„Moare copilul, n-avem ce ne trebuie!”
Istoria unei zile lungi, povestită de agentul Dorin Bârşoagă, începe simplu: „Dacă poţi să ajuţi un om, o faci”.
DUMINICĂ, ORA 11.00. Cornelia M., din comuna Poeni, intră în durerile naşterii. Medicul de familie e însă blocat la Bolintin de vineri, de când nu se mai poate circula încoace.
ORA 19.00. La postul de poliţie din Poeni începe agitaţia. „Am încercat să găsesc un cadru medical. Nu găseam însă pe nimeni, nici măcar vreo asistentă”, po ves teşte, încă agitat, agentul. Ori ce drum în afara localităţii e exclus.
LUNI, ORA 2.30. „Am găsit-o pe doamna doctor Cornelia Frangopol. Am reuşit să vorbesc cu ea la telefon, de pe numărul altcuiva. A venit şi dumneaei acasă la femeie”.
ORA 5.05. Clipe încordate: e o naştere grea, copilul se naşte cu cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului. „Nici nu ne aşteptam să se producă atât de repede. Nu aveam instrumente care să desfunde căile respiratorii ale micuţului. A trebuit să mergem să scormonim prin cabinetul din comună, să le găsim. A durat, iar tatăl spunea întruna «moare copilul, n-avem ce ne trebuie!»”.
ORA 5.30. Ce-a fost mai greu a trecut, mama şi băieţelul său sunt bine. Doctoriţa îi supraveghează însă timp de câteva ore.
ORA 14.00. Într-un final, ambulanţa trimisă de la Videle reuşeşte să intre în comună. După 27 de ore de la începutul travaliului, femeia şi copilul său ajung, în siguranţă, la spital.

REUŞITĂ. Agentul Dorin Bârşoagă alături de proaspătul tată
COMPLICAŢII
Programată iniţial pentru cezariană
Andrei Udrişteanu
Până să bată miezul nopţii, doctorul Cornelia Frangopol, din Poeni, a avut parte de o seară de duminică oarecum liniştită. Singurele semne care ar fi putut să-i dea motive de îngrijorare erau viscolul şi zăpada care se aduna peste comună, cum nu se mai întâmplase în nicio altă iarnă.
Evenimentul avea s-o determine pe una dintre funcţionarele de la primăria comunală să analizeze, ulterior, uşor uimită: „Eu am 55 de ani şi sunt de aici, din sat. N-am văzut niciodată aşa ceva. E zăpadă şi de peste un metru jumătate în unele locuri”.
După miezul nopţii, telefonul doctoriţei Frangopol a sunat insistent, trezind-o din somn. La capătul celălalt, cineva de la serviciul de Am bulanţă a anunţat-o că e nevoie de intervenţia ei urgentă.
„Mi-au trimis cei de la poliţie maşină şi m-am dus să văd despre ce era vorba. Era o situaţie complicată, gravida fusese programată pentru cezariană, iar copilul avea cordonul om bilical în jurul gâtului. Acolo era deja poliţistul din comună. M-am întors la cabinet, am luat instrumentele şi am intervenit. Copilul s-a născut spre dimineaţă”, povesteşte Cornelia Frangopol.
Nu e prima dată când i se întâmplă să aibă parte de astfel de naşteri izolate la Poeni: „Noi suntem aici într-o zonă complicată. Văd că nici acum nu s-a rezolvat problema cu drumul. Am mai intervenit şi în alte cazuri altădată, na, ca la ţară. Odată am ajutat o femeie să nască într-un camion”.
CAZ UNIC ÎN CAPITALĂ
A născut în ambulanţă în drum spre spital
O femeie a născut, ieri după-amiază, într-o Salvare a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti- Ilfov. S-a întâmplat în timp ce gravida era transportată din Voluntari către Spitalul „Cantacuzino” din Capitală.
Din cauza zăpezii, ambulanţa abia avansa, iar copilul a ales să vină pe lume pe patru roţi. „Este primul caz de acest fel. Copilul a fost înregistrat la Spitalul «Cantacuzino»”, a precizat managerul Serviciului de Ambulanţă Bu cureşti - Ilfov, Alis Grasu.
Atât mama, cât şi fetiţa se simt bine. Tot ieri, trei gravide din Călăraşi au fost aduse cu un elicopter la un spital din Capitală. Două dintre femei erau blocate în localitatea Fundeni-Frunzăneşti, iar cea de-a treia, în Gălbinaşi. În zona respectivă, zăpada avea un metru şi jumătate.
Alte două femei însărcinate blocate, ieri, în autoturisme pe drumul dintre localităţile Clejani şi Stâlpu, din judeţul Giurgiu, au fost transportate la Spitalul Universitar.
Ziua drumurilor deschise
Situaţia drumurilor s-ar putea îmbunătăţi în cursul zilei de azi. „Mâine se va putea circula pe aproape toate drumurile naţionale, exceptând Autostrada Soarelui, care va fi deschisă în cursul acestei zile”, a declarat Florin Dascălu, şeful Direcţiei de Întreţinere din cadrul Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.
- Cu toate acestea, elevii din clasele I-VIII, dar şi copiii de grădiniţă, din Capitală şi 13 judeţe rămân şi azi acasă. E vorba despre Argeş, Buzău, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Olt, Prahova, Teleorman, Ilfov şi Bucureşti. În Brăila, Teleorman, Ialomiţa, Ilfov şi Prahova există şi licee închise.
După ninsori şi viscol, România intră la apă: în următoarele zile, vor predomina precipitaţiile sub formă de ploaie. Azi, vor mai fi ninsori slabe, iar mâine va ploua în Dobrogea. În Muntenia, Oltenia şi jumătatea sudică a Moldovei vor fi precipitaţii mixte. (Andreea Archip)
BUCUREŞTI
Firmele de deszăpezire „se antrenează” pentru noi contracte
Deszăpezirea marilor bulevarde din Capitală a mers strună la această ninsoare, faţă de cea căzută la sfâr şi tul lunii ianuarie. Motivul: firmele de salubrizare au scos pe teren toate utilajele. Operatorii au acţionat mai bine „de când au aflat că primarul general şi consilierii vor decide, din primăvară, cine va curăţa Bucureştiul”, arată surse oficiale din primărie.
Altfel spus, ştiind că le expiră contractele de salubrizare - mai puţin cel de la sectorul 1, încheiat acum un an şi cu o valabilitate de 15 ani - firmele şi-au dat toată silinţa „să se pună bine” cu primarul general. Pe de altă parte, acţiunea de deszăpezire a străzilor laterale se desfăşoară destul de greu.
„După prioritatea zero, reprezentată de arterele principale şi de intrările la spitale şi şcoli, străzile laterale sunt a doua urgenţă. Lucrurile merg destul de greu, sunt 5.000 de străzi”, a declarat, ieri, Sorin Oprescu.
Potrivit edilului-şef, deszăpezirea vizează, în prezent, străzile care fac legătura între arterele principale din oraş, urmând să se intervină apoi pe străduţele din spatele blocurilor, reclamate de bucureşteni ca fiind impracticabile de două zile. (Antoaneta Etves)







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum