Kennedy, Li ( din China!), Onassis, Rockefeller, Rothschild, Russel, van Duyn si casa Merovingiana. Cercetatorul John Coleman, care a studiat istoricul Nobilimii Negre, afirma ca radacinile lor pot fi urmarite dincolo de oligarhii medievali ai Venetiei. Acestia ar fi avut origine asiatica si s-ar fi casatorit cu membrii caselor regale europene, inca de acum peste 800 de ani.
Evenimentele s-ar fi intamplat in urma unei marii victorii a unor triburi nomade de origine asiatica din zona Volgai asupra invadatorilor arabi musulmani. Imediat dupa batalie, viitorul imparat bizantin, Constantin al V-lea, s-a casatorit cu o printesa din acele triburi. Fiul lor a fost faimosul imparat Leo al IV-lea. Membrii familiei de Medici precum si Papa Pius al XII-lea au facut parte la randul lor din Aristocratia Neagra. Cultul lor era de sorginte satanista, evidentiat prin practici avansate de magie neagra.
La o privire mai atenta, reiese ca aceste metode de magie neagra sunt la originea tuturor tehnicilor de influentare si manipulare a maselor de oameni. Aceasta in ciuda faptului ca imensa masinarie de propaganda oficiala se ascunde sub motive asa-zis stiintifice, in care declara ca Diavolul nu exista, iar religiile nu sunt altceva decat o forma de misticism sub care se ascund oamenii saraci cu duhul. \"Cel mai vechi truc al diavolului este acela de a spune ca el nu exista\", spune o maxima a inteleptilor crestini…
Aceeasi masinarie de propaganda cu orientare \"stiintific-atee\" a avut grija sa indoctrineze societatile vestice inca din anii '50-'60, cu ideea ca nu exista forte supranaturale si fenomene paranormale, iar magia nu ar fi altceva decat un derizoriu fenomen de circ si variete.
Ce vor de fapt Illuminati?
Majoritatea covarsitoare a cercetatorilor si autorilor din domeniul istoriei neoficiale si teoriilor conspirationiste, cad de acord in privinta faptului ca Illuminati lucreaza pentru indeplinirea unei adevarate succesiuni de Noi Ordini Mondiale. Noua Ordine Mondiala este formata de fapt din mai multe etape de oranduiri sociale care isi succed una altora pana in momentul in care absolut toti oamenii vor fi controlati, insemnati si folositi dupa bunul plac al celor care conduc lumea. Ultima forma a Noii Ordini Mondiale ar fi aceea in care Illuminati vor restrange numarul oamenilor de pe planeta de la cateva miliarde la cateva milioane. In acest scop vor crea razboaie, crize alimentare, noi boli si virusuri fara leac.
Toti cei care au studiat motivele si principiile stapanilor lumii vizibile, cred ca aceasta este directia in care vor \"evolua\" lucrurile in viitorul apropiat… Cat de mult adevar exista in aceste presupuneri apocaliptice, nu poate certifica nimeni cu siguranta.
Tot ce se poate spune este ca situatia mondiala se va precipita dramatic in urmatorii 10-20 de ani. Initiatii pe taramurile spiritului afirma la randul lor ca Illuminati sunt doar o uriasa piatra de incercare peste care omenirea este nevoita sa treaca in decursul evolutiei sale de la o specie agresiv-egotic-materialista spre o clasa superioara a desavarsirii spirituale.
Tot ei afirma ca Illuminati sunt de fapt fructul pacatelor noastre, deoarece daca ar avea acces la bogatie si putere absoluta, peste 90% din oamenii din prezent ar actiona la fel ca actualii Illuminati. Nu este vorba in ultima instanta decat de o traire inferioara izvorata din frica si mandrie care-i face pe oamenii de la toate nivelurile societatii sa-si controleze, abuzeze, foloseasca si minta semenii aflati intr-o stare de vulnerabilitate si inferioritate. Traire care, din pacate, a devenit o trasatura de caracter definitorie pentru specia umana din prezent.
Ca o concluzie ce reiese din toate teoriile emise de cei care si-au dedicat viata studierii celor care ne conduc planeta:
-Iluminatii nu ar fi reusit totusi sa ajunga atat de puternici daca oamenii nu s-ar fi lasat folositi si nu le-ar fi permis sa le controleze destinele…
La 1 mai 1776, în Bavaria, un doctor în teologie - Adam Weishaupt - a fondat societatea “Vechii Căutatori de Lumină din Bavaria”, care va deveni în scurt timp cunoscută sub denumirea de “Ordo Illuminaţi” (Ordinul Iluminaţilor). Weishaupt a susţinut că numele provenea din scrierile mai vechi şi însemnă “cei care deţin Lumina”. Weishaupt urmărea printre altele cu acest ordin:
1) Abolirea monarhiei şi a oricarei puteri ordonate;
2) Abolirea proprietaţii private;
3) Abolirea moştenitorilor;
4) Abolirea patriotismului;
5) Abolirea familiei (a casniciei şi instruirea în comun a copiilor);
6) Abolirea tuturor religiilor.
Fireste că un asemenea program, atât de radical, a atras imediat atenţia autoritaţilor din Bavaria, care au reacţionat înca din 1784, interzicând ordinul şi condamnându-i la moarte pe membrii lor. Acesta nu numai că a supravieţuit haituielilor, dar a continuat să se extindă în lume. Astfel, de la cinci membri, cât avea iniţial “Ordo Illuminaţi”, curând Ordinul numără 300 de membri, din toate straturile sociale şi profesionale: aristocraţi, studenţi, comercianţi, doctori, avocaţi, judecători, ofiţeri, profesori, funcţionari publici, bancheri, ba chiar miniştri.
Printre cele mai notabile personalitaţi ale timpului care deveniseră, în secret, membri ai “Ordinului Iluminaţilor” se numarau ducele de Orleans, contele Klemens Von Metternich, Ecaterina a II-a a Rusiei, Johann Gottfried von Herder (filosof), contele Gabriel de Mirabeau (cu un rol esenţial în Revoluţia franceză de la 1789), ducele Ferdinand de Brunswick, Johann Wolfgang von Goethe (marele poet), Christian al VII-lea al Danemarcei, Gustav al III-lea al Suediei etc. In 1783, numărul membrilor “Ordo Illuminaţi” atingea 600, iar peste un an acest număr depasea 3000 de membri.
În 1786, “Iluminaţii” îşi constituisera filiale secrete ale ordinului în numeroase state europene: Germania, Austria, Ungaria, Anglia, Scoţia, Polonia, Franţa, Belgia, Elveţia, Italia, Olanda, Spania, Suedia, Transilvania, Rusia şi Irlanda. La aceeaşi dată, “Ordo Illuminaţi” se infiltrase în America (în 1785, la New York funcţiona societatea secretă “Colombia”, care le aparţinea), precum şi în Africa.
Primul profet al “Ordinului”, cel care întocmise o doctrină de la care mai târziu s-au inspirat alte societăţi secrete influenţe - “Carbonarii” lui Giuseppe Mazzini, “Liga Drepţilor” lui Karl Marx sau “Decembriştii” lui Cernâşevski - a fost Adam Weishaupt, din acest punct de vedere poate cel mai influent om al secolului XIX. Doctrina lui, Novus Ordo Seclorum, a supravieţuit veacului şi a schimbat lumea în secolul XX.
Adam Weishaupt, întemeietorul Iluminaţilor
Liderul “Iluminaţilor”, Adam Weishaupt, s-a născut pe 6 februarie 1748, ca fiu al unui rabin. Când tatăl său a murit, în 1753 - la vârsta de doar cinci ani -, Weishaupt a fost luat şi convertit la catolicism de baronul Johann Adam Ickstatt, care a încercat sa-l îndrume pe baiat spre “Ordinul Iezuiţilor”. Din 1742, Ickstatt fusese însarcinat de iezuiţi cu organizarea unei universităţi în Bavaria.
Până în 1773, baronul va rămâne protectorul tânărului Weishaupt şi mentorul său spiritual. În biblioteca baronului Ickstatt, adolescentul Adam Weishaupt i-a descoperit pe filosofii francezi, fiind mult influenţat de Voltaire (1694-1778), cel care îi scria Regelui Frederick al II-lea al Prusiei următoarele pe tema eliminării influenţei religioase din societate:
“În sfârsit, când întregul corp al Bisericii Creştine va fi slabit suficient, iar credinţa va fi suficient de puternică, ultima lovitură va fi dată creştinismului chiar de persecuţiile la care va recurge pentru a se menţine. Un regim de teroare se va instaura atunci pe Pământ şi va continua, până când orice om îşi va pierde dorinţa de a mai adera la “creştinism”. Asemenea texte se pare că l-au influenţat pe tânărul Weishaupt.
Se crede că ideea distrugerii Bisericii Catolice a fost preluată de el din cărţile de filosofie ale lui Voltaire. După absolvirea “Universităţii Iezuite” din Ingolştadt (1768), Adam Weishaupt funcţionează patru ani ca preparator universitar, apoi devine asistent-instructor chiar la universitatea iezuită pe care o absolvise.
Rothschild, omul din umbră din spatele lui Weishaupt
În 1769, bancherul Mayer Amschel Bauer (cunoscut sub numele Rothschild) îl însărcinează pe Adam Weishaupt cu constituirea unei societaţi secrete, care să rămână la dispoziţia sa şi a planurilor sale politice. Ascensiunea lui Weishautt la Universitatea de teologie din Ingolstadt continuă: în 1772 devine profesor de drept civil, iar din 1773 este profesor de drept canonic. Tot în 1773 se însoară, împotriva sfaturilor lui Ickstadt, care îl reneagă. Doi ani mai târziu, în 1775, devine decan al Universitaţii iezuite din Ingolştadt. Foarte repede concepţiile liberale ale lui Weishaupt au întrat însă în conflict cu gândirea iezuiţilor, care plănuiesc să-l “debarce”. La doar 27 de ani, decan al Universitaţii din Ingolştadt, doctor în teologie, Adam Weishaupt este şi un iniţiat. Studiase doctrinele anti-creştine ale maniheiştilor, care îl întrodusesera pe Weishaupt în astrologie, în magie şi în medicina oculta. Un anume “negustor Kolmer” din Iutlanda (teritoriu la graniţă Germaniei cu Danemarca) îl iniţiase în practicile magice egiptene înca din 1771. Weishaupt studiase, în acelasi timp, puterea misterelor eleusine şi ale cultului secret al pitagoreicilor. (Pitagora, filosof din secolul al 6-lea î.H., consideră că oamenii trebuie să îşi unească averile şi să trăiască în comun, o idee preluată de “Liga Drepţilor”, apoi, de “Liga Comuniştilor”). El se mai initiase în învăţăturile esenienilor, iar în biblioteca sa se găseau carţi, precum “Cabala” sau “Misterele lui Solomon”.
Cercetase diferite scrieri iezuite, în căutarea unui nou tip de societate secretă, cu organizarea căreia fusese însărcinat (şi finanţat) de bancherul Meyer Amschel Bauer. Plănuia să aducă în această societate secretă oameni cu calităţi şi talente deosebite în domeniile lor sau care se bucurau de o mare influenţă. Dupa părerea lui Weishaupt, iezuiţii constituiau - ca ordin - o structură prea “deschisă”.
Mai întâi, Adam Weishaupt - cu sprijinul lui Meyer Amschell Bauer “Rothschild” - a unit mai multe grupuri oculte într-o societate secretă numită “Răsăritul”, care s-a păstrat până în zilele noastre. Timp de cinci ani, el a lucrat la un plan care sa-i aducă în jurul său pe cei hotărâţi să lupte cu opresiunea religioasă şi cu sistemul social. Încerca şi spera să înlocuiască creştinismul cu o “religie a raţiunii”. Ideea iniţială s-a materializat în “Şcoala Înţelepciunii”, al carei ţel era “să facă rasa umană mai bună, ca să devină o mare familie fericită”.
“Şcoala Înţelepciunii” pleda pentru “perfecţionism” - au fost numiţi şi “Perfectibilii”, dar era lipsită de aerul de mister şi de intrigă, pe care urmărea să-l dea Adam Weishaupt societăţii sale secrete. În 1774, Weishaupt a scris un articol programatic, “Sidonii Apollinarus Fragment”, care trebuia să pregătească opinia publică pentru “doctrina raţiunii”. În acest articol, el scrie: “Principii şi naţiunile vor dispărea fără violentă de pe faţa Pământului. Rasa umană va deveni o singură familie, iar lumea va aparţine oamenilor raţionali”. Între timp, sfătuit de Bauer (”Rothschild”), dr. Weishaupt îşi abandonează postul şi întreaga situaţie de la Universitatea din Ingolştadt şi se pregăteşte să lanseze în secret organizaţia “Iluminaţilor” (adică purtători de lumină sau raţiune).
1 mai, data naşterii sectei Iluminaţilor
La 1 mai 1776, sub conducerea familiei Rotschild, cu sprijinul altor familii de evrei germani bogaţi - Wessely, Moses, Mendelsson - şi a unor bancheri (Itzig, Friedlander) -, Weishaupt fondează în secret societatea “Vechii căutători de lumină din Bavaria”, care va deveni mai cunoscută sub denumirea “Ordinul Iluminaţilor”. Weishaupt a susţinut că numele provenea din vechi scrieri şi însemna “cei care deţin Lumina”. Se referea, asadar, la persoanele “iluminate”, spiritual şi intelectual.
Să remarcăm, în treacăt, că sărbătorirea zilei de 1 Mai de către toate statele foste comuniste, ca şi de către forţele de stânga din lumea întreagă celebrează, de fapt, înfiinţarea “Ordinului Iluminaţilor” din 1776, de către Adam Weishaupt şi Rothschild, deşi semnificaţia ocultă a evenimentului a fost în permanenţă ascunsă.
Atitudinea creştinismului fată de iluminaţi
O tendinţă constantă au manifestat iluminaţii în încercarea lor de a penetra în marile biserici creştine prin impunerea unor înalţi prelaţi iluminaţi. Atitudinea Bisericii faţă de iluminaţi nu s-a schimbat. Declaraţia asupra iluminaţilor spune clar: “S-a pus problema dacă nu cumva judecata Bisericii s-a modificat în privinţa iluminaţilor. Judecata negativă a Bisericii este neschimbată în privinţa societaţii iluminaţilor, deoarece principiile lor au fost totdeauna considerate incompatibile cu doctrina Bisericii. Credincioşii care apar în societatea iluminaţilor se află într-o stare gravă de păcat”. Mişcarea ecumenică contemporană nu este străina de iluminaţi. După N. Homuth, întreg protestantismul şi neoprotestantismul actual, descompuse din punct de vedere eclesiastic, se află în mrejele iluminaţilor şi francmasoneriei.
Prot. Victor Mihalachi
deci, ei urmareau :
1) Abolirea monarhiei şi a oricarei puteri ordonate;
2) Abolirea proprietaţii private;
3) Abolirea moştenitorilor;
4) Abolirea patriotismului;
5) Abolirea familiei (a casniciei şi instruirea în comun a copiilor);
6) Abolirea tuturor religiilor.
Pai... nu le - a iesit nimic...
deci, sunt varza!!!
Iudeo-masoneria
Scriitorul Eduard Drumont despre francmasonerie: “Pentru cel care nu se patrunde de ideea ca francmasoneria nu este decat o lupta inventata de evrei pentru a cuceri lumea si a-si realiza vechiul lor vis de dominatie universala, francmasoneria ramane o enigma de neinteles”.
Acest site nu doreste sa instige la antisemitism.
Faptul cert ca exista o mafie evreiasca, nu demonstreaza ca toti evreii sunt vinovati, asa cum faptul ca la ora actuala exista multe organizatii mafiote (rusesti, italiene, arabe, chineze, etc) nu inseamna ca statele sau popoarele respective sunt in totalitate mafiote.
Faptul ca exista o organizatie globala de tip mafiot (iudeo-masoneria), trebuie sa trezeasca vigilenta tuturor, indiferent de poporul caruia apartin, deci chiar si evreilor.
Probabil va intrebati unde este conexiunea dintre iudaism si francmasonerie. Sau ce legatura exista intre evrei si francmasonerie.
Nimic mai simplu! Francmasoneria nu este decat un instrument de lucru al unor evrei pentru obtinerea dominatiei mondiale si instaurarea Noii Ordini Mondiale.
De ce spunem aceasta? Pentru ca oricine a studiat cat de putin structura francmasoneriei, observa ca aceasta se bazeaza pe Cabala evreiasca, foloseste drept calendar pe cel ebraic, se bazeaza pe miturile si legendele din istoria poporului evreu (cum ar fi construirea Templului lui Solomon, mitul lui Hiram, etc.).
Se poate observa si asemanarea dintre simbolul francmasoneriei -compasul si echerul- si simbolul iudaismului – steaua lui David. De asemenea, tacticile si strategiile francmasoneriei in vederea instaurarii Noii Ordini Mondiale sunt identice cu cele ale evreilor pentru a conduce lumea in calitate de “popor ales”.
Iar daca analizam structura lojilor masonice, vedem ca la varful lor se afla lojile exclusiv evreiesti (cum ar fi B’nai B’rith). Mai trebuie amintit si ca Marele maestru mason Albert Pike (grad 33) si Suveran Mondial al Francmasonerie de Rit Scotian, a subordonat aceste loji exclusiv evreiesti catre Alianta Universala Israelita.
Concluzia este simpla: Francmasoneria este creatia unor evrei ce au ca scop pregatirea Noii Ordini Mondiale in cinstea venirii mult-asteptatului lor Mesia, care de fapt nu este altcineva decat Antichristul.
Deci, pentru a intelege rolul, scopul si mijloacele de actiune ale Francmasoneriei, trebuie sa cunoastem mai intai cultura si istoria poporului evreu. Care este religia poporului evreu? In primul rand trebuie sa remarcam ca iudaismul este o religie exclusiv evreiasca. In timp ce alte religii -chiar aparute in aceeasi epoca sau zona geografica- s-au raspandit la foarte multe popoare aproape in toata lumea, iudaismul a ramas apanajul strict al poporului evreu. Nici un alt popor nu a imbratisat cultul mozaic.
De ce? Pentru ca iudaismul este o religie care se adreseaza si se bazeaza strict pe poporului evreu, care se considera a fi “poporul ales de Dumnezeu”. Am putea chiar sa spunem ca iudaismul este o religie RASISTA care provaduieste superioritatea poporului evreu fata de ceilalti oameni, pe care ii numesc “goimi” (animale de munca), conform invataturilor din Talmud, cartea “sfanta” a evreilor.
Conform Vechiului Testament, Dumnezeu a facut ca evreii sa fie poporul ales de El in randul caruia sa se nasca Mesia, Mantuitorul omenirii. Insa evreii nu au vrut sa-l recunoasca pe Iisus ca fiind Mesia, Fiul lui Dumnezeu trimis de El pe Pamant, pentru ca aceasta ar fi facut sa inceteze calitatea lor de “popor ales”.
Astfel, ei au preferat sa-si mentina in continuare titulatura de “popor ales”, in locul credintei in Iisus Cristos. Iudeii spun ca inca il asteapta pe Mesia sa vina, la sfarsitul veacurilor, cand le va da imparatia asupra intregului Pamant.
In realitate, cel pe care il asteapta ei, este acelasi personaj pentru care se pregatesc si masonii: Antichristul din Apocalipsa. De aceea, Iisus le-a spus evreilor “Satana este Dumnezeu vostru” si ca “Imparatia lui Dumnezeu va fi luata de la voi si va fi data altui popor”.
Iata ce ii spunea intr-o scrisoare, Baruch Levi lui Karl Marx (doi iudeo-masoni celebri)(scrisoare aparuta in “La revue de Paris”, pag. 574, 1 iunie 1928): “Poporul evreu va fi propriul sau Mesia. El va atinge dominatia mondiala prin dizolvarea celorlalte rase, prin abolirea frontierelor, prin anihilarea monarhiilor si prin instituirea unei republici universale in care evreii vor fi conducatorii de maine, fara a intampina vreo opozitie.
Guvernele diferitelor popoare care vor forma republica universala, vor cadea fara nicio dificultate in mainile evreilor. Atunci va fi posibil pentru conducatorii evrei sa desfiinteze proprietatea privata, facand peste tot uz de proprietatea de stat. In acest fel, promisiunea din Talmud in care se spune ca atunci cand va veni timpul sa vina Mesia, evreii vor avea in mainile lor proprietatea intregii lumi, va fi indeplinita.”
B’nai B’rith (I.O.B.B.) sau “Fiii Legamantului”, loja francmasonica exclusiv evreiasca a fost infiintata in 1843 la New York. In 1921 avea 426 de loji pe intreg pamantul care a fost impartit in 11 districte; in 1925 s-a schimbat presedintele comitetului executiv dupa 25 de ani de exercitiu activ: Adolf Kraus.
In locul lui a venit un Alfred M. Kohn. Patru din membrii executivului si-au avut resedintele la Berlin, Viena, Bucuresti si Istanbul. In 1925 Terra a fost impartita in 15 districte. Primele 7 in S.U.A., districtul 8 in Germania, districtul 9 in Romania. Deci al doilea district ca importanta europeana.
Un Schweig a scris in 1917 (romanii erau in plin razboi de reintregire a neamului) o brosurica: Indicatorul institutiilor si organizatiilor evreiesti din Romania. La pagina 8, acest Schweig scrie: “Toate lojile din tara sunt supuse jurisdictiunii acestui comitet…”.
Adica comitetului lojei din Romania a I.O. B’nai B’rith. Tot Schweig numeste Sanhedrinul evreiesc din Romania care in acel an se identifica lojei B’nai B’rith si se compunea din: dr. Adolf Stern, presedinte; dr. M. Beck, vice-presedinte; dr. H. Erdreich, mentor; Josef Sterian, secretar; B. Bercovici, casier; dr. I. Niemerower, B. Branisteanu, Leo Gheller, consilieri; M. Bucov, secretar ajutor.
Prima loja B’nai B’rith din Romania a fost creata de consulul Statelor Unite la Bucuresti, francmasonul iudeu Benjamin Peixotto in 1872, trimis in misiune speciala spre “a ameliora soarta evreilor persecutati”. Peixotto determina chiar interventia ministerului de externe al S.U.A. in favoarea evreilor prin intermediul francmasonului Simon Wolf. Marele Orient al Romaniei creat dupa 1918 a fost infiintat tot prin functionari ai ambasadei S.U.A.
Josepf Berkovitz, presedintele Lojei Noua Fraternitate din Bucuresti, director politic al ziarului L’INDEPENDENCE ROMAINE corespondent la LE TEMPS, a spus la adunarea generala din 27 mai 1927 a lojilor exclusiv iudaice B’nai B’rith: “Dumnezeu a facut Romania Mare pentru ca patru feluri de evrei sa devina o unitate”.
Leon Goldstein – Buletinul Marei Loji Zion nr. 9, pagina 76: “…din initiativa Lojilor sa se infiinteze in toate orasele banci evreiesti, cu capitaluri evreiesti, cu actionari evrei, cu consilieri, administratori si cenzori evrei pentru ajutorarea comertului evreiesc”. Protocol 15: “Pana sa ne ridicam la putere noi vom crea si inmulti lojile masonice in toate tarile din lume; noi vom atrage in ele pe toti aceia care sunt sau ne pot fi agenti eminenti.
Aceste loji vor forma principalul birou al informatiilor noastre si mijlocul cel mai influent al activitatii noastre. Noi vom centraliza toate aceste loji intr-o administratie cunoscuta numai de noi singuri care va fi compusa din inteleptii nostri… Proiectele politice cele mai secrete ne vor fi cunoscute si vor ajunge in stapanirea noastra din ziua aparitiei lor.”
Dr. W. Filderman, presedintele U.E.P. si al consiliului central evreiesc din Romania afirma in 1937 ca pe consangenii sai nu-i intereseaza Palestina, caci rolul lor poate fi mai bine indeplinit in Romania (atentie): INCA UN PAMANT NEDEPLIN OCUPAT, caci nu cuprinde nici pe departe pe kilometru patrat numarul limita de locuitori.
In lojile B’nai B’rith din Romania s-au format agentii ocultei in spiritul traditiilor milenare, talmudice. Evreii care au format 95% din lojile Marelui Orient sau Marii Loji Nationale – numire-cursa care a atras politicieni si ofiteri, au facut parte, in secret, din lojile B’nai B’rith, transmitand ordinele B’nai B’rithului central din SUA, retelei francmasonice din Romania. Rabinul dr. H. Alferin, J. Brukar, Carniol, “venerabilii” Goliger, Sigmund Birman, A. Harovitz, P. Spejer, Moritz, Z. Lupescu, dr. O. Silber, Iancu Lupescu, S.B. Cohn, dr. Friedman, I. Wagner, erau membrii ai lojilor B’nai B’rith si in acelasi timp ai Marelui Orient.
O foarte sumara organigrama ar desemna loja centrala B’nai B’rith din Romania, ca organ de legatura cu Alianta Universala Israelita si cu loja B’nai B’rith din SUA, statul major si comandamentul miscarii francmasonice universale.
Marele Orient, Marea Loja Nationala, Marea Liga Americana din Romania cu sediul in Bucuresti, strada Nicolae Golescu, Nr. l subordonata Marii Loji din New-York si aceasta subordonata organizatiei “American Jewish Asociation” avand in subordine Loja Romana de rit american si “Redesteptarea” de rit scotian, lojile iudeo-unguresti care au facut parte din Marea Loja Simbolica din Budapesta, se subordoneaza Marii Loji Simbolice din Romania, Lojile iudeo-germane se grupeaza in Marea Loja Germana din Romania care adera la Marele Orient al Romaniei.
Toate aceste loji centrale au sucursale in capitalele de judet si in orasele mai rasarite, tesand tara intr-un paienjenis francmasonic, instrumente-arma in razboiul total dus de evreimea internationala impotriva Romaniei. Subliniem strategia evreimii in razboiul psihologic, folosind abil cele doua directii sociale de ofensiva: una iudeo-comunista care se adresa maselor si alta iudeo-francmasonica adresata varfurilor politice, economice si militare. Ambele ofensive au fost sustinute logistic de iudeo-bolsevici care stapaneau Uniunea Sovietica si de Alianta Universala Israelita.
Cum in Romania varfurile claselor dominante manifestau o rezerva fata de francmasonerie din pricina internationalismului si cosmopolitismului programatic care o identificau cu comunismul, prin intermediul Ucrainei sovietice se creeaza in Romania asa zisa Marea Loja Nationala.
Arhiva Marelui Orient al Frantei situata atunci in rue Cadet 16 Paris are inregistrat la No. 14406 din 5.XI.921 un document semnat de conducatorii Marii Loji Nationale, cunoscutul francmason evreu Jean Pangal si un anume V. Roata, document care face istoricul infiintarii acestei loji si cere Marelui Orient al Frantei sa intre in legatura, promitandu-i ascultare si supunere.
Citam: “…l’historique de la creation de notre organisation … este strans legat de miscarea masonica din Ucraina, intamplarile facandu-ne sa lucram pentru triumful aceleiasi cauze. Prea Ilustrul Nostru Frate Jean Pangal a primit de la Venerabilul si Marele Maestru al Marei Loji din Ucraina, fratele Serge Marcotume un mandat de DELEGAT GENERAL pentru a crea ordinul masonic national-roman, dupa ritualul scotian antic si acceptat.”
Din aceasta loja infiintata de iudeo-bolsevici faceau parte generali si ofiteri de toate gradele; scopul ei era sa destabilizeze armata de sus in jos, iudeo-comunistii incercand s-o destabilizeze la nivelul trupelor si al gradelor inferioare.
Amiralul aghiotant regal Pais, comandantul Fundateanu, generalul Georgescu, colonelul V. Badulescu, colonelul Maltopol, multi ofiteri din aeronautica si marina atrasi de Mihail Negru, gradul francmasonic 33, pe numele adevarat Mihel Zussman, publicist, fost “polizei-meister” al lui Makensen pe timpul ocupatiei germane pe care Radu Theodoru l-a cunoscut, ca si pe cativa din ofiterii de aviatie nominalizati in tabelele date publicitatii prin anii 1941-1943, s-au lasat indusi in eroare de lozincile umanitare si demagogia “fratilor” de loja, gen evreii Grassiany proprietar de tipografie unde s-au tiparit manifeste comuniste, dr. Friedman, Rohrlich, Goldberg, Vogelsang, David Didoi, Metzger, Ioseph Kron, Pawes, Wolf-Lupescu, tatal amantei regelui Carol al II-lea, Goligher si asa mai departe.
Trei aghiotanti regali cu grade mari in armata, cot la cot cu tatal celei care conducea de fapt politica degeneratului rege Carol al II-lea care a infaptuit scopul evreimii: dezmembrarea statului national unitar Romania Mare, fara ca armata sa traga un singur glont.
Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Herta cedate Uniunii Sovietice, Transilvania de Nord-Est cedata Ungariei; Dobrogea de sud cedata Bulgariei. Francmasoneria din Romania a incercat si in parte a reusit sa aplice armatei romane retetarul aplicat armatei franceze cu incepere de la 1870 spre lipsa de glorie a ofiterilor care au cazut in cursa.
Impamantenirea evreilor dupa primul razboi mondial a dus la dezvoltarea rapida a francmasoneriei in Romania.
Districtul IX al Ordinului B’nai B’rith fixat in Romania care este condus de sanhedrinul respectiv cu urmatoarea componenta: presedinte de onoare dr. Adolphe Stern, fost deputat taranist; presedinte activ dr. J. Niemierover, gross-rabin, senator; vicepresedinti, dr. S. Wieselberger si Adolph Goldstein; mare mentor, Jacques Cretescu; mare secretar, Marcel Goldman; mare tezaurar, B. Bercovici; inspectori generali, dr. H. Solomonovici si Adolf Schwartz; membrii, dr. B. Baubergher, Max Serdman, Karl Kluger, senator si Albert Steiner.
Districtul avea in subordine 23 de loji prin care-si realiza planurile strategice vizand in domeniul politic coruperea politicienilor si propulsarea evreilor la conducerea statului; in cel economic monopolizarea intregii activitati comerciale, industriale, de banca si agricole in care scop B’nai B’rith a creat Marea Banca Marmorosch-Blank care a reusit sa gestioneze 115 intreprinderi cheie; iar in domeniul cultural spiritual sa monopolizeze presa spre a putea dirija opinia publica si sa creeze centre de presiune, dezinformare si destabilizare cu societatile de editura, culturale, sportive, universitatile populare, ligi umanitare, de apararea drepturilor omului, cercetasia si o gama intreaga de oficine de propaganda iudeo-francmasonica.
Din circulara masonica adresata potentatilor evrei pentru infiintarea Marii Banci iudeo-masonice:
“…Comisia insarcinata sa arate Marei Loji Zion procedura de urmat, ca sa ajunga la o mai repede realizare a proiectului pentru infiintarea unei Banci care va trebui sa serveasca drept punct de plecare al unei intregi organizatii de lupta economica, s-a intrunit duminica 5 iunie sub presedintia Fr. *** Adler. In urma discutiilor urmate s-au stabilit urmatoarele preliminari…
…4. Banca nu se va afisa ca o institutie a Ordinului…
…8. Pentru evitarea multor formalitati si a sicanelor posibile… ar fi preferabil sa se transforme o Institutie existenta ca Banca Marmorosch-Blank decat sa se creeze una noua …
… 9. Ilustrul Sanhedrin se va pune imediat in legatura cu un numar de Personalitati marcante din tara, ale caror nume vor fi considerate ca o garantie de succes pentru prompta realizare a institutiei … Aceste personalitati vor forma viitorul Consiliu de Administratie al Bancii…”
Iata si Consiliul de Administratie format din Sabas goimi, adica slujitori crestini: Al. Constantinescu, C. Banu, I.G.Duca, Toma Stelian, C. Argetoianu, general C. Coanda, Grigore Filipescu, M. Saulescu, Al. Vaida-Voievod, Gr. Iulian, I. Raducanu si multi altii. In tara Banca a avut 25 de sucursale, iar in strainatate 4 agentii la Istanbul, Viena, Paris si New York.
In 1931-1932 banca iudeo-masonilor cu figuratie din clasa politica romaneasca este descoperita de un deficit de 1 600 000 000 lei. Interventia masonica a lui Grunberg-Wolf-Lupescu tatal amantei regelui, il determina pe Carol sa spolieze statul roman pentru a preveni falimentul bancar al B’nai B’rith.
Regele tradator si degenerat obliga Banca Nationala sa acopere deficitul, primaria Capitalei sa cumpere la un suprapret uluitor – o jumatate de miliard, un teren al evreului Marmorosch-Blank de la Otopeni si i se concesioneaza monopolul vanzarii produselor R.M.S. Cum molohul iudeu n-a fost satul, regele dispune ca statul sa preia activul si pasivul bancii Marmorosch-Blank; asta insemnand ca afacerile oneroase evreiesti sa fie suportate de contribuabilii romani.
Scandalul n-a deranjat pe nimeni, membrii consiliului de administratie si-au vazut mai departe de politica si de afaceri; iar sumele uriase care puteau subventiona sectoarele productive au pierit fara urma in urzeala tesuta de B’nai B’rith care a dat o lovitura grea finantelor tarii, indeplinindu-si o parte din misiunile asumate.
Toate sucursalele au avut directori evrei.
• Francmasoneria a stat la originea bolsevismului rus, a finantat ziarul IZVESTIA si infiintarea partidului comunist acolo unde el a existat si exista in Europa, in Romania contributia evreilor la infiintarea partidului comunist fiind esentiala.
• Francmasoneria si-a creat un sistem de submasonerii din care citam: Cercetasia, Liga drepturilor omului, Ordinul templierilor. Notam ca Liga drepturilor omului a fost condusa in perioada interbelica de Internationala a III-a comunista si de loja Grand Orient de France; in Romania a fost condusa de “fratele” Costaforu avand gradul masonic 33, care conducea si cercetasia.
• Anul masonic se suprapune anului ebraic.
Scriitorul evreu Mesnil – Marigny prezicea in 1878 atotputernicia statului Israel. El scria: „In aceasta perioada de inceput, aurul are putere nemarginita.
Nu este aurul acela care decide intre pace si razboi? In consecinta, stapanul aurului va fi stapanul lumii. Cine altii vor fi stapanii lumii daca nu evreii?
Ei sunt aceia care au azi monopolul bancilor, monopolul cailor ferate, monopolul comertului. Puternici in calitate de stapani ai aurului, ei transmit copiilor lor misiunea de a se ridica tot mai sus.
Ei vor asigura copiilor lor primele locuri in arta, literatura, stiinta si posturi publice. La Sorbonne sau College de France nu sunt ei cei mai buni profesori?
Cine sunt cei mai marcanti autori de teatru?
Evreii. Cine sunt cei mai cunoscuti filozofi si literati? Evreii. Coruptia in presa nu este o enigma pentru nimeni. Cine sunt aceia care pun in miscare aceasta teribila masinarie a carei putere poate sa distruga sau sa inalte? Evreii.
Apropiata ascendenta a Ierusalimului pe culmile gloriei este aproape sigura. Noi lucram de secole in aceasta directie, nimeni nu ni se poate impotrivi.
Noi vom vedea curand, chiar daca pare fenomenal, ca statul Israel, dupa ce va ajunge in posesia tuturor averilor lumii, va domina, se va extinde si va creste, alungand popoarele ca pe o cireada (2 Moses 23, 30).
Numai orbul nu vede viitorul minunat ce sta in fata poporului evreu”.
Illuminati este numele ce se refera la grupuri secrete, atat istorice cat si moderne, reale sau fictive. Din punct de vedere istoric, termenul Illuminati se refera la grupul din Bavaria, numit Bavarian Illuminati, fondat la 1 mai 1776. Astazi termenul Illuminati este folosit adesea pentru a numi un grup malefic ce detine puterea lumii.
In acest context conspirationist, termenul Illuminati este folosit ca referinta pentru Noua Ordine Mondiala. Exista persoane care cred ca Illuminati se afla in spatele evenimentelor ce vor conduce la instaurarea unei puteri mondiale.
Illuminati reprezinta unul dintre cele mai mari repere ale teoriei conspiratiei.
Este un grup enigmatic despre care adeptii conspiratiei cred ca s-ar afla in spatele tuturor lucrurilor care se petrec in lumea capitalista, comunista, sionista, islamica sau catolica, in familia regala britanica, in cadrul presedintiei americane, in cadru UE sau ONU, al masoneriei, al cavaleriilor templieri, chiar si in lumea extraterestrilor – toate acestea avand legatura cu illuminati, conducatorii secreti ai lumii.
Cine au fost illuminati si de ce oare sunt creditati cu asa puteri extraordinare?
Fondarea si organizarea ordinului
Illuminati au fost un grup fondat in Bavaria, Germania, la sfarsitul secolului XVIII de catre un fost iezuit pe nume Adam Weishaupt, profesor de drept canonic la Universitatea Ingolstadt. Puternic stapanit de ideile iluminismului, a decis formarea unui grup de colegi republicani adepti ai gandirii libere, sa fie clandestini, deoarece in aceea vreme era periculos sa ai asemenea idei.
Impreuna cu baronul Adolph von Knigge si-a format miscarea la 1 mai 1776, numind-o Perfectibilis. Mai tarziu, adeptii sai au fost numiti Illuminati. Uneori erau numiti Ordinul Illuminati, Ordinul Illuminati-lor sau Illuminati Bavarezi. Multi atrasi de aceasta miscare erau si fracmasonii, ce justifica legaturile banuite intre cele doua miscari. Membrii trebuiau sa depuna juramantul de supunere fata de superiori.
Illuminati au reusit sa infiinteze filiale in majoritatea tariilor europene inca din primii ani de existenta al ordinului, numerosi intelectuali si politicieni progresivi si influenti numarandu-se printre membrii lor. Printre ei s-au aflat si celebritati precum Goethe, ducii de Gotha si Weimar.
Numarul total al membrilor ajunsese la 2000.
Ideile radicale ale ordinului a atras de curand dizgratia Bisericii Catolice care in 1784, a convins guvernul bavarez sa voteze o lege in care sa interzica societatile secrete ca Illuminati si Francmasonii. Ordinul suferea de pe urma schismelor interne si s-a destramat in cele din urma in anul 1790.
Guvernul mondial unic
Imediat dupa ce s-a destramat ordinul, au aparut teoriile conspiratiei. In 1797, un cleric francez, Augustin Barruel a publicat cartea Memorii, ilustrand istoria iacobismului in care lansa o teorie a conspiratiei care ii implica pe francmasoni, illuminati, Rosacrucieni si iacobini. Anul urmator, John Robinson, a publicat o carte in prezenta o conspiratie, cum ca Illuminati planuia inlocuirea tuturor religiilor cu umanismul si inlocuirea statelor cu un singur guvern mondial.
Teoria castigase credibiltate dupa similtudinea stabilita intre Masonerie si Illuminati, combinat cu manipularea sinistra a societatii. Thomas Jefferson, presedinte al SUA, declara ca putea sa inteleaga de ce Illuminati fusesera obligati sa adopte caracterul secret, prin precautie in cazul difuzarii informatiilor si a principiilor moralitatii pure.
S-a zvonit ca si presedintele SUA ar fi un Illuminati. Au inceput sa circule zvonuri legate de implicarea Illuminatilor in afacerea SUA. Piramida atoatevazatoare de pe Marele sigilui al SUA a fost citata ca reprezentand un simbol secret realizat de membri de rang inalt ai ordinului. Illuminati, a caror intentie consta in a arata ca ochiul atoatevazator al ordinului lor ii supravegheaza pe americani. Toate acestea sunt aratate si pe bancnotele americane.
S-a sugerat deasemena ca societatea secreta Craniul si Oasele a fost fondata ca sucursala americana a ordinului Illuminati. In vremurile moderne, teoriile conspiratiei referitoare la Illuminati au devenit din ce in ce mai bizare, dar destul de fanteziste.
Reptilele extraterestre
Poate cea mai extraordinara dintre toate teoriile referitoare la Illuminati este cea avansata de un fost jucator britanic de fotbal si commentator de sport, David Icke. Potrivit lui Icke, Illuminati sunt intreadevar conducatorii secreti ai lumii, insa constituirea ordinului lor dateaza cu mult inaintea infiintarii sale in Bavaria in 1780. Defapt, spune Icke, “Illuminati sunt extraterestrii reptilieni care controleaza lumea de mii de ani, de la civilizatia sumeriana incoace si ca intervin din cea de-a patra dimensiune”, sau ca acestia sunt ascunsi sub aspectul liderilor de astazi.
Potrivit lui Icke, Illuminatii au venit din alta dimensiune, fie din alta galaxie si ne-au ajutat la dezvoltarea tehnologica. Teoria lui Icke nu a atras prea multi adepti.
Illuminati astazi
Scriitori precum Mark Dice, David Icke, Ryan Burke si altii, sustin ca Illuminati a supravietuit si exista si astazi. Conspirationistii au afirmat ca multi oameni importanti au fost membrii ai grupului Illuminati, printre care si Winston Churchill, familia Bush, Barack Obama, familia Rothschild, David Rockefeller si Zbigniew Brzezinski.
go go go USA
cand ai toti cetatenii amprentati la nastere si apoi la majorat, deja cand un om face o crima il poti prinde imediat in baza de date !
de tot acest sistem le este frica doar criminalilor.!
CA EXISTA ABUZURI se spune... da, exista in orice padure si uscaciuni...
dar ideea e ca PADUREA RAMANE SANATOASA si aparata !
Sa nu uitam ca ARMATA SUA este una din putinele armate din lume care A JUDECAT SI CONDAMNAT proprii soldati care - ba au urinat pe prizionieri, ba au batut prizonieri, ba au ucis civili !
Cand teroristii NU AU NICI-O REGULA si incerci sa aperi propria populatie cu reguli si birocratie, nu numai ca o sa fii cu un pas in urma de fiecare data, dar si te vor cuceri si conduce in actiunea de haos.
Astfel notiunea de prevenire devine cruciala.
scopul elitei mondiale este reducerea la jumătate a populaţiei globului şi controlul prin implantul de microcipuri
Rockefeller a făcut aceste afirmaţii în conversaţiile avute cu regizorul american Aaron Russo,
pe care a încercat să-l recruteze în această elită
Regizorul şi realizatorul de documentare american Aaron Russo analizează în detaliu pentru prima dată mărturisirile uluitoare ale lui Nick Rockefeller, inclusiv predicţiile sale legate de evenimentele de la 11 septembrie şi înscenarea terorismului, fondarea de către familia Rockefeller a mişcării feministe şi planul ultim al elitei mondiale de reducere a populaţiei şi de implanturi cu microcipuri.
Într-un interviu, regizorul Aaron Russo povesteşte cum a verificat mărturisirile şocante ale lui Nick Rockefeller care i-a spus personal că scopul ultim al elitei mondiale este de a se ajunge la o populaţie controlată prin microcipuri şi că războiul împotriva terorismului e o înscenare. Rockefeller a prezis cu unsprezece luni înainte ״evenimentul״ din 11 septembrie care a declanşat invadarea Irakului şi Afganistanului. De asemenea, Rockefeller i-a spus lui Russo că familia sa a fondat şi finanţat mişcările feministe cu scopul de a distruge familiile şi că reducerea numărului populaţiei este un scop fundamental al elitei mondiale.
Rockefeller a încercat să-l recruteze pe Russo în elită
Aaron Russo este probabil cunoscut mai ales pentru realizarea filmului „Trading Places” – „Pariul”, în care joacă Eddie Murphy. Un alt proiect, însă, l-a adus în atenţia opiniei publice: documentarul său „America – From Freedom to Fascism” – “America – de la libertate la fascism”, despre infracţiunile de delapidare din sistemul de rezervă federală.
Deşi bolnav de cancer, Russo şi-a făcut timp între tratamente să realizeze interviuri cu Alex Jones, realizator de emisiuni radio şi documentarist ca şi el, lansând astfel o serie de declaraţii incendiare despre ceea ce Rockefeller îi spusese referitor la direcţia în care este lumea orientată în prezent de către elita mondială.
Cum a ajuns Russo să afle toate aceste informaţii de la Nick Rockefeller? După difuzarea unuia dintre filmele sale de succes, „Mad as Hell”, Russo s-a implicat în politică. În timpul campaniei electorale pentru fotoliul de guvernator al statului Nevada, Russo a fost remarcat de către Rockefeller şi i-a fost prezentat acestuia de către o femeie procuror. Observând pasiunea şi capacitatea lui Russo de a declanşa schimbări, Rockefeller a început o misiune subtilă de recrutare a lui Russo în această elită.
Ca membru al elitei, lui Russo i se promite un cip marcat special
În timpul unei conversaţii, Rockefeller l-a întrebat pe Russo dacă este interesat să intre în Consiliul Relaţiilor Externe (CRE) – Council on Foreign Relations (CFR), dar Russo a refuzat invitaţia, spunând că nu este interesat să asuprească oamenii; în replică, Rockefeller l-a întrebat cu sânge rece de ce i-ar păsa de „sclavi”.
„L-am întrebat care este rostul acestor lucruri”, spune Russo, „aveţi toţi banii din lume, aveţi toată puterea necesară, care e scopul final, atunci?” Rockefeller a răspuns (parafrazând): „Scopul final este să fie toţi implantaţi cu cipuri, să controlăm întreaga societate, iar bancherii şi elita să controleze lumea”.
Rockefeller chiar l-a asigurat pe Russo că dacă ar intra în elită, cipul său ar fi marcat special astfel încât să se evite controlul nedorit de către autorităţi.
Russo susţine că Rockefeller i-ar fi spus cu 11 luni înainte de 11 septembrie: „trebuie să se producă un eveniment în urma căruia să invadăm Afganistanul, să construim conducte de petrol prin marea Caspică, să invadăm Irakul, să ocupăm Orientul Mijlociu şi să mergem după Chavez în Venezuela”.
Rockefeller i-ar mai fi vorbit lui Russo despre faptul că în curând soldaţii îl vor căuta prin peşteri pe Osama bin Laden şi că va fi un „un război nesfârşit al terorii, în care nu va exista niciun duşman şi totul va fi o imensă cacealma, astfel încât guvernul să domine poporul american”, susţine Russo, care a mai precizat că Rockefeller râdea într-un mod cinic în timp ce îi făcea această predicţie uluitoare.
Mişcarea feministă sprijinită pentru distrugerea familiei tradiţionale
Într-o discuţie ulterioară Rockefeller l-a întrebat pe Russo ce crede despre mişcările de emancipare feministe. Russo a răspuns că el consideră că aceste mişcări luptă să obţină pentru femei drepturi egale cu cele ale bărbaţilor, de a munci şi de a fi plătite în mod egal, aşa cum s-a obţinut şi dreptul la vot. Acest răspuns i-a stârnit râsul lui Rockefeller: „Eşti fraier! Să-ţi spun despre ce este vorba, de fapt: noi, clanul Rockefeller am fondat mişcările feministe: noi! Noi deţinem toate ziarele şi toate televiziunile – Fundaţia Rockefeller”.
Rockefeller i-a explicat lui Russo care sunt cele două motive principale pentru care familia sa a finanţat mişcarea feministă: în primul rând, înainte de luptele pentru drepturi ale femeilor, bancherii nu puteau impune taxe pentru jumătate de populaţie; în al doilea rând, aceasta mişcare determină ca şcolarizarea copiilor să se facă de la vârste mult mai mici, devenind posibilă mult mai uşor îndoctrinarea copiilor care sunt învăţaţi să privească statul drept prima familie, desfiinţând astfel modelul familiei tradiţionale.
Această revelaţie completează afirmaţiile anterioare ale pionierei feministe Gloria Steinem, conform cărora CIA a finanţat revista Ms. Magazine, în cadrul aceleiaşi strategii de distrugere a modelelor tradiţionale de familie.
Reducerea populaţiei la jumătate
Rockefeller a subliniat în repetate rânduri că „oamenii trebuie să fie conduşi” de o elită, iar unul din mijloacele care ar duce la această stăpânire este reducerea populaţiei. „Sunt prea mulţi oameni în lume” zicea el şi numărul oamenilor trebuie redus la cel puţin jumătate.
O problemă care a scăpat de sub controlul elitei, după cum reiese din conversaţiile lui Rockefeller cu Russo, este conflictul dintre Israel si Palestina. La un moment dat soluţia gravita în jurul ideii de a da fiecărui cetăţean israelian câte un milion de dolari şi de a-i muta în statul Arizona.
Va propun in cele ce urmeaza un istoric al activitatilor celebrei familii , al carui singur scop faptic si declarat a fost , este si va fi construirea unui GUVERN MONDIAL unic , a unei societati umane planetare ghidata de doctrina iluminatilor ( NOTA 1 ) formulata acum peste 200 de ani , un imperiu global pregatit pentru a fi inchinat antihristului ce va sa vina . Evident , nu sunt singurii si nici nu puteau realiza de capul lor totul . In cuprinsul acestui blog am facut referire si la ceilalti lucratori ai maleficului si am demonstrat stransa legatura dintre toti acestia .
Actiunile lor nu s-au limitat la o uriasa acumulare de capital din industria petroliera si banci . Nu exista domeniu de activitate fundamental de natura sa strice valorile reale ale umanitatii in care sa nu fie implicati ( homosexualitate , eugenie , avorturi ) si nu au ratat , incepand din secolul 19 , nici una din etapele edificarii NOII ORDINI MONDIALE la ca sa nu-si aduca contributia in mod major si uneori determinant ( Liga Natiunilor , finantarea industriei naziste , ONU , Banca Mondiala , FMI , UE ) . Au fondat si/sau finantat organisme financiare si politice interne si internationale aflate in varful piramidei decizionale ce sforaresc conducatorii natiunilor si sistemul economic mondial ( Federal Reserve , Council on Foreign Relations , Asia Society , Bilderberg , Population Council , Comisia Trilaterala , North American Free Trade Agreement – NAFTA , Group of Thirty ) . Au fondat universitati si au finantat centre de invatamant , adevarate fabrici de pregatit marionete ascultatoare fidele sistemului .
Pentru o mai facila parcurgere a textului am facut foarte multe trimiteri catre NOTELE de la finalul sau . Cititi-le va rog cu atentie , caci dezvaluie legaturile ce le au cu rudele , prietenii si lucratorii lor de nadejde si scot la lumina activitatea ELITELOR .
In preambul , pentru o mai buna intelegere a activitatii PAPUSARESTI generale , sa facem insa o scurta incursiune in istoricul ei :
CAMATARIA
Practica este o uraciune in fata lui Dumnezeu si a specificat de multe ori prin profetii Sai evrei interzicerea practicarii ei . Dar cum dracul mamona nu sta degeaba , mirajul imbogatirii prin acest mod i-a ratacit din nefericire pe unii .
Unii din precursorii sistemului financiar bancar modern au fost templierii . S-a putut constata astfel cum cei ce sunt la butoanele acestuia nu doar strang averi colosale , dar influenteaza masiv politicul , pot declansa razboaie , pot determina insasi cursul istoriei . Dar ei au fost doar deschizatori de drum in acest domeniu si nu aveau suficienta experienta acumulata , astfel incat partea vizibila a ordinului a sfarsit tragic .
Dar cei interesati au avut ce invata si au dedus ca nu este suficienta posibilitatea influentarii puterii politice , trebuie ca insasi vechea putere politica sa fie inlocuita cu un sistem politic de tip marioneta . Mai mult , trebuie distrusa inclusiv forta bisericii .
Primul care a inceput punerea in practica a experientei acelor deschizatori de drum in domeniul financiar bancar politic a fost Mayer Amschel Rothschild ( 1744 – 1812 ) , fondatorul imperiului bancar al familiei Rothschild , cea mai de succes familie din istorie . Numit initial Mayer Amschel Bauer , si-a schimbat numele in Rothschild , in traducere SCUTUL ROSU .
Acesta si mai apoi fii sai au creat acest imperiu cu intindere europeana determinand explozia revolutiei industriale pe continent , au influentat dezvoltarea economica a sa pe directia deja cunoscuta a folosirii combustibililor solizi , inclusiv dezvoltarea transporturilor , au modernizat si stapanit sistemul bursier , bancar , financiar , au influentat direct politicul , au finantat mereu ambele tabere ale unui razboi , au pus la punct un sistem continental de informatii rapide , etc. Desigur , ei au fost varful unui ice-berg , partea vizibila a unui sistem piramidal in care au fost ajutati de prieteni mai putin vizibili opiniei publice .
Sa urmarim acum un scurt istoric al evolutiei prietenilor familiei Rothschild din SUA
Dupa declararea independentei , timp de peste un secol , preocuparea gigantului a fost extinderea teritoriala la nivel nord american si dezvoltarea economica . Influenta sa internationala in acest timp a fost minimala . Fapte realizate relativ usor , cumparand un imens teritoriu ocupat de prietenii francezi iar in rest masacrand populatia bastinasa .
Au aparut astfel cativa giganti in petrol , otel , carbune , cai ferate , banci , etc. Dar super imbogatirea nu era pentru oricine . Cu cat dezvoltarea economica era mai mare , cu atat numarul greilor era mai mic dar mai influenti si mai bogati .
In aceste conditii apare pe aceasta scena unul din dominatorii ei majori :
John Davison Rockefeller ( 1839 – 1937 ) fondeaza in 1870 , impreuna cu fratele sau William Rockefeller ( 1841 – 1922 ) , mega colosul Standard Oil stramosul :
Standard Oil of New Jersey (SONJ) , redenumita Exxon acum parte a ExxonMobil , corporatie membra Council on Foreign Relations .
Standard Oil of New York , redenumita Mobil , acum parte a ExxonMobil.
Standard Oil of California , redenumita Chevron , corporatie membra Council on Foreign Relations .
Standard Oil of Indiana , redenumita Amoco , acum parte a BP , corporatie membra Council on Foreign Relations .
Standard Oil of Ohio sau Sohio , acum parte a BP.
Anglo-American Oil Co. , acum Esso UK.
South Penn Oil Co. , devenita Pennzoil acum parte Shell , corporatie membra Council on Foreign Relations .
Este considerat a fi fost cel mai bogat om al tuturor timpurilor . S-a casatorit cu Laura Celestia (“Cettie”) Spelman in 1864 , avand patru fete si un baiat , John D. Rockefeller, Jr. Este de asemenea fondatorul The University of Chicago si al Rockefeller University in 1901 , denumita initial Rockefeller Institute for Medical Research , care a “ produs “ 23 de laureati ai premiului Nobel . In 1913 este creata Rockefeller Foundation .
John Davison Rockefeller, Jr. ( 1874 – 1960 ) fiul John D. Rockefeller . In 1897 scrie un studiu despre lucrarea lui Karl Marx “ Das Kapital “ ( NOTA 2 ) . Membru al societatilor secrete Alpha Delta Phi si Phi Beta Kappa. Dupa terminarea studiilor devine director la Standard Oil si mai apoi director si la compania lui J. P. Morgan , U.S. Steel .
In 1930 , banca familiei , Chase National Bank ( acum JP Morgan Chase ) , devine cea mai mare din lume .
James Stillman ( 1850 – 1918 ) , impreuna cu W. H. Harriman , Jacob Schiff si William Rockefeller controla cele mai importante cai ferate ( Texas and Pacific Railroad, Southern Pacific Railroad, International-Great Northern Railroad, Union Pacific Southern Railway, St. Louis, Brownsville and Mexico Railway, Mexican National Railroad ) precum si National City Bank of New York.
Fetele lui , Sarah Elizabeth Stillman si Isabel Goodrich Stillman s-au maritat cu William Goodsell Rockefeller si Percy Avery Rockefeller , fii asociatului , prietenului si presedintele Standard Oil , William Rockefeller .
Unul din descendentii astfel rezultati , James Stillman Rockefeller , a fost presedintele National City Bank of New York , acum Citibank dar a lucrat si pentru Brown Brothers Harriman . Tot el a incorporat si First National Bank .
In 1946, David Rockefeller devine singurul bancher al familiei ( Chase National Bank ) . Pe atunci presedinte era unchiul sau , Winthrop Aldrich, fiul gigantului Nelson W. Aldrich , si fratele mamei sale , Abby Aldrich. Banca devine Chase Manhattan Bank in 1955, acum denumita JPMorgan Chase .
Banca joaca astfel rolul de rivala a National City Bank of New York , devenita First National City Bank , acum Citibank, parte a Citigroup . In fapt , National City a avut o lunga asociere cu Rockefeller family . James Stillman Rockefeller si David au fost inscaunati la conducerea celor doi giganti in 1959 , respectiv 1960 . CURAT “ RIVALI “ .
Dar sa revenim la inceputul secolului si sa trecem in revista greii acelor vremuri :
Andrew Carnegie ( 1835 – 1919 ), magnatul Carnegie Steel Company , cumparata in 1901 de J. P. Morgan si transformata in colosul US Steel cu ramificatii pana in Europa centrala . Dupa tranzactie se retrage din afaceri . Fondatorul in 1910 al institutiilor care ii poarta numele .
J.P. Morgan
John Pierpont Morgan ( 1837 – 1913 ) , un adevarat gigant in banci – finante , industrie . La inceputul secolului al XX-lea, jurnalistii de inalta clasa, precum Lincoln Steffens si Ida Tarbell, observau pentru prima data faptul ca America nu mai era condusa de politicieni, ci de marii oameni de afaceri.
S-a nascut intr-o familie bogata – o familie de bancheri importanti – si si-a inceput cariera in business-ul tatalui sau, la varsta de 19 ani. Dupa Razboiul Civil, Morgan a inceput sa investeasca in caile ferate si curand conducea industria transporturilor. El nu construia noi drumuri, ci le consolida pe cele cu probleme financiare, proces denumit “morganizare”.
Programul sau era compatibil cu cele ale marilor corporatii, care doreau sa inlature competitia prin formarea trusturilor si monopolurilor. John D. Rockefeller a creat cel mai mare monopol – Standard Oil Company – care a adus ordine in industria petroliera, in care la momentul respectiv, predomina haosul. Cu exceptia lui Andrew Carnegie, nici un alt capitalist din tara, nu detinea atunci banii necesari pentru a forma astfel de trusturi uriase. Asa ca marii capitalisti ajungeau, in cele din urma, la J.P. Morgan si alti bancheri extraordinari de pe Wall Street.
Acesta a fost inceputul marii crize corporative din New York. Capitalisti puternici, precum Philip Armour – “regele” industriei alimentare pe-atunci – si Collis Huntington – “regele” industriei transporturilor s-au mutat in New York in 1890 pentru a fi aproape de marile case de investitii, precum Morgan
Daca construiau doua scoli si un spital in Africa, atunci erau de admirat. Dar asa, tot ce pot sa spun e ca ma c*c pe centrul lor de supraveghere mondiala.
\"The Wired\"....bine domnule \"The Reporter\"...vad ca nu-mi postati toate \"The posturi\"...asa ca te intreb din nou...ai idee cand treb sa folosesti The....incearca te rog revista \"Wired\" e de prin 1993...deci aproape 20 de ani si tu tot nu ai stii numele...
[Off topic]Seceta din Romania poate fi macar oprita...Haideti la plantari de paduri...cu cat mai multi cu atat mai bine pentru Romania, mai multe informatii aici: plantamfaptebune . r o / toamna-se-planteaza-copacii (scoateti spatiile din adresa)
Prima plantare pe 2 noiembrie, si ca un fapt divers , vecinii nostri bulgari au inceput de mai mult ani acest gen de voluntariat si efectele incep sa se vada...au mult mai multa padure bulgarii decat noi si un aer mai respirabil !
yottabit (Ybit) 10exp24=1 urmat de 24 de zero-uri
Era inevitabil. Ma bucur ca tehnologia asta nu a fost pe mana rusilor sau chinezilor. Asa, cu americanii sunt linistit.
Hei, si inainte de a va apuca sa injurati pe americani sau pe cel care va scrie, nu uitati sa multumiti islamistilor pentru ura lor v iscerala impotriva civilizatiei si progresului. Terorismul musulman a facut ca lumea sa nu mai fie ce era inainte de 2001 si odata incaputi pe directia asta nu mai exista intoarcere, exceptand cazul ca vreti sa treceti lka islam si sa traiti ca si pitecantropii din Afganistan si alte tari la fel de civilizate. Dar pana si aia nu se mai pot desparti de telefoanele lor celulare Ha-ha-ha...
Sper din inima c-a fost un post ironic si nu am reusit sa citesc printre randuri ! Iar daca nu, esti un caz pierdut... Urmareste Zeitgeist si sa-mi spui apoi daca tot linistit mai stai ca americanii isi permit sa construiasca asa ceva si au tehnologia asta pe mainile lor. Nu spun sa acel film ca adevarul absolut, dar poate nu ti-au spalat creierul de tot, inca...
Esti un om prea modest ca sa-ti dai cu parerea asupra lucrurilor de genul asta. Eu as zice ca mai intai sa inveti sa scrii.
mai ILUMINATULE - mergi in pstera si consumati lumina acolo
Illuminati-i sau „Iluminaţii” reprezintă aşa-numita elită planetară, grupul persoanelor care îşi autoarogă supremaţia asupra destinului umanităţii. Faptul că au ales tocmai termenul „iluminat”, folosit în tradiţia spirituală pentru fiinţele care au avut acces la anumite revelaţii divine esenţiale, nu este decât o dovadă în plus a imensei aroganţe a Illuminati-lor. Această grupare ultrasecretă are în mână frâiele planetei, iar singurul interes pe care îl au în vedere cei care o alcătuiesc este propria lor prosperitate. Ei sunt cei care au pus la cale „Noua Ordine Mondială” spre care ne îndreptăm cu paşi din ce în ce mai repezi în ultimii ani.
Aceşti oameni sunt principalii jucători pe tabla de joc pe care ei înşişi au configurat-o pe întreaga planetă. Cei mai bogaţi, influenţi şi puternici oameni de pe Pământ fac parte cu toţii în principal din aceleaşi 13 familii şi sunt principalele personaje care conduc din umbră lumea. Aceste familii au creat Ordinul secret al Illuminati-lor şi îl controlează în totalitate. Cu foarte puţine excepţii, Illuminati-i sunt bărbaţi. Ei sunt cei care iau deciziile, trag sforile şi stabilesc regulile pe care trebuie să le urmeze toate guvernele, preşedinţii, corporaţiile şi organizaţiile internaţionale.
Un grup ultrasecret reuneşte cei mai puternici oameni din lume
Illuminati sunt un grup ultrasecret care practică ştiinţele oculte; acest grup s-a structurat cu mii de ani în urmă, deşi informaţii despre existenţa sa au apărut numai de 2-300 de ani. „Iluminaţii din Bavaria” nu reprezintă nicidecum originea acestui Ordin, aşa cum afirmă unii autori, ci o organizaţie creată special la comada baronului Rotschild, pentru a-i deruta pe aceia care aflaseră de existenţa Illuminati-lor. Se afirmă chiar că fondatorul „Iluminaţilor din Bavaria” a fost în cele din urmă asasinat ritual ca pedeapsă pentru că a continuat să folosească denumirea de „iluminat” după desfiinţarea acestei organizaţii secrete.
Illuminati-i ocupă cele mai înalte poziţii în toate ierarhiile existente, sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se află „deasupra legii”. Cu toate acestea, majoritatea dintre ei nu apar niciodată pe listele cunoscute de noi cu cei mai bogaţi oameni din lume. Ceea ce îi interesează pe ei nu este nicidecum să fie cunoscuţi, ci doar să deţină bogăţiile şi controlul planetei, precum şi să îşi urmeze planurile de dominare a umanităţii.
Liniile „de sânge” ale arborilor genealogici ale celor 13 familii care controlează Ordinul Illuminati merg înapoi cu mii de ani în urmă. Din acest motiv, David Icke scrie în lucrarea „Secretul Suprem” că aceste 13 familii alcătuiesc „o rasă de oameni care nu se încrucişează decât între ei (cu o linie genealogică aproape continuă), un fel de „rasă în interiorul rasei”. Aceasta a fost creată în antichitate, în Orientul Mijlociu şi în Orientul Apropiat. De-a lungul miilor de ani care au urmat, această rasă şi-a extins continuu puterile, acaparând practic întregul glob.[...] Practic, procesul a durat mii de ani. Structurile instituţiilor moderne de control: guvernele, sistemul bancar, lumea afacerilor, armatele şi mass-media nu au fost infiltrate de această forţă, ci au fost chiar create de ea, de la bun început.”
Legături „de sânge”: toate casele regale europene sunt înrudite
Pentru a înţelege aceste informaţii care la prima vedere sunt şocante, să analizăm un exemplu simplu: arborele genealogic al familiei Windsor. Actualmente în Europa majoritatea statelor sunt organizate ca republici si sunt conduse de un preşedinte ales prin vot popular. În schimb, Belgia, Olanda, Marea Britanie, Suedia, Olanda, Danemarca şi Norvegia sunt regate – fiind conduse de un rege sau de o regină. Descendenţele regale, aşa cum ştim, sunt stabilite prin diverse legi sau reguli specifice în fiecare ţară şi nu sunt sub nici o formă sub incidenţa unor decizii mai mult sau mai puţin „democratice”.
Înainte de a deveni republici, şi celelalte ţări europene au fost regate sau imperii. Prin divizarea acestora şi/sau răsturnarea de la putere a caselor regale sau imperiale prin revoluţii, s-au format republicile europene de astăzi.
Actualul rege al Belgiei, regele Suediei şi al Norvegiei, precum şi reginele Marii Britaniei, Olandei şi Danemarcei SUNT CU TOŢII RUDE DE SÂNGE, TRĂGÂNDU-SE DIN FAMILIA WINDSOR. Mai mult decât atât, ultimii regi care au fost înlăturaţi de la putere prin revoluţii în Italia, România, Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia, făceau şi ei parte din aceeaşi familie Windsor, regăsindu-se absolut toţi în arborele ei genealogic. Cu siguranţă aceasta nu poate fi o coincidenţă!
Forţe oculte malefice şi banii le susţin puterea
Puterea pe care au ajuns să o aibă Illuminati se bazează pe de o parte pe cunoaşterea anumitor aspecte oculte şi pe de altă parte pe forţa banului prin care ei controlează întreaga economie mondială. Ei sunt cei care deţin băncile internaţionale, afacerile cu petrol, cele mai importante corporaţii din industrie şi comerţ. Ei controlează şi manipulează politicienii şi deţin efectiv majoritatea guvernelor, sau măcar le controlează. Un exemplu foarte bun este modul în care se fac alegerile prezidenţiale în majoritatea ţărilor aşa-zis democratice.
Nu mai este un secret pentru nimeni că acel candidat care dispune de cea mai consistentă sponsorizare este cel care câştigă alegerile, cu extrem de rare excepţii. În acest mod, politica este controlată prin forţa banului. De cele mai multe ori, Illuminati susţin principalii candidaţi doar pentru a fi siguri că vor câştiga. Acest mecanism simplu de control explică faptul că în SUA, marea majoritate a preşedinţilor americani aleşi „democratic” prin vot popular din 1776 şi până în prezent sunt înrudiţi între ei. Toţi aceştia sunt rude de sânge şi prin urmare se poate afirma că ei alcătuiesc un fel de „casă regală” sau dinastie.
Illuminati-i urmăresc instaurarea Noii Ordini Mondiale, în care planeta va fi condusă de un unic guvern mondial, controlat de ei. În acest sens, în ultimele decade au avansat mai mult decât în sute de ani. Pentru sceptici, cel mai bun exemplu este crearea Uniunii Europene, care face ca toate ţările europene să aibă un guvern unic – Comisia Europeană. Niciunul dintre adevăraţii conducători ai Europei de azi nu este ales şi nu există nici un mecanism efectiv prin care popoarele europene pot controla deciziile acestui guvern european.
Cele 13 odioase familii care alcătuiesc „aristocraţia neagră” a planetei
În istorie este binecunoscută perioada neagră din istoria Veneţiei şi a Genovei în care aşa-numita Aristocraţie Neagră a preluat monopolul afacerilor (sec.XII). Interesant este că descendenţii acesteia deţin şi acum monopolurile legiferate în secolul XII şi sunt adevăraţii stăpâni ai Mafiei italiene. Ei se înrudesc cu cele mai bogate familii europene.
Nucleul Illuminatilor îl constituie cele 13 familii, cele mai bogate din lume, care alcătuiesc „aristocraţia neagră” a planetei. Numele de „aristocraţie neagră” asociat acestora vine din faptul că metodele lor predilecte de acţiune sunt uneltirile, minciunile, înşelătoriile, crimele, terorismul, magia neagră (satanismul).
Fritz Springmeier, în exelenta lucrare „Bloodlines of the Illuminati” (Liniile de sânge ale Illuminati-lor) enumeră aceste 13 familii ca făcând parte din „Elita” planetară:
1. Astor
2. Bundy
3. Collins
4. DuPont
5. Freeman
6. Kennedy
7. Li (China)
8. Onassis
9. Rockefeller
10. Rothschild
11. Russell
12. van Duyn
13. Merovingian (Casele Regale europene)
Următoarele familii sunt de asemenea înrudite cu acestea (desigur că mai există sute de familii înrudite, dar ele sunt mai puţin importante şi influente):
1. Reynolds
2. Disney
3. Krupp
4. McDonald
„În bătaie de joc, pentru a imita cele 12 triburi biblice ale lui Dumnezeu, Satan şi-a ales şi el 12 familii, 12 linii de sânge. Una dintre acestea era cea numită Ishmaeli, ai cărei descendenţi au pus la punct tehnicile de asasinare prin practici oculte de magie neagră .
O altă linie are origine egipteană şi este cea care a dezvoltat anumite practici druidice.
O altă familie, orientală, a dezvoltat magia neagră orientală.
O altă linie se trăgea din Canaan şi se numea Astarte, apoi şi-a schimbat numele în Astorga, Ashdor, şi apoi Astor. […]
Dacă primele 12 familii sunt imitaţia celor 12 triburi iudaice, cea de-a 13-a este „copiată” după descendenţa regală a lui Iisus însuşi şi este înrudită direct cu casa regală a lui David, căreia îi aparţinea acesta.” – Fritz Springmeier, „The Satanic Bloodlines”
Dincolo de aceste considerente esoterice, Springmeier analizează în detaliu genealogia şi afacerile celor 17 (13 4) familii menţionate, bazându-se printre altele pe mărturiile unor foşti Illuminati – aceia care au încercat să părăsească acest ordin criminal.
Societăţile secrete, instrumentul Illuminati-lor
Desigur că aceste informaţii, precum şi scopurile mârşave ale Illuminati-lor sunt ascunse publicului larg – acesta este unul dintre motivele pentru care societatea modernă este împânzită de societăţi secrete. Putem chiar afirma că toate societăţile secrete care sunt structurate pe sistemul „iniţierilor oculte secrete” sunt controlate de către Illuminati. Francmasoneria este cea mai cunoscută astfel de grupare, dar nu este nicidecum unica.
Controlul acestor societăţi secrete este realizat prin practici oculte de magie neagră. Fără excepţie, toate acestea sunt sataniste – adică „divinitatea” cărora ei se închină este Satana, chiar dacă îl numesc „Purtătorul de lumină” sau „Marele Arhitect”. Practicile de magie neagră sunt la originea tuturor tehnicilor de manipulare şi influenţare a maselor. Practic putem spune că în acest mod planeta noastră este actualmente condusă şi controlată prin magie neagră, deşi maşina de propagandă a avut grijă să îndoctrineze oamenii cu ideea că nu există forţe supranaturale, fenomene paranormale şi nici un fel de magie.