Un oficial al Ambasadei din Italia l-a vizitat la spital pe românul care şi-a dat foc la Roma

Un oficial al Ambasadei din Italia l-a vizitat la spital pe românul care şi-a dat foc la Roma

Ambasada României din Roma urmăreşte cu atenţie evoluţia stării de sănătate a cetăţeanului român Florin Damian, care şi-a dat foc, joi, la Roma, în faţa Palatului Quirinale, sediul preşedinţiei Republicii Italiene.

Ccoordonatorul Secţiei Consulare Române din Roma s-a deplasat, joi, la Spitalul Saint Eugenio din Roma, pentru a îl vizita pe românul Florin Damian. Din discuţiile avute cu medicii, în îngrijirea cărora acesta se află, a rezultat că bărbatul este în afara oricărui pericol şi că arsurile nu sunt grave, urmând ca acesta să se recupereze, potrivit unui comunicat al MAE remis EVZ.

Florin Damian are un litigiu de muncă ce durează de mai mulţi ani şi a reclamat sau a acţionat în judecată mai multe instituţii, a intrat în greva foamei la Strasbourg şi a apelat de mai multe ori autorităţile italiene, timp de mai mulţi ani, pentru rezolvarea problemelor sale. În urma demersurilor efectuate de Ambasada României în Italia şi de Consulatul General Torino, Florin Damian a fost reprimit la muncă în cadrul firmei la care lucra, iar  familia lui a primit o casă socială de la primăria locală, precizează sursa citată. Firma la care lucra a luat măsuri pentru a-i plăti salariile indicate în statele de plată, valabile pentru perioada februarie 2005-ianuarie 2010, semnate de român.

Ne puteți urmări și pe Google News