A doua zi de evaluare: FMI ajunge la Guvern

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional va intra în curând la discuţii cu reprezentanţii Guvernului. Potrivit preşedintelui Traian Băsescu, FMI ar putea să nu vireze tranşa a treia din împrumut, în vreme ce miliardul de euro de la Comisia Europeană va ajunge în conturile BNR de abia în ianuarie. Astfel, statul trebuie să împrumute de la bănci peste 2 miliarde de euro.

Astăzi, delegaţia FMI s-a întâlnit cu liberalii. Ulterior, Crin Antonescu  a declarat că PNL îşi va asuma responsabilitatea pentru adoptarea bugetului şi legilor cerute de Fond.

"Am avut o primă întâlnire cu misiunea FMI, delegaţia CE şi a Băncii Mondiale. Domniile lor ne-au făcut cunoscută poziţia pe care o au şi care e una foarte tranşantă: Fie într-un timp foarte scurt, până spre jumătatea lunii decembrie se rezolvă câteva chestiuni pe care le-au convenit cu fostul Guvern şi anume un buget, care să aibă deficit de 5,9 prevăzut, adoptarea Legii pensiilor, Legii responsabilităţii fiscale, Legii unice a salarizării în acest timp, fie dacă nu revin în ianuarie după ce situaţia politică din România se presupune a se aşeza, însă în aceste condiţii nici FMI, care acum ar putea elibera o tranşă, şi, evident, nici celelalte două instituţii, nu vor da bani României", a spus Antonescu, citat de Mediafax.


Acesta a precizat că le-a transmis celor de la FMI că nu liberalii sunt vinovaţi că România nu are "un Guvern în acest moment care să aibe calitatea de a veni cu un proiect de buget".

Mâine, discuţii cu PSD

În cea de-a doua zi a evaluării economiei româneşti, misiunea FMI s-a întâlnit cu liderii PNL, urmând ca mâine să poarte discuţii cu reprezentanţii social democraţilor, însă Fondul se arată înţelegător cu problemele României.

Ieri, oficialii FMI s-au întâlnit cu ministrul interimar, Gheorghe Pogea, cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe şi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Am avut o primă discuţie foarte bună. Ne vom întâlni cu mai mulţi lideri politici, cum am făcut şi în trecut", a afirmat şeful delegaţiei FMI pentru România, Jeffrey Franks după o întrevedere cu Pogea.

Franks  a afirmat ieri că delegaţia Fondului se va întâlni cu mai mulţi lideri politici, însă ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a afirmat că Fondul nu va încheia cu reprezentanţii partidelor parlamentare un acord de respectare a memorandumului.

Întâlnire cu Pogea

Oficialul FMI a discutat ieri cu ministrul interimar al Finanţelor, Gheorghe Pogea, la care au participat şi oficiali ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

"Am avut o primă discuţie foarte bună. Ne vom întâlni cu mai mulţi lideri politici, cum am făcut şi în trecut", a afirmat Franks după o întrevedere cu Pogea.

La rândul său,Fabiene Ilzkovitz, reprezentant al Comisiei Europene, a declarat că autorităţile europene vor face tot posibilul pentru continuarea plăţilor către România.

Concediu fără plată şi deficitul bugetar 

Pe de altă parte, ministrul interimar, Gheorghe Pogea, nu s-a arătat la fel de optimist, în privinţa posibilităţii de a face faţă cheltuielilor bugetare.

El a afirmat că amânarea deciziei privind concediul fără plată al bugetarilor va pune presiune pe cheltuielile de personal şi va fi nevoie de măsuri compensatorii pentru ca deficitul bugetar să se încadreze în ţinta negociată cu FMI, de 7,3% din PIB,

"Categoric că este o situaţie care pune presiune pe cheltuielile de personal. Am decis ca pe parcursul următoarelor zile să luăm măsuri unde putem compensa", a afirmat Pogea după o discuţie cu reprezentanţi ai FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

Noi împrumuturi de pe piaţa internă

Şi preşedintele Traian Băsescu se arată îngrijorat în ceea ce priveşte deficitul bugetar negociat cu FMI.

El a afirmat ieri că Guvernul trebuie să împrumute două miliarde de euro până la sfârşitul anului şi că nu ştie dacă va exista o asemenea resursă pe piaţa internă, spunând totodată că obiectivul de deficit bugetar negociat cu FMI este sub semnul întrebării.

"Fondul trebuia să facă evaluarea României acum vreo trei săptămâni şi nu acum şi asta ar fi însemnat primirea tranşei de la Fond de 1,5 miliarde în noiembrie, iar cea de la UE, încă un miliard, în decembrie", a precizat Băsescu, într-o emisiune difuzată de TVR1.

El a menţionat că nevoile de finanţare ale bugetului statului sunt de 3,5 miliarde euro până la sfârşitul anului, iar din aceste tranşe s-ar fi obţinut 2,5 miliarde, iar Ministerul Finanţelor ar mai fi trebuit să împrumute încă un miliard, probabil de pe piaţa internă.


Ştire publicată la 09:50 şi actualizată la 18:20

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele